Colectionarul si amatorul de muzica de camera din mine se bucura deocamdata si va recomanda ceea ce a mai ramas in arhiva din serile camerale ale primei editii a Festivalului “Enescu”. Primul disc reuneste Sonata pentru pian No. 1 in fa diez minor, in interpretarea Mariei Fotino si Cvartetul No. 2 in sol minor, interpretat de Cvartetul Radio in formatia (Mircea Negrescu, vioara, Isidor Wexler, vioara a doua, Marcel Gross, viola si Ion Fotino, violoncel). Acesta mi se pare si discul de prim interes al setului, in masura in care readuce in lumina instrumentistii Cvartetului Radio, astazi practic necunoscuti melomanilor romani.
Cine mai stie astazi, de exemplu, despre altistul Marcel Gross, nascut la Cernauti, absolvent al Conservatorului din Bucuresti si a carui cariera in Romania se incheia in anii 1960. Emigrat asemenea multor alti colegi de-ai lui in Israel, din 1962 devenea prim-violist al Orchestrei simfonice din Winterthur si membru al cvartetului omonim, profesor la conservatorul elvetian. Colegii elvetieni, de altfel, i-au publicat dupa moarte (1997) un set memorial de doua discuri, remarcabil, din concertele de la Winterthur, solist in lucrari, intre altii, de Hindemith, Martinu, Frank Martin, Walton. Un gest pereche as spune cu acela al profesorului Mihai Fotino care a reusit sa publice in colectia de raritati si maestri internationali a casei britanice Pearl, un CD dedicat pianistei Maria Fotino (Pearl GEMM 0223).
Cel de-al doilea CD al setului publicat de Casa Radio include Cvartetul cu pian nr. 2 op. 30 in re minor si Simfonia de camera op. 33 pentru 12 instrumente soliste. Valentin Gheorghiu, Stefan Gheorghiu, George Popovici si Radu Aldulescu apar in ambele piese, si ceilalti solisti ce li se alatura in Simfonia de camera fiind de prima mina. Pentru a nu mai vorbi de dirijorul lor, Constantin Silvestri, aflat atunci, dupa umilintele impuse de rigiditatea ideologilor partidului comunist fata de interpretarea operei Oedipe, la un pas de decizia de a ramine in strainatate.
Setul de discuri pe care vi-l semnalez si recomand din toata inima atit colectionarilor, cit si muzicienilor tineri, interesati sa cunoasca si sa atinga clasa celor ce i-au precedat, se bucura de o prezentare extrem de informativa si scrisa cu sobrietate de Cristina Comandasu, redactor-sef adjunct la Radio Romania Muzical. Livretul este insotit de fotografii interesante de arhiva si de o imagine, pentru mine necunoscuta, mai putin idilica, a lui George Enescu la virsta maturitatii.
Cristina Comandasu are dreptate cind scrie ca ascultatorilor li se pune la dispozitie o pagina de istorie culturala. Si aparitia setului ar fi putut fi considerata intr-adevar un eveniment daca doua dintre arhivele sale nu ar fi fost deja cunoscute, publicate cu citiva ani in urma de Electrecord. Sonata figureaza pe un disc cu extrase din muzica de pian enesciana (EDC 665), iar Simfonia de camera pe un dublu CD intitulat George Enescu in talmacirea dirijorului Constantin Silvestri (EDC 799/800).
Mi-e mai greu de inteles de ce editorii nu au optat pentru initierea unei serii speciale de discuri, cu un nume aparte, de genul “Arhivele Festivalului «Enescu»“, setul de fata urmind a fi, eventual, vol. 1. O titulatura ce ar fi meritat sa figureze si pe cotorul CD-ului, pentru a-l distinge ulterior, pe un raft de discoteca, de alte discuri ale aceluiasi festival. Designul si culorile alese sint, probabil, si punctul cel mai slab al acestei aparitii editoriale, gindita aparent insuficient pentru o competitie pe o piata internationala.
Dar, in ultima instanta, muzica este cea care conteaza si, dincolo de ea, gestul de a deschide si valorifica, in sfirsit, arhivele Radioului National. Sa speram ca pina la festivalul din toamna va aparea o adevarata serie de arhive…