Imediat ne-am dat seama ca licuricii transmiteau mesaje alarmante, instigatoare, ciupercilor fosforescente de la baza copacului in care locuiam; eram deci implicati in toata forfota asta nocturna, clandestina… Trebuia sa nu stam cu miinile in sin, sa actionam cumva, aparindu-ne. Am declarat cod mov, sugind creioane chimice ca sa avem limbile colorate adecvat. Apoi am stabilit un plan de autoaparare cu prastia. Guma pentru prastii ne-o procuram din teancurile tale de chilotei cu iPod, deviza noastra fiind: “Mai bine cu fundul gol, decit mototol”!
Veronica D. Niculescu: Opriti trenul, sa ma sui! Nu, nu-l opriti, m-am agatat de ultimul vagon copacard, gata, m-am instalat intre colete cu scrisorete. Pluteam intr-o leneveala deplina, zimbeam rasfatata. Dar si zimbetul mov, nadajduiam, era de vreun folos. Si ma gindeam, cod mov, cod mov, cum as mai putea ajuta lenevind? Parul, oare parul sa mi-l vopsesc cu violet de gentiene? Sa-mi pun si ametistul la git?
E.B.: Copacul nostru se legana ca un vagon de marfa. Din cind in cind parca se oprea; o fi fost vreo halta ratacita prin padure. Auzeam scrisnetul tampoanelor, fluierul lung, semnalul de plecare dat de cine stie ce broscoi cu sapca rosie si nasturi de aur la uniforma. Ne tupilam mai comod si asteptam sa vina dimineata stravezie printre frunzele cu coditele prinse in cheutori de crengile umede.
V.D.N.: Deodata, dimineata devreme, doua faruri portocalii la fereastra. Ochii bufnitei! Ma sacrific, pis, pis sar dintre perne, trebuie si lenesii sa faca ceva pe lumea asta, deschid fereastra. Bufnita imi intinde un plic maricel. Iaca si contractul!, zice. Am fost adoptati de scoarta de copac. Sintem salvati, sintem salvati! Nu asa repede, se burzuluieste buha, trebuie sa semnati si sa-l duc inapoi la bursuc. Cu ce, vai, cu ce sa iscalesc, ca am ros toate creioanele chimice si fizice din casuta! Bufnita ma pofteste sa ma servesc. Ii rup o pana, imi rupe si ea la schimb un fir de par, au si iarasi au, semnez. Inainte de prima cafea, sintem adoptati.
E.B.: La a doua cafea a sosit Ciocanitoarea de la lumina! Sint cu lumina, verificam contoarele de stors razele pe ascuns!! Nimic nu se admite cu razele soarelui, ba chiar si cu cele ale lunii. A ciocanit de patru ori in contor si a zis ca e corect; am stors doar patlagina si minatarcile decazute. Am pus imediat ibricul de alama pentru a treia cafea, sorbind-o deja cu sufletele, cu tot cu zat…
V.D.N.: Si cind sorbeam mai cu plici, of, cin-sa fie jos la radacina? Porcul cu gazele si vaca cu apa! La naiba, de unde-au si aflat ca ne-am mutat in copac? Acum sa ne mutam si de-aici? Nu, explicam. Baloanele nu le umflam cu gaz, nu, nu, sint de sapun. Iar apa-i doar de ploaie. Cica ar urma sa vina inca un animal, de la Inspectoratul Foios in Constructii. Eu zic sa rasucim copacul cu scorbura la apus, sa ne mai scuteasca.
E.B.: Ehei, stai ca nu-i terminata povestea. De la Ocolul Silvic si de la Rostogolul Silnic vor sosi oamenii cu palariute verzi ca sa comaseze copacii din padure in doar citiva copaci mari si tari, de preferinta stejari. Atunci sa vezi cum ghindele, urmindu-ne pildele, se vor aduna pornind o demonstratie contra porcilor mistreti, tamiie de isteti!!
V.D.N.: “Sus mimoza, jos batoza!”, “Sus liliacul, jos godacul!”, “Sus artarul, jos ignarul!”. Ghindele faceau treaba buna, vociferau si se ambalau, mistretii rosisera si se raspindisera. Se lasa seara in casuta noastra…