Abordarea mea are un cu totul alt scop. Sint la fel de revoltat precum multi altii de masa imensa de informatori, de oameni care s-au pus singuri la dispozitia Securitatii, de multe ori in scopul de a parveni. Sint revoltat si fata de cei care au cedat nu sub povara vreunei spaime, nu de teama vreunor repercusiuni la adresa familiei, ci pur si simplu dintr-un marunt interes personal. Cred insa, pe de alta parte, ca moda deconspirarilor din ultimii ani a ajuns la nivelul unei nedreptati facute multor oameni. Mass media prezinta totul intr-o crasa lipsa de nuante. Numele unor oameni respectabili prin munca lor de o viata sint strivite azi de “verdictul de colaborator”, neinteresind pe nimeni sa mai inteleaga cauzele sau contextul.
Mai concret, observ de-o vreme efortul unor ziare de a obtine nume de informatori. CNSAS-ul lucreaza de zor pentru a le oferi materie prima. Iar cind pescuiesc vreun nume important, ziarele cu pricina isi fac deschiderea cu fotografia mare a “deconspiratului”, trintindu-i la pamint orice alte realizari de zeci de ani, acoperindu-le cu un cuvint cutremurator: colaborator. Un cuvint ce-i poate fi asociat acelui om (repet: fara ca nimeni sa se straduiasca sa inteleaga motivele sau contextul, care de multe ori pot fi dramatice) pentru o perioada extrem de scurta, pret de doua-trei note puse sub vreun nume de cod sau, spre a fi in trend, sub un nickname. Cumva, indraznesc in calitatea mea de cititor sa cred ca e nedrept sa supui o intreaga viata unei erori. Altcumva, mi se face sila sa accept ca, din dorinta unor ziaristi sau chiar pseudoziaristi (unii dispusi si azi sa-si vinda sufletele pentru mult mai putin) de a avea subiect de prima pagina, niste oameni cu o activitate complexa, care ar avea macar dreptul la nuante, sint asezati fara nici o tresarire de constiinta sub ghilotina publica, la cheremul unor justitiari ce-si exprima curajul si laturile pe forumurile acelor ziare sub nickname. Sau, ca sa traduc, sub un nume de cod.
Si mai este un aspect. Majoritatea celor “deconspirati” in ultima vreme sint oameni de cultura, de arta. Asa incit simt nevoia, pastrind proportiile, sa aduc in discutie un text, pe care l-am citit in “Money Express”, scris de Mario Vargas Llosa, cel mai recent laureat al Nobelului pentru Literatura, despre Louis-Ferdinand Celine, un urias scriitor, om ale carui pacate, la rindu-le uriase, sint azi larg cunoscute de public: antisemit inversunat, colaborationist al nazistilor, instigator la crime in masa prin unele scrieri ale sale. Iar Llosa isi incepe astfel articolul: “Celine a fost o lepadatura din punct de vedere politic. In anii ‘60 i-am citit diatriba Bagatelles pour un massacre si mi-a venit sa vomit in fata acestui ticalos plin de ura, ocari si intentii homicide impotriva evreilor”.
Tot Llosa continua insa, referindu-se la decizia Guvernului francez de a renunta la celebrarea centenarului scriitorului: “Trebuie totusi spus ca Celine a fost un scriitor extraordinar, cu certitudine cel mai important romancier francez al secolului XX… Nu exista in literatura franceza moderna nimic comparabil ca originalitate, forta expresiva si bogatie creatoare cu cele doua capodopere ale lui Celine: Calatorie la capatul noptii si Moarte pe credit… Decizia Frantei pare a presupune ca, pentru a fi recunoscut drept un scriitor bun, trebuie sa scrii carti bune, dar sa fii si un cetatean, si un om bun. Adevarul e ca, daca asa ar sta lucrurile, doar citiva scriitori ar corespunde acestei cerinte. Exista unii care indeplinesc aceasta calitate, dar majoritatea pacatuiesc, avind aceleasi firi mizerabile, aceleasi tare si vicii ca si oamenii obisnuiti”.
In ceea ce-l priveste pe Celine, aproape ca nu mai e loc de nuante. Chiar si asa, istoria literaturii l-a salvat ca scriitor. In ceea ce-i priveste pe artistii nostri “deconspirati”, imi permit sa cred totusi ca nuantele ar fi obligatorii. Si ca, desi vinovati, daca tot avem nevoie de procurori publici, parca un soi de respect pe care li-l datoram in ultima instanta ne-ar impune ca acesti procurori sa nu fie doar o masa de jurnalisti avizi de publicitate si de comentatori “curajosi” de pe forumuri. Daca acesti oameni isi merita palmele, iar unii dintre ei chiar le merita, macar sa vina din partea acelor putini care, ridicindu-se prin realizari la nivelul lor, au reusit sa-si pastreze si miinile curate.