Ei, de ce Megadeth? N-am incotro, marturisesc slabiciunea pentru Dave Mustaine si discografia ce poarta semnatura sa nitelus megalomaniaca, insa justificata! Nu cred ca-i pot sta alaturi prea multe nume, chiar daca autori sau interpreti mai prolifici se gasesc. Omul a reusit sa dea simplitate eleganta unui gen de rock ce parea condamnat la marginalizare. Genul s-a numit speed ori thrash-metal din comoditatea agentilor de vinzari, care trebuiau sa lipeasca o eticheta pe ambalajul “produsului”. Nu voi ezita sa subliniez ca Mustaine a izbutit fara sa faca rabat de la ideile sale, de la critica sociala si politica pusa in versuri, de la atitudinea net angajata in favoarea celor care nu pot vorbi. Mustaine parca l-a citit pe Ernesto Sabato, ale carui pagini reflecta cuvintele lui Albert Camus: “…artistul nu se poate pune linga cei care fac istoria, ci in serviciul celor care o indura”. Si n-a dat mega-dave unul dintre cele mai reusite spectacole in Argentina? Mi-a fost clar, de cind am ascultat prima data Megadeth si Metallica, pe cine aleg. Dar “alegerea” e un act frivol, mai bine nu insist…
Anul 2010 a insemnat o aniversare a, zic unii, celui mai bun album Megadeth – Rust in Peace. (Personal, votez pentru Countdown to Extinction, desi ador So Far… So Good… So What! din ratiuni… anarhiste!) Am prima editie, o reascult – a cita oara? Cronica de azi e prilejuita de blu-ray-ul inregistrat la sala Palladium din Los Angeles, in martie. L-am asteptat cu oarecare neincredere. Ce-ar fi putut sa-mi spuna in plus fata de spectacolele de la Sofia si Bucuresti? Era de la sine inteles ca imaginea va fi impecabila, ca sunetul… O sa ziceti ca exagerez, si, fie, exagerez! Sunetul captat si redat pe discul de fata mi-a depasit toate sperantele si asteptarile: e pur si simplu devastator! (Cu minima conditie sa fie redat pe-un sistem ce n-o sa cada la bombardamentul sectiei ritmice!) Apreciez la maxim realizarea tehnicienilor si optiunea lui Mustaine, care supervizeaza tot ce poarta sigla Megadeth. Show-ul propriu-zis e fara poticneala si fara momente laxe; tot asa e si coloana sonora. Nimic sub un anume nivel, nimic la voia intimplarii, nimic improvizat. Mustaine, Ellefson, Broderick si Drover interactioneaza ca un tot unitar. Nu stiu daca spectacolul respectiv a fost perfect. Ce s-a inclus pe disc este. Peste ani… Sper ca Mustaine va avea simtul afacerii functional, sa filmeze si aniversarea de 25, 30, 40, 50 de ani. Nu de alta, dar sa-si etaleze iar burtica, sa vedem daca nu s-a (mai) ingrasat! Asta tine loc de “critica” la repetarea unei retete de succes. Pentru ca, lasind admiratia la o parte, nu pot sa ma prefac orb, sa nu vad businessul de dincolo de show! Dar ce conteaza?!
Pai, conteaza forta. Rockul semnat Mustaine & Megadeth are o forta simpla, convingatoare si percutanta. Simplex sigillum vero, suna parca dictonul. Atitudinea trupei este prietenoasa, fara ifose ori dialog prefacut cu publicul. Publicul… Parca ma vad pe mine, in diverse ipostaze: tinar beat scos pe brate, matur barbos moshaind de zor cu pumnii strinsi, fierar cu piept lat impingind(u-se) la roata durilor… Din pacate, roata e in countdown…