Prin fotbal oamenii politici pot cistiga vizibilitate, adica voturi si putere. Fotbalul e o sursa nesfirsita de cancanuri. Poate fi paravan pentru afaceri murdare. Aici se spala bani, se triseaza, se face evaziune fiscala, se platesc polite, se cumpara si se vind oameni. E o Romanie mai mica, la fel de peticita ca mingea de fotbal. Iar faptul ca presedintele Ligii Nationale este un Mitica, reprezentare emblematica a natiunii romane, nu poate fi doar accidental. E semnificativ. Nu se putea sa-l cheme Hermann. Nici Tiberiu. Mitica trebuia sa fie.
Faptul ca lumea fotbalului romanesc e asemeni tarii in care isi duce traiul e logic si banal. Ea urmareste si chiar anticipeaza, intr-o forma esentializata, imaginea evolutiei tarii. Lumea oamenilor de fotbal are reguli mai simple si mai grosolane decit societatea, dar tocmai de aceea e o lume mai clara. E un fel de Romanie experimentala, care evolueaza pe directia pe care o urmeaza si societatea. Vrei sa pricepi ce se intimpla in haotica lume romaneasca postcomunista? Te uiti in terariul fotbalului si ai, in linii mari, o imagine coerenta.
Nu-i greu de remarcat, de exemplu, similitudinea intre patronii echipelor de fotbal si asa-numitii baroni locali: sefi de consilii judetene, primari de municipii, senatori cu afaceri la ei acasa. Ei, patronii, conduc echipa, ei stiu mai bine decit antrenorii ce si cum sa se joace, iar daca echipa evolueaza prost, rezultatele nepriceperii lor sint puse pe seama antrenorilor. Asa se face ca echipele baronilor din fotbal joaca tot mai prost, patronii schimba antrenorii cit de des pot, iar calitatea fotbalului se degradeaza constant. Ca si a tarii. Dar, cum patronul are banii si pirghiile puterii, el decide totul. Exact ca baronii locali, care uritesc si degradeaza cu autoritate feudala tot ce ating.
Apoi, de citiva ani asistam la decaderea echipelor bucurestene (Dinamo, Steaua, Rapid), ce se combina cu ascensiunea echipelor “din provincie”. Anul acesta, de exemplu, primele trei locuri din Liga I au fost ocupate de provincie. Abia pe locul al patrulea apare Steaua Bucuresti. Fenomenul se sincronizeaza cu tot mai accentuata tendinta de descentralizare politica si sporirea fortei centrelor locale (cum sint Clujul, Timisoara, Constanta etc.), in dauna Bucurestiului. Iata, descentralizarea administrativa a tarii si ascensiunea fortelor regionale, idei atit de des invocate, s-au realizat deja in fotbal.
Si mai exista un aspect, subtil, dar interesant: cind iese dintre granitele tarii, in competitii internationale, fotbalul romanesc straluceste prin mediocritate. Scolile de copii pier sau supravietuiesc ca vai de ele. Atunci cind, din greseala, apare cite un jucator bun, ajunge repede la o echipa din strainatate. Iar noi ne bucuram ca, desi Romania a ajuns ciuca batailor, exista un roman care a cucerit Liga Campionilor cu o echipa straina. Inlocuiti aici fotbal cu “scoala romaneasca” si-o sa aveti o imagine fidela a ceea ce se intimpla la nivel national cu specialistii din diverse domenii ce apar, din greseala, in Romania si dispar repede in strainatate.
Asadar, uitati-va la fotbal! Avem ce invata. Si ne pricepem.