De aceea, atunci cind am vazut la jurnalele de stiri cum isi manifestau americanii bucuria pe strazi la auzul vestii uciderii teroristului arab, i-am inteles pe deplin. Imi aduc aminte de dimineata zilei de 11 septembrie 2001, cind eram in tura la magazin undeva in statul Washington, in Bellevue. Imi amintesc in primul rind stupoarea tuturor localnicilor la auzul stirilor. Mai intii nu le-a venit sa creada. Iar cind au avut certitudinea ca Turnurile Gemene din New York au fost lovite de doua avioane si s-au prabusit, stupoarea lor a crescut. De ce ar fi facut cineva asa ceva? Ce fel de faptura poate pune la cale una ca asta? In mintea acelor cetateni americani – dintre care unii erau ei insisi critici la adresa propriului guvern – o asemenea actiune nu putea fi decit rodul mintii unui ticalos absolut, al unui reprezentant al Raului trimis pe Pamint, ca in filmele horror cu demoni si suflete posedate. Aerul ireal, de film hollywoodian, al catastrofei de la Turnurile Gemene, accentua aceasta senzatie. Osama ben Laden nu mai era, nu putea fi un om in carne si oase, ci o intrupare demonica. Toate relatarile si comentariile ulterioare n-au facut altceva decit sa-l hiperbolizeze si sa-i accentueze aceasta trasatura de Dusman, transformindu-l intr-un personaj schematic, de cinema: eroul negativ, cel care, conform logicii narative hollywoodiene, trebuia sa piara spre sfirsitul peliculei.
Desfasurarea ulterioara a evenimentelor, cu cautarile indirjite intreprinse de americani, cele citeva ocazii in care ben Laden a scapat ca prin urechile acului si apoi uciderea citorva dintre apropiatii sai, a mentinut suspansul vreme de aproape zece ani. Iar finalul din 2 mai, cu atacul lansat in secret de trupele speciale americane intr-o zona indepartata din Pakistan, in urma caruia marele creier criminal a fost ciuruit de instauratorii ordinii, a reprezentat o incheiere apoteotica a filmului despre 11 septembrie. S-a facut dreptate; raul a fost eliminat. Orice producator de cinema ar fi incintat: are la dispozitie o poveste integrala si autentica, ce respecta toate fazele arhetipalei lupte dintre Bine si Rau, un fel de basm contemporan, cu rezonanta planetara – si cu morala aferenta de la final.
Imi place sa ma gindesc ca, macar din cind in cind, viata imita arta (cum spunea teribilistul Oscar Wilde). Cred chiar ca o face mult mai des decit s-ar crede. Dar ce facem acum, cind povestea s-a terminat? A disparut eroul negativ, dar nu si fundamentalismul islamic. A pierit simbolul fortei Raului din filmul american, dar au ramas organizatiile bine instruite de teroristi fanatici, cei pentru care – in filmul lor – America si Occidentul reprezinta Dusmanul. Unii analisti militari au declarat deja ca in realitate nu s-a terminat nimic. A fost ucis doar un om. Un lider terorist important, dar care va fi inlocuit cu usurinta.
Totusi nu e tocmai asa. Lumea nu se conduce exclusiv dupa judecati echilibrate si pragmatice. Osama ben Laden era un simbol, iar invincibilitatea sa a insemnat un ascendent pentru jihadisti si un factor descurajant pentru publicul american. Uciderea lui ben Laden e in primul rind o victorie morala. Filmul s-a terminat, de-acum revenim la realitate. Dar cu senzatia ca lucrurile s-au echilibrat. Si – pentru americani – cu convingerea ca pina la urma dreptatea nu invinge numai in povesti. Ca, prin staruinta si cu credinta, poti transforma basmele in realitate. Asa se recunoaste o natiune mare.