Cam despre asta incearca sa vorbeasca TV for dummies. Un spectacol pentru 100 de telecomenzi realizat la Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi de un grup de tineri practicanti ai noilor forme de dramaturgie si de reprezentatie teatrala (text: Mona Bozdog si Mihaela Michailov, regia Ioana Paun, scenografia Maria Pitea, videodesign/VJ Andrei Cozlac, Graphic design/VJ Iustin Surpanelu). Realitatea imediata, conjunctura care amprenteaza comunitatea, interventia si nu doar contemplarea, arta implicata, care mobilizeaza, care se naste din observarea unei realitati imediate, o reflecta si se intoarce la ea pentru a o transforma constituie credoul acestor pionieri autohtoni ai noilor forme de teatralitate. Forme experimentate cu succes si folos concret la Universitatile din Bucuresti (proiectele dramAcum, Tanga etc.) si Cluj Napoca (Man.In.Fest si Dramaturgia Cotidianului); un masterat similar, dar mai tinar, functioneaza si la Tg. Mures, gestionat academic de Alina Nelega. Multi dintre reprezentantii “noului val” sint conectati la grupuri si retele similare, mai ales continentale, facind necesara jonctiune dintre teatrul romanesc si cel strain. In special cu cel britanic, unde noile forme de dramaturgie se bucura de o atentie deosebita (stagii de creative writing, rezidente de dramaturgie la Royal Court, concursuri nationale, lecturi publice, spectacole-lectura etc.) si unde chiar se poate trai din scrisul pentru scena, si cu cel american, unde de asemenea textul contemporan este rapid absorbit de companii si public.
Un proiect ingenios si ludic
In aceste noi formate, teatrul se pozitioneaza la intersectia cu performance-ul, arta video, filmul, dramaturgia sonoritatilor, extinzind teritoriul fiecareia, facindu-l permeabil, suprapunindu-l peste vecinatati, resuscitind practici clasicizate. Aportul inovativ se manifesta in mai multe planuri. Ajustarea mimesisului e unul din ele, operatiunea insemnind modificarea raporturilor artisticului cu realitatea care il inspira. In alt plan, sint mijloacele de expresie felurite, celor specific teatrale fiindu-le adaugite unele preluate din sfere congenere; textul de scena si spectacolul sint ajustate la conjunctura creatoare data (momente scrise special pentru actorii din distributie – acum Petronela Grigorescu, Haruna Condurache, Florin Caracala, Ioana Lefter si copilul Karina Pop –, contextualizare precisa, definitivarea draftului scenaristic abia spre finalul perioadei de repetitii, care prelungeste gestatia creativa intr-un work in progress pina aproape de premiera). Si raporturile pe care produsul artistic le intretine cu publicul, implicindu-l pe privitor in desfasurarea scenica, sint dinamizate. Audienta e teatralizata si ea, receptarea insemnind interferenta cu scenicul. Elementele enumerate sint prezente in TV for dummies: epicul reda un fapt divers comun, dar trist, si mai ales amploarea deformanta pe care mass media o imprima nefericitului eveniment. Mama single, ocupata sa-i asigure conditii, convinsa ca asta va compensa timpul scurt petrecut impreuna, isi creste fetita strecurind-o in program intre cosmetica si pilates. Copila de opt ani e rapita de un tinar si folosita pentru filme porno infantile. Vecina anesteziata de televizor, intreprinzatorul care scoate bani fara scrupule din orice, vedeta de stiri care denatureaza pentru rating, grija pentru adevar fiind ultima ei preocupare, sint protagonistii acestei gradini zoologice umane. Derularea ii implica si pe spectatori, care la intrarea in sala primesc cite o telecomanda, cu ajutorul careia, pe parcurs, prin voting, stabilesc cursul evenimentelor. Chestionarele vizeaza teme fierbinti – violenta la televizor, timpul consumat in fata micului ecran, parerea despre manipulare etc. Ingenios, ludic, proiectului i se poate reprosa cantonarea in expozitiv, evenimentele fiind prezentate ca enunturi, fara releveul continutului. Cu aceasta exceptie si a citorva stingacii inerente inceputurilor in cariera, el aduce o viziune proaspata, pune spectatorul pe ginduri. Cit mai multa lume ar trebui sa vada TV for dummies!