Numele mi-a ramas intiparit in minte datorita artificiului de marketing folosit, acea repetare a literei A, alegere deliberata ca titulatura sa sune percutant. (E util, poate, sa precizez ca solistul vocal si liderul trupei se numea Stuart Leslie Goddard, iar pretentia lui ca avea singe de gipsy nu era gratuita. A demonstrat cu acte ca bunicul sau era un romanes veritabil, nu tigan… britanizat!)
Trupa de locul 1, era normal ca Adam & The Ants sa umble cu haita de fani, fanese, comercianti, reporteri, manageri etc. Dar, fiind totodata si-un produs tipic show-biz, una dintre injghebarile care au folosit cu cinism revolta punk pentru a face bani, nu ordine sociala, s-a stins imediat ce interesul publicului a cotit-o spre alte genuri (new-wave, speed, thrash & hairy metal etc.). Mai mult, ascultata azi, muzica Adam & The Ants n-are nimic prin care sa ma tina atent. Nici vigoarea tinereasca a punkerilor, nici melanjul synth-pop fresh, tipic anilor ‘80, nici finetea retro new-romantics. Videoclipurile in care trupa insaileaza un fel de povesti din secolul al XVIII-lea sint pline de-o butaforie fara sens si fara haz. Costume fanteziste ce combina piele, tesaturi, ciucuri, nasturi, sclipici si multe zorzoane, ceva in genul unei “colectii haute-couture” incropita de-un “creator de moda” lovit de camionul ce-i transporta garderoba. Scenariul clipurilor va fi avut o logica la elaborare; la vizionarea de azi nu-i decit o lectie despre “asa nu e bine”, derivata din aglomerarea detaliilor nesemnificative.
A urmat Bullet For My Valentine, concertul din 2006, parca, sala Brixton, unde trupa de origine galeza s-a dezlantuit fara exces. Muzica BFMY poate fi categorisita, intr-un fel sau altul, drept moda actuala? Casa de discuri Sony nu investeste in produse de slaba sau minima calitate, dar nici in chestii de avangarda. Piesele BFMV au linie melodica perfect articulata, cu suisuri si stopuri puse acolo unde trebuie, au rautate punk si viteza thrash-metal, au grohairi pe post de (post?)trairi, au versuri tangentiale cu realitatea universala in care ne miscam actualmente, unii mai adaptati, altii vesnic inadaptabili etc. etc. Dincolo de cliseele genului, lesne de recunoscut, imposibil de evitat daca se urmareste priza la public, trupa debordeaza energia specifica rockului. Asta prinde, asta conteaza, cel putin pentru o anumita perioada sau un moment decup(l)at din timp. Marturisesc fara jena ca nu auzisem decit in trecere unul sau doua fragmente din nu stiu ce hituri BFMV. Cind am apasat triunghiul de play al telecomenzii, nu ma gindeam ca voi rezista mai mult decit 15 minute, eventual cu skip repetat. N-a fost asa!
M-am pomenit ca picioarele imita miscarea bateristului, apoi miinile scarpina un grif imaginar de Ibanez, capul tremura imperceptibil in ritmul sufocant al cutarui pasaj. Am inlaturat masa, fara sa rastorn paharul de vin, am impins un scaun sau doua, sa eliberez presul de pe dusumea, am rotit potentiometrul la 65% si-am ridicat fundul de pe lavita. Ce-a urmat, merita sa filmez, daca acumulatorul camerei video era incarcat!
…Sper sa nu luati in serios fleacurile astea rocka-rollesti…