Festivalul „Enescu“, am aflat-o din spusele lui Ioan Holender cu prilejul conferintei de presa deschizind campania de mediatizare, inghite 8 milioane de euro, fiind, probabil, unul din putinele, daca nu singurul, domeniu al bugetului de stat care nu a suferit reduceri in contextul crizei. Si tot directorul festivalului nota, intr-un interviu acordat lui Vlad Mixich, ca, altfel, „Romania a iesit din toate circuitele europene“, Festivalul „Enescu“ fiind singura perioada „in care avem o deschidere si o posibilitate de a invita“. Nu suficienta, dezvaluia el, pentru a aduce la Bucuresti, cu un an in urma, Filarmonica din New York, intr-un moment in care era in turneu si se producea in vecinatate, la Kiev si Zagreb…
Paradoxurile, ca si vocile pe care se vorbeste la Bucuresti, sint multe, iar franchetea si precizia lui Ioan Holender contrasteaza cu lipsa de diplomatie a altora dintre organizatori. Am citit cu mirare declaratii de genul „Am refuzat Orchestra Teatrului Scala din Milano, am refuzat Orchestra din Paris, din motive de repertoriu, bineinteles s…t Avem totusi de lucrat la orchestrele americane, care inca nu le e clar (sic!) unde sint…: la Bucuresti sau la Budapesta, sau la Atena“.
Mai, sa fie, mare fudulie la Bucuresti, mi-am spus, citind interviul directorului Artexim si gindindu-ma, intre altele, la sansa mai modestilor cehi, unde Filarmonica din New York e la ea acasa si in acest an la Festivalul Primavara la Praga si unde, in anii trecuti, s-au gasit si banii pentru a invita formatiuni americane in marginea festivalului!
Dar, aflam apoi de la Ioan Holender, nu repertoriul si refuzul de a-l cinta pe Enescu ar fi impiedicat venirea Orchestrei Scalei, ci onorariul cerut, in timp ce pentru orchestra americana, ce si-a manifestat ea, anul trecut, dorinta sa concerteze la Bucuresti, nu s-au mai gasit cca 200.000 de euro, dupa haul de bani inghititi de festival!
Am mai spus-o, cu riscul de a-mi fi refuzata acreditarea la festival, personal nu sint adeptul acestei false competitii si fudulii de a avea un festival „cum nu mai exista“ in lume, convins fiind ca „brand cultural“ poate fi si o investitie mai modesta, pe masura posibilitatilor reale ale Romaniei. Si aceasta cu atit mai mult intr-un moment in care bugetele teatrelor si filarmonicilor au fost reduse drastic, conflictele salariale si nemultumirile acumulate conducind pina la regretabila destabilizare a Filarmonicii „George Enescu“ si repudierea lui Cristian Mandeal.
Mult mai importanta ar fi o stagiune, o viata de concerte „normala“, cu orchestre si solisti reprezentativi ai timpului invitati constant pe scena Filarmonicii si a Radioului. Asa cum se petrece in alte tari cu care Romania se poate compara in limitele decentei.
Aud deja voci care imi vor spune ca exagerez, ca pe scena Ateneului se produc totusi, din cind in cind, mari artisti. Poate, dar nu neaparat ai timpului. Ivo Pogorelich traieste azi din gloria acumulata (si controversata) in urma cu 30 de ani, iar Elisabetha Leonskaja, pianista onesta, protejata lui Sviatoslav Richter, este o apreciata interpreta de muzica de camera, fara sa fi fost niciodata un geniu al pianului… Daca Bucurestiul a avut recent un mare pianist pe scena, in Sala Radioului, el a fost Nikolai Demidenko. Dar citi au fost convinsi, ascultind prezentarea putin cam formala a concertului la Romania Muzical?
Revenind la Festivalul „Enescu“, am constatat cu mult regret ca ecourile internationale ale conferintei de presa nu au mers prea departe. O singura depesa France Presse, de la Bucuresti, a fost reluata tale quale de un cotidian britanic, londonezul „The Independent“, in editia sa online, si, la stirile TV, tot online, de „Nouvel Observateur“. Si cam atit dupa cunostintele mele…
Nu stiu citi ziaristi straini au participat la conferinta sau la citi li s-a expediat o mapa de presa cu un comunicat intr-o limba straina. Site-ul, modest, al festivalului, nici macar nu are o rubrica pentru presa… Colega pe care o rugasem sa-mi procure o mapa nu a primit-o. E adevarat ca dupa incheierea acestui articol in prima sa versiune, dl. Mihai Constantinescu mi-a trimis electronic materialele in cauza. Radio3net.ro a transmis intre timp secvente de la conferinta la care ma asteptam ca presedintele Societatii Radio sa anunte contributia Editurii Casa Radio la acest jubileu, macar citeva discuri din arhiva istorica, cu solisti de prima mina care, in anii ’60, contribuiau entuziast la „brand-ul“ cultural romanesc, fara multa proza. Din cite am vazut la televizor, nu a fost sa fie, am aflat doar ca Radioul ramine un prieten al Festivalului si mi-a trecut o clipa prin cap, fara nici o rautate pentru cel din urma, urarea cunoscuta „Fereste-l, Doamne…“.