Asa ca ma mai retrag pentru o saptamina intr-un subiect diferit. Unul care n-are legatura cu fotbalul, desi porneste de la declaratiile unui fotbalist strain care joaca in Romania, la Steaua. Ma refer la portughezul Geraldo Alves, care miercuri, 13 octombrie, a oferit un interviu “Gazetei sporturilor”. Si, vorbind despre fotbal, a vorbit de fapt despre una dintre cele mai mari probleme ale Romaniei actuale, una pe care, in treacat, am adus-o in discutie aici in urma cu doua saptamini.
Portughezul, de putin timp venit in Romania, face niste observatii pentru care merita citat din plin. Intrebat ce parere are despre fotbalul romanesc, Alves spune: “Nivelul e bun. Dar altceva mi-a sarit in ochi: trebuie sa incetam sa ne mai consideram mici! “; “Ne subestimam groaznic! Acum eu vorbesc ca un roman… “; “In Portugalia se zice mereu numai cit de buni sint jucatorii, ce echipe tari exista. Asa ar trebui sa fie si aici: sa iesim in Europa si sa le aratam tuturor cine e Romania! “. Si, in fine: “Nu doar presa exagereaza. Toata lumea, romanii, in general, sint cei mai mari critici ai lor”.
Sa uitam acum ca era vorba despre fotbal. Sa ne gindim la noi insine si la cum ne privim noi pe noi, indiferent de domeniul in care activam. Fara a tine sa redau aici experienta proprie, dar neavind o alta la indemina, citind interviul lui Geraldo Alves mi-au venit in minte o sumedenie de momente care redau mentalitatea noastra, aceea de a ne dispretui pe noi insine. Dau un singur exemplu personal: am fost furat de doua ori in strainatate. De fiecare data, prietenii au comentat, cu un zimbet in coltul gurii: fii sigur ca te-au furat niste romani de-acolo. Evident, numai noi sintem hoti, numai noi sintem capabili de acte reprobabile…
Vi s-a intimplat si dvs. Vi se intimpla zilnic. Ba chiar dvs. insiva dati asemenea replici, pentru ca deja v-a intrat in constiinta ca aici, in Romania, nu se poate intimpla nimic bun. Uneori aveti discutii aprinse pe tema, le am si eu. Urim faptul ca “ceilalti” nu fac nimic pentru a iesi din letargia noastra romaneasca. Si, in timp ce ne sorbim berea, constatam trist: nu facem decit sa palavragim si sa ne plingem. De nimic altceva nu sintem capabili. Avem o extraordinara capacitate de a ne exclude din tablou. Desi chiar asta facem noi in acele momente, desi la rindu-ne doar “palavragim si ne plingem”, dam vina pe toti ceilalti, nu pe noi insine. Si mai sorbim o gura de bere, oftind amar si dind din mina a lehamite…
Sint sigur ca bancurile cu scotieni n-au fost inventate de scotieni. Pentru bancurile cu romani insa, n-a fost nevoie ca altii sa-si bata capul. Noi insine sintem campioni mondiali la inventat asemenea bancuri, in care tinta noastra este romanul prost sau lenes sau smecher. Si ne simtim cumva razbunati spunindu-le. Ne razbunam, adica, pe noi insine. O numim autoironie si suna bine. Autoironia e vecina cu inteligenta. Da, dar si cu resemnarea uneori. Dar si cu dispretul de sine. Dar si cu neputinta. Cu lipsa de vointa. Ba chiar si cu lasitatea.
Un fotbalist, nicidecum un filosof, venind din Portugalia lui care, la douazeci de ani dupa intrarea in U.E., arata cum, din pacate, daca vom continua la fel, e posibil ca noi sa nu aratam nici peste inca douazeci, spune: “Toata lumea, romanii, in general, sint cei mai mari critici ai lor”. Si noi trecem indiferenti peste asemenea observatii. Ba chiar ne mindrim ca stim sa fim critici cu noi insine, se spune ca asta-i o mare calitate. Da, o fi, dar nu si-atunci cind sintem blocati in “proiectul critic”. Caci acesta este singurul nostru proiect de tara: autocritica. Unul bulversant pentru ceilalti prin faptul ca, desi sintem mari specialisti in a observa raul din jurul nostru si a-l infiera sau a ne autocompatimi din pricina lui, nu facem absolut nimic pentru a-l indeparta. Drobul de sare al lui Creanga e la fel de actual ca orice specimen (congruent cu un specimen actual) din dramaturgia lui Caragiale.
Daca ne vom recupera cindva mindria de-a fi roman, asta in cazul in care am fi avut-o vreodata, sint convins ca, alaturi de ea, mai exact sub presiunea ei, prin tara noastra vor aparea si autostrazi. Sint convins si ca politicienii nostri, sub aceeasi presiune, nu vor mai taia, aproape cu indiferenta, 25% din salarii, nu vor mai indrazni sa fure voturi in Parlament, nu vor mai avea tupeul sa promita, in campanii, lucruri aberante. Mai bine zis, nu vor mai fi cei care sint astazi. Dintr-un motiv simplu: pentru ca intr-un asemenea caz ei insisi vor fi reprezentantii unui popor mindru. De-aici, cred eu, ar putea porni totul.