De citit impreuna cu un Cortazar (apropo, stie cineva de unde pot face rost de 62. modelo para amar?) sau, si mai bine, cu un Bolano de 900 de pagini. Apropierea nu e un roman lung, insa polifonia bine armonizata ii da o densitate narativa pe care alte romane o dilueaza exasperant pe sute de pagini. Unul dintre cei trei “ciini romantici” spune la un moment dat cum, citind o fraza intr-o carte, “iti dai seama ca e poezie pura sau proza pura, nu conteaza, conteaza ca te incinta, desi poate ai mai auzit fraza asta”. Intr-adevar, nu are importanta daca “statea acolo, cu bratele ca doua mineci ingreunate de apa” e poezie sau proza, conteaza doar ca lectura a sedus, ca apropierea dintre cititor si text s-a implinit (Bolano, Detectivii salbatici: “adevarata poezie se lasa ghicita, se simte in aer, aidoma cutremurelor pe care le simt dinainte unele animale”). In afara de povestile de dragoste dintre personajele cartii, mai apare una, aceea dintre cititor si text – “incercam sa imi inchipui cititorul meu ideal, fratele geaman, cel care, daca as scrie se innoptase mai devreme si genunchii ei mai puteau fi vazuti numai cind scinteia focul, sa inteleaga exact ce vreau sa zic”.
Exact n-o sa inteleaga nimeni, dar nu face nimic, nu exactitatea da masura literaturii. Important e ca filtrul textual sa fie un bun mediator, asa cum Maria era pentru Adrian “mijlocitoare dintre mine si lucruri”, o mijlocitoare fara de care realitatea nu mai stia sa emotioneze in nici un fel.
Apropierea inseamna insa, in acelasi timp, si in cazul iubirii, si in cel al literaturii, “apropierea despartirii, tristetea de moarte care ne stapinea la gindul ca odata noaptea trecuta, fiecare avea sa mearga la casa proprie si avea sa mearga la culcare tirziu si fara chef”. N-as vrea, totusi, sa va las cu asa o tristete dupa ce terminati de citit Enticlopedia si, apoi, cartea lui Marin Malaicu-Hondrari, asa ca va intreb: ce grupare poetica ati inventa special pentru a potrivi inauntru viata dvs. asa cum a fost ea pina acum? Lidia a ales pasunismul apocaliptic, Juan Garcia Madero s-a inscris in realismul visceral. Dvs.?