Intr-un interviu cu “Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Andras Schiff, astazi un pianist de clasa internationala, respectat pentru cultura sa, afirma la inceputul saptaminii: “Arta nu poate sa schimbe politica, dar artistii sint oameni care gindesc liber, care isi exprima parerile, iar faptul poate sa incurajeze si pe altii la o atitudine de curaj civic”. Concis si clar, pianistul care anunta in interviu ca nu va mai aparea pe scenele din Ungaria si, probabil, nici nu va mai calatori acolo, imi aminteste de atitudinea curajoasa, in anii ‘30 a altui muzician de clasa, violonistul Bronislaw Huberman. Intr-o celebra scrisoare deschisa, publicata de “Manchester Guardian”, Huberman le reprosa intelectualilor germani tacerea fata de o politica culturala in care: “uzurparea ideologica si ignoranta ii priveaza de cele mai launtrice conceptii ale propriului atelier spiritual, cu scopul de a deghiza intruparea terorii, lasitatea, imoralitatea, falsificarea istoriei, intr-o mantie a libertatii, eroismului, eticii, stiintei si misticimului…”.
Pianistului Andras Schiff, ceea ce se petrece in Ungaria ii aduce aminte de timpurile unor dictaturi brutale: “Politicienii se amesteca in angajarea unor cintareti; hotarasc cine cinta intr-o orchestra la clarinet; sduct o dezgustatoare campanie de atitare impotriva unui excelent regizor, director al Teatrului National, pentru ca e homosexual…”. Si, “din pacate, deocamdata, aud foarte putine voci curajoase din Ungaria. Domneste acolo, mai curind, o mare apatie…”.
“Norocul” acelor “cirpe de sters praful”, dupa expresia lui Andras Schiff, care decid acum cine dintre muzicieni, artisti, ziaristi le este prieten sau dusman, ar fi dificila limba maghiara in care se exprima resentimentele si gesturile rasiste, care, altfel, ar fi fost de natura sa stirneasca o furtuna internationala. Si, in paranteza, te intrebi daca observatia nu este aplicabila si marginalei limbi romane.
A trebuit o saptamina pina cind presa internationala sa ia in seama si sa penalizeze spusele unui ziarist, Zsolt Bayer, apropiat de premierul Orban si de noul sau Consiliu de supraveghere a mediilor de informare. Acesta scrisese la 5 ianuarie, in cotidianul “Magyar Hirlap”, ca locul unora cu nume evreiesti precum Cohen (referinta la un ziarist britanic de la “The Guardian”), Cohn-Bendit si Schiff ar fi in acea padure unde, in 1919, au fost masacrati liderii insurectiei comuniste de la Budapesta. Bayer il califica pe pianist drept un “excrement imputit”, dupa ce intr-o scrisoare publicata de “Washington Post”, la 1 ianuarie, Andras Schiff afirmase ca “Rasismul, discriminarea impotriva comunitatii roma, antisemitismul, xenofobia, sovinismul si nationalismul reactionar sdin Ungariat sint simptome extrem de ingrijoratoare”.
Aceleasi opinii le are si dirijorul Adam Fischer, si el un muzician de faima internationala, si care si-a dat demisia zgomotos, toamna trecuta, de la conducerea Operei din Budapesta, protestind impotriva imixtiunilor politice ale guvernului Orban in afacerile companiei, de la repertoriu pina la distributii. Adam Fischer declara saptamina aceasta pentru “Die Welt” ca “rasismul este la moda in Ungaria” si condamna o pseudo-democratie ce isi are originea intr-o “societate parternalista”, accentuata de dictatura de gulash a lui Kadar, si cu “reflexe medievale”. Nu e de mirare ca Ioan Holender a declinat politicos oferta paravan facuta de guvernul ungar de a prelua el conducerea operei budapestane…
Ca oameni de cultura, muzicieni, se afla in fruntea miscarii de protest impotriva derapajelor si a politicii anti-democratice intr-un stat postcomunist, mi se pare remarcabil. Andras Schiff si Adam Fischer nu s-au marginit la interviuri si articole de presa. Ei au initiat un manifest-apel, adresat “artistilor Europei si ai lumii intregi”, publicat si raspindit zilele trecute pe web, in care atrag atentia asupra “contaminarii vietii de toate zilele, intr-o masura inspaimintatoare, de rasism, homofobie si antisemitism. s…t Este de datoria noastra sa avem grija ca «spiritele ce au fost chemate» sa dispara din nou. Aceste ideologii sint otrava mortala pentru democratia noastra”.
Apelul poarta semnatura altor nume binecunoscute, intre care flautistul Andras Adorjan, regizorii de film Bela Tarr si Miklos Jancso sau ginditoarea Agnes Heller, iar lor li s-a adaugat pianistul si dirijorul Daniel Barenboim ce-si motiva semnatura scriind ca “intoleranta si rasismul crescind apasa astazi greu pe constiinta noastra”.