Veronica D. Niculescu: Amusina acum la radacini o matraguna. Vai, vestea asta nu-i deloc a buna. Casuta din copac e in pericol, ar fi de luat in calcul o evadare: cu libelula sau elicopterul? Dar mai intii sa spuna Baietel misterul. Altfel ma supar si ma-ngalbenesc, la fata, la fustita si la limba, doar stii culorile ce iute mi se schimba – ofta fetita, zisa Printesa de Uf, cam speriata. Un Fetit dintr-odata semana cu o baiata.
E.B.: Deodata baietelul se opri brusc. Am o idee! Ne camuflam. In ce, il lua in ris Printesa de Uf? In Castelul De Topaz Dospit, raspunse pe loc baietelul! Tu si asa esti printesa, mai apare si Regele Coropisnit, gasim noi si o Regina Campanula si treaba-i gata. Dar Printisori nu sint, protesta Printesa de Uf! Ba sint, uite-i, Printisorii de Aer!! Hai sa dansam Dovleacul pe furate!
Printesa de Uf statu putin pe ginduri si zise: Tu nu crezi ca ne-am putea camufla in titirezi?
V.D.N.: In huhurezi, in lapte de matase, in ochi de lilieci si-n ghinde, zise baiatul. Dar mai intii, cu spatele la spate, vreau sa dansam Dovleacul pe furate. Iar cind dansau, ea-i zise la ureche: Printisor de Aer, sa stii si tu, era asa, cam fraier… L-as prefera pe Print Cartof. Dar nu l-am intilnit vreodata. Of si piof… Iar baietelul…
E.B.: Ifo-ifo-torontof!
V.D.N.: Si-am incalecat pe prune, evadarea nu se spune.
* * *
V.D.N.: Ma trezesc tot mai devreme. Fara nici un efort mi se daruiesc diminetile lungi, rupte din noapte. Bijbii pe intuneric prin bucatarie, prin baie, prin camera, deschid fereastra. Incet, incet, sa nu trezim lumina. Curge zapada topita prin burlane, o mierla culege mere padurete, un ciine se cearta cu vintul. As vrea sa prelungesc cit mai mult orele astea. Dar vine ora opt, imi dezvaluie cearcanele, imi darima musuroiul. Cind se crapa de ziua, ar trebui chiar sa se auda un scrisnet.
E.B.: Foarte bun text! Are “acoperire”, in sensul ca nimic nu pare inventat, facut; curge de la sine cu o sinceritate dezarmanta.
V.D.N.: Pai, multumesc, dar chiar e doar o insemnare jurnaliera… Si ce sa fie trezitul asta tot mai de dimineata? O incercare inconstienta de-a ma intoarce in lumea asta, o lume neglijata? Imi iubesc cartea. Citi oameni am neglijat din cauza ei? Ma numar si eu printre ei? Si cum sa te intorci, spasit, la cele pierdute de buna voie? Iubesc povestea. E un pacat atit de mare? As vrea sa mai ramin in ea, ca intr-un intuneric in care crezi ca e tot ce conteaza. Cind vine lumina, se vede golul din jur. Miine ma despart de ea. Si-apoi?
E.B.: Despartirea de-o carte la care ai tot buchisit o vreme, bucurindu-te, intristindu-te, visind indelung la fel de fel de variante, e necesara. De-abia dupa aceea vine alta carte, se face locul liber.