Nu pentru ca e celebra, ci pentru ca e o oulipiana veritabila, iar felul ei de-a face arta din cele mai marunte lucruri, indrazneala cu care se-arunca in bratele necunoscutilor de oriunde o transforma in cea mai rivnita partenera de tea for two din lume (tea for two e un joc pe cale sa fie inventat, in care unul dintre jucatori se rasuceste de trei ori cu ceainicul in mina, in timp ce celalalt da citeva telefoane importante peste ocean).
A facut striptease in Pigalle ca sa-si puna la incercare opiniile feministe, a urmarit timp de doua saptamini un barbat necunoscut la Venetia, a recreat biografia proprietarului unei agende pe care-a gasit-o pe strada, a invitat 28 de persoane sa doarma la ea in pat, a trecut peste cea mai mare tristete amoroasa din viata ei povestind-o de 99 de ori, si-a instalat un pat la ultimul etaj al turnului Eiffel si-a rugat vizitatorii s-o tina treaza o noapte cu povestile lor. Si asa mai departe. „Unii ii spuneau fotograf, altii ziceau despre ea ca e conceptualista, in timp ce altii o considerau scriitoare. Dar adevarul e ca nu putea fi fixata nicaieri. Opera ei era prea nazdravana pentru asta, prea idiosincrasica, prea personala ca sa fie revendicata de un domeniu sau o disciplina anume.“
Asta scrie Paul Auster in Leviathan despre Maria, o artista new-yorkeza croita dupa gusturile si asemanarea lui Sophie. Careia atit i-a trebuit ca sa-si gaseasca un nou proiect. In Double Game, a preluat doua dintre operele fictive ale Mariei (dieta monocroma si „o zi-o litera“), dar nu s-a multumit cu atit. I-a cerut lui Paul Auster sa-i dea un personaj a carui viata s-o traiasca timp de un an. Paul, om cu mintea la cap, a zis ca responsabilitatea e prea mare si i-a fabricat citeva instructiuni de intrebuintare a New York-ului. Despre care se va scrie in Enticlopedia viitoare.