Prima este de la o minunata expozitie ce s-a deschis zilele trecute, in Palatul Strozzi din Florenta si in care poate fi descoperita, aproape integral, opera unui pictor toscan mai putin in voga pentru amatorul de arta de rind. Numele lui este Agnolo di Cosimo, zis si Bronzino (1503-1572). Pentru papii artei renascentiste si post-renascentiste, Bronzino este unul din cei mai mari artisti din istoria picturii italiene; si nu este greu sa te convingi vazind suita de tablouri, in principal de portrete, cea mai mare parte a lor restaurate in ultimii patru ani, special pentru expozitia despre care va vorbesc.
Bronzino nu a fost numai pictorul oficial de curte al lui Cosimo I de Medici si al sotiei acestuia, Eleonora de Toledo, dar si un filosof si poet al timpului sau, apropiat prin firea lucrurilor de muzica. Intre capodoperele sale se inscrie Portretul unui tinar cu lauta – pe cartolina mea, in alb negru, in asteptarea modernizarii “Suplimentului de cultura” –, executat in anii 1532-’34 si pastrat in Galeria Uffizi.
Cu o zi in urma (la 8 octombrie), la Teatrul Goldoni din Florenta, in cadrul manifestarilor organizate in jurul expozitiei, a avut loc premiera unei lucrari muzicale, comanda a Fundatiei Palatul Strozzi, compusa de Bruce Adolphe, un compozitor american. Intitulata Despre arta si cepe: Omagiu lui Bronzino, compozitia, pentru cor madrigal, clavecin, viola da gamba si vibrafon, este realizata pe textul unui poem comic (La Cipolla di Bronzino Pittore – Ceapa pictorului Bronzino). Bronzino compara cu ironie poezia si pictura cu niste… cepe si isi scrie poemul, ni se spune, utilizind tehnici muzicale.
Ce a iesit in varianta finala americana nu va pot deocamdata spune, sejurul meu toscan incheindu-se inainte de premiera; dar ni se promite de catre organizatori o inregistrare la casa de discuri Accent, cu interpretii piesei, ansamblul de muzica veche Currende si dirijorul Erik Van Nevel.
La circa 70 km sud de Florenta, Arezzo este mai putin generos cu expozitiile de pictura si cu muzica, dar, in fiecare weekend de inceput de luna, sute de anticari se reunesc intr-un adevarat spectacol ad-hoc, umplind efectiv strazile orasului cu exponatele lor, intre care si unele muzicale. Daca gasesti mai rar discuri vechi (dar se intimpla sa ti se ofere unele cu discursurile lui… Mussolini!), abunda in schimb gramofoanele si patefoanele de colectie, de cele mai variate proveniente. Iar alaturi de ele, amatorii gasesc si cite un instrument vechi, de la un corn produs de o manufactura din Torino la sfirsitul secolului al XIX-lea, pina la o lauta de comparat cu cele ale lui Bronzino sau ale ingerilor melomani ai Renasterii… Salve da Toscana!