![](../images/numere/102/madonna.gif)
Lansat la inceputul lui 2006, (Product) Red duce discursul american si european despre Africa intr-o noua directie. Daca pina acum s-a vorbit din ce in ce mai mult despre o noua forma de colonialism promovata de vedete precum Angelina Jolie, Madonna si omniprezentul Bono, (Product)Red pune accentul pe participarea oricarui consumator la rezolvarea problemelor africane. Consumatorul poate sa-si urmeze obiceiurile netulburat: sa cumpere haine (red) de la GAP, sa foloseasca un card (red) American Express, sa vorbeasca la telefonul Motorola (red), sa poarte incaltaminte (red) Converse si ceas (red) Emporio Armani in timp ce asculta muzica la iPod, (red) si el. Dar daca toate produsele sint rosii, purtatorul isi arata preocuparea fata de marile probleme ale lumii. Pe asemenea mecanism al culturii consumatorilor pare a fi mizat echipa lui Bono si Bobby Shriver si de aici nu poate sa apara decit o struto-camila pe care o puteti numi, dupa voie, „capitalactivism” sau „activicapitalism”, urmindu-l pe Adam Engst de la TidBITS. „Tot ce trebuie sa faci este sa-ti imbunatatesti alegerea” – asa se incheie The (Red) Manifesto, si el un hibrid, scris in stilul lui Bono ca o serie de mesaje publicitare pline de patos, dar cu ecouri marxiste inevitabile. Paradoxal, fascinatia din ce in ce mai la moda fata de un intreg continent, vazut ca o cauza celebra, nu ca o multime de tari cu traditii si probleme diferite, aduce impreuna asemenea concepte aparent incompatibile, dar are si efecte pozitive in masura in care donatiile salveaza cu adevarat vieti.
„Colonialismul celebritatilor”
Un alt hibrid cu ecouri moralizatoare, dar nu si putin ironice precum „capitalactivism”, este „colonialismul celebritatilor”, idee lansata de jurnalistul britanic Brendan O’Neill. Interesul vedetelor fata de problemele de pe continentul african pare inevitabil „pus in scena”. Si nu doar in sensul ipocrit al expresiei. Fiind vorba de staruri pe care le stim ca performeri, imaginea lor de binefacatori nu are cum sa para altceva decit o alta fateta a personajelor mediatice. Dintre zecile de vedete preocupate de Africa – printre care Matt Damon, Mia Farrow, Jessica Simpson si Oprah Winfrey – Angelina Jolie si, mai recent, Madonna sint cele mai susceptibile de acuzatia de „colonialism” din cauza supraexpunerii mediatice si a unor actiuni controversate. Decizia Angelinei Jolie de a naste in Namibia anul trecut, dupa ce a adoptat doi copii africani, nu a fost decit inceputul unei lungi odisei mediatice. Incercarile ei si ale lui Brad Pitt de a scapa de atentia presei s-au transformat intr-o piesa absurda cind reporterii nu au mai fost lasati sa intre in tara de autoritatile namibiene decit cu autorizatii semnate de cuplu. Iar dupa nasterea fiicei lor, cei doi s-au aratat niste demni reprezentanti ai „activicapitalismului”, pozind intr-un peisaj desertic namibian si urmind povestea deja obisnuita a vinzarii pozelor pentru o suma imensa, donata unei organizatii caritabile.
Noile patimi ale Madonnei
Cum un trend nou nu este cu adevarat un trend pina nu este reinterpretat si de Madonna, cintareata a fost de curind in centrul atentiei datorita adoptiei unui baiat din Malawi in timpul unei vizite facute pentru propria ei fundatie caritabila. Desi este obisnuita sa fie in centrul controverselor si tocmai a trecut printr-o noua, dar clasica perioada de crucificari in timpul concertelor si de condamnari din partea Vaticanului, Madonna pare mai putin pregatita pentru genul acesta de atentie in contextul problemelor legale ale adoptiilor internationale. Madonna nu a fost nici prima si probabil nici ultima celebritate care s-a dus in Africa insotita de mass media occidentala pentru a arata cum se implica personal cu adevarat adoptind un copil. Dar grupurile umanitare au reactionat puternic cind s-a zvonit ca starul l-a platit pe tatal copilului infiat si ca procedurile legale standard au fost evitate. De aici povestea a devenit la fel de absurda precum cea a Angelinei Jolie, cu tatal copilului facind declaratii publice contradictorii, cu Madonna filmata dansind cu localnicii ca intr-un videoclip Michael Jackson din anii ’90, totul culminind cu aparitia ei la Oprah, unde si-a exprimat nedumerirea fata de reactia puternica a mass mediei.
Se poate ca Madonna sa fi fost acum victima propriilor obiceiuri de punere in scena. Stirile europene si americane despre africani care urmeaza formatul senzationalist, plin de stereotipuri despre africani spun la fel de multe si despre stereotipurile in care vesticii isi gindesc propria cultura. Africa apare in mass media occidentala drept continentul pe care este mereu foarte cald, unde animalele arata ca pe Discovery, dar oamenii sint saraci, bolnavi si mereu in razboaie. Voci de jurnalisti importanti precum Nick Kristof de la „New York Times”, cistigatorul a doua premii Pulitzer, sau universitari precum Paul Zeleza atrag atentia asupra pericolelor ce stau in stereotipizare, in lipsa de actiune sau doar in interesul intretinut de staruri si de fundatiile Gates si Clinton (si ei vedete in felul lor), in lipsa implicarii mai multor politicieni.
Intrebarea ramine ce fel de actiune ar fi benefica si pentru africani si pentru occidentali si ar trece dincolo de seriile de stereotipuri revizitate si intretinute in ultimii ani. Pentru ca, dupa cum scrie Richard Kim in blogul de pe „The Nation”, „a cumpara Africa nu a mai fost asa de sexy si de la moda de pe vremea colonialismului”.