Oricine dintre noi, sint convins, a participat fie enervindu-se, fie punindu-si intrebari, la vreo discutie intre prieteni ori in familie iscata tocmai de-un subiect perfect integrat in teoria conspiratiei. E mult mai placut sa fabulam pe marginea informatiei, s-o modelam cu mintea noastra, ajutindu-ne uneori chiar si de falsuri grosolane prezentate drept dovezi, decit sa acceptam spectaculosul moderat pe care-l ofera “ordinea mondiala” prezenta. Revenind la subiectul declansator al acestui text, pentru o exemplificare, stirea uciderii lui ben Laden e interesanta, dar ea isi epuizeaza rapid importanta, dupa doar citeva talk-show-uri. Mult mai atragator si cu perspective serioase de a fi intretinut multa vreme e misterul din jurul celor intimplate (sau nu, ar zice suspiciosii de profesie) in Pakistan.
Si-ajungem astfel la tema reala a articolului: asa-numita tabloidizare a presei de pretutindeni, in fapt, o supunere a ei in fata fenomenului universal numit teoria conspiratiei. Aceasta situatie, nascuta din nevoia de profit, e cercul vicios al secolului informatiei explozive, cel in care traim. Un cerc atit de vicios incit vom ajunge curind, daca n-am facut-o inca, in imposibilitatea de-a mai recunoaste informatia reala in bombardamentul de asa-zise stiri, creindu-se astfel o suspiciune extinsa la niveluri uriase, niciodata atinse pina acum.
E doar o observatie. Un articol de genul asta nu-si poate propune, indiferent de emfaza cu care ar crede autorul lui in propriile idei, sa schimbe ceva. Rolul lui, daca are totusi unul, e acela de a defula niste temeri – si daca aceasta defulare se produce alaturi de citiva cititori, provocindu-i la acelasi lucru, un cistig tot se obtine. Iar aceasta remarca nu are caracter de scuza, prin ea vreau sa spun si altceva: toti cei care scriem, toti cei care citim, toti cei care sintem telespectatori, toti cei care “rasfoim” de zor internetul ne supunem singuri acestei presiuni nu doar intelectuale, dar si psihice a informatiilor scapate de sub control.
Lumea din jurul nostru, care ne inglobeaza, fireste, isi accentueaza boala pas cu pas. Din punct de vedere medical, semnele paranoiei sint pretutindeni. Stresul cotidian nu vine doar de la serviciu, nu vine doar din grija fata de supravietuirea sociala a propriei familii, el vine si din multitudinea de stiri ce se abat asupra noastra. Revenind la ben Laden, pentru un alt exemplu, o informatie provenita din surse ambigue, fara autor, fara a fi tratata cu vreo precautie, pomenea in ziua uciderii teroristului de represalii nemaivazute din partea Al-Qaeda, oferite brut cam asa: conform unor declaratii ale unui membru al retelei capturat de americani, daca liderul lor ar fi fost omorit, teroristii aveau ordin sa detoneze o bomba nucleara din Europa, tinuta intr-un loc secret.
Luata la bani marunti, “stirea” e de tot risul, neavind baza jurnalistica. Lipsesc orice fel de date care s-o sprijine ca adevar. Totul ne este oferit sub prezumtia ca, de vreme ce ni se dezvaluie un secret, insusi cuvintul acesta nu mai necesita acoperirea lui cu nume, cu fapte, cu documente. Daca mai si gindim putin, devine evident ca realizarea unei bombe atomice de catre membrii unei retele teroriste, fie ea si cea mai temuta din lume, tine aproape de domeniul S.F.-ului. Dar mai avem timp sa si gindim? “Informatia” e prea puternica prin continutul ei, prea tulburatoare pentru a n-o accepta macar ca posibilitate.
Asemenea bombe de presa ne ataca permanent zilele si ne subjuga mintile. Indeajuns pentru un traitor sub teoria conspiratiei mondiale sa observe ca si presa e supusa ocultei, inducindu-ne deliberat aceasta stare de teama permanenta, pentru a ne transforma in sclavi, in roboti, in extraterestri sau, ca tot e la moda, in shopaholici. Noi, ceilalti, care inca incercam sa ne luptam cu propriile suspiciuni, vom zice doar ca e vorba despre o uriasa deprofesionalizare a presei, la toate nivelurile ei. Si ne vom intrista o perioada.
Nu pentru multa vreme insa. Traim in secolul informatiei explozive, asa ca, dupa scurta intristare, ne vom repezi spre computere, vom deschide televizoarele, vom rasfoi ziarele. Pentru ca nu ne permitem sa nu stim. Faptul ca, in realitate, am ajuns sa nu mai stim ce stim e mai greu de observat insa.