Cum la romani un WC public curat pare sa reprezinte un salt prea mare in timp si civilizatie, propun politica pasilor marunti. Zece pasi, ca la Alcoolicii Anonimi. Propun asadar infiintarea extrem de necesarei asociatii… sa-i zicem Mirlaneii Anonimi. In mod evident, primul din cei zece pasi, Pasul 1, va fi acela de a ne recunoaste contributia la conditia mizerabila a toaletelor publice. „Ma cheama X si sint un mirlanel. Stau cu picioarele urcate pe capacul closetului si scriu texte obscene pe peretii toaletei.” Sufleteste, e greu, dar merita.
Iar dupa o asemenea descatusare, al doilea pas nu poate fi decit unul mic, ca sa nu ne epuizam pina la capatul drumului.
Pasul 2: Sa nu mai furam hirtia igienica din WC-uri.
Sper ca n-a zimbit nimeni. Importanta hirtiei igienice pentru civilizatie poate fi ridiculizata atunci cind stai linistit si citesti pe canapea. Dar cind ai mare-mare nevoie de articolul ala marunt si nu-l ai, nu cred ca mai poti zimbi foarte destins. Iar cu hirtia igienica noi avem o problema. Sau o obsesie. Iata un exemplu: „In toaleta cinematografului Gloria: «Hirtia igienica se solicita la control». Pe moment n-am stiut daca trebuie sa iau sau trebuie sa dau” scrie Marius Chivu (sau M.C.) o pastila la ingenioasa rubrica „Cu ochii in 3,14” din „Dilema veche”.
Anuntul e naucitor. Trebuie sa te gindesti un pic ca sa-l intelegi. Dar apoi, ca roman obisnuit cu toaletele bastinoase, iti dai seama ca la intrarea in cinematograf, cind arati biletul, ti se da – numai la cerere! – o bucata de hirtie igienica. In caz de… Fiindca, desigur, toaletele cinematografului nu au. Adica ar avea, dar se fura. Daca am pati asa ceva in Paris, la Berlin sau chiar la Budapesta, am fi oripilati. Aici insa e normal. Intri in cinema, primesti de la plasatoare o fisie smotocita – si intotdeauna prea scurta – de hirtie igienica si o bagi grijuliu in buzunar, linga cardurile bancare si telefonul celular. Sa fie acolo, in caz de.
La WC-urile publice asa ceva nici nu intra in discutie. Cind intri – si platesti –, in pretul biletului de WC se includ si vreo cincizeci de centimetri de hirtie igienica maronie si grosolana. Romania a inventat conceptul de hirtie igienica la purtator, fiindca articolul nu se pune aproape niciodata in toaletele publice. Si aici vine marea revelatie: de ce nu se pune? Pentru ca se fura! Se fura mereu. Din toaleta cinematografului, din cea a restaurantului sau din buda publica de gara. Nu-i un gest grandios in meschinaria lui? Sa furi un sul de hirtie igienica de 2000 de lei, ba chiar pe jumatate consumat…
La sediul unei asociatii scriitoricesti are loc aproape saptaminal cite o lansare de carte. WC-ul institutiei, de obicei incuiat – desigur, ca sa nu se fure hirtia igienica sau prosoapele –, ramine atunci deschis publicului larg. Si, desigur, in ciuda selectului public venit la lansare, dupa cinci minute hirtia igienica dispare. Se fura. O fura scriitorii. Iar daca lasi acolo, in toaleta, si vreun prosop sau vreun sapun, dispar si ele. Pasul 2, stimati cetateni! Pasul 2! Imi si imaginez cum un om de litere intra in WC cu servieta diplomat dupa el si smulge repede, hoteste, sulul firav de hirtie igienica, strecurindu-l in servieta, linga ultima traducere din Fukuyama sau din poemele lui Borges.
Dar cum Mirlaneii Anonimi e doar un vis indepartat, mai indepartat decit intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, iar miine se pregateste din nou o lansare de carte, sa nu uit cumva sa-mi pun in geanta o mina de servetele. In caz de.