Nu intentionez o cronica de film, parcela aceasta e a Iuliei Blaga, ci o suita de observatii legate de relatiile strinse, dar definite distinct, dintre teatru si film. Subiectul amintitei productii e nostim, te prinde: un actor de film american, celebru odinioara, acum la apus de cariera, e convins de agent sa accepte un contract in Anglia, la Stratford, unde sa-l joace pe rivnitul Lear! Un minunat cintec de lebada, un rol la care viseaza toti seniorii scenei!
Numai ca, odata ajuns pe insula, starul constata ca Stratfordul in chestiune nu e legendarul -upon-Avon, ci St. John. Iar colegii de trupa sint amatori care se caznesc sa organizeze un spectacol de caritate, Regele Lear, pentru a-si salva salita unde, de ani de zile, joaca pentru localnicii din mica asezare rurala. Spre deosebire de ei, vedeta vrea rulota personala, cu jacuzzi, caci vremea e infernala in Anglia, parteneri cu cota egala, nu fermieri, un avocat, o hoteliera, o fosta actrita esuata in bibliotecara, pentru a-si putea creste fetita, sau o hair stilista ciudatica! Suita incurcaturilor e usor de imaginat, are un usor aer shakespearian, substanta dramatica si crescendo. Fara a fi o capodopera, filmul, al carui protagonist e Burt Reynolds, pune in discutie, elegant, cu umor, firesc si fluiditate, o multime de subiecte fierbinti din lumea teatrului de azi si dintotdeauna: actoria ca pasiune; diferenta dintre interpretare in teatru si film; desisul de intrigi si aranjamente necurate din culise; cabotinismul; egolatria artistului; regulile nemiloase din showbiz; familie si profesiune; sponsorship; paparazzi; diferentele de viziune in privinta lui Shakespeare pe continent, de fapt chiar la el acasa, si peste Ocean. Iata cum “batrinul Will” continua sa inspire, reatestindu-si universalitatea inteleasa ca insusire de a fi adaptabil la epoci, mentalitati culturale si genuri extrem de variate!
Arta autentica nu e facuta pentru onorariu si notorietate
Ce transmite subtextul serios din comedia A Bunch of Amateurs/O trupa de amatori? Ca arta autentica e facuta cu combustie emotionala, nu pentru onorariu si notorietate. Ca adesea profesionalismul nu inseamna numai o patalama universitara ori un CV impresionant, ci convingerea si devotamentul cu care pasesti pe scindura. (Coafeza, de pilda, zice ca trupa si fiecare nou proiect ii dau un motiv pentru care se trezeste dimineata fericita!) Ca teatrul inseamna creatie in echipa, repetitii, responsabilitate fata de partenerul impreuna cu care joci (“rolul lui Lear insumeaza mai multe replici decit ai avut de invatat in intreaga cariera pe marele ecran”, ii spune americanului unul dintre amatori; citarea e aproximativa. Se zvoneste ca Reynolds chiar a avut nevoie la filmari de cartoane de pe care sa-si citeasca replicile shakespeariene, intrucit i-au pus la grea incercare memoria, o memorie mai putin antrenata la actorii de film din cauza stilului de lucru de pe platouri!). Scenariul abordeaza echilibrat si alte teme tipice zonei din spatele cortinei ce adeveresc zicala ca pe actori e bine sa-i iubesti cind sint la rampa: lipsa de scrupule pentru o partitura mai ampla, lingusirea sponsorului pina la compromisul de a-i distribui sotia, misiunea regizorului de a crea, dar si de a tempera vanitatile interpretilor, aducindu-i la o armonie macar aparenta, care sa asigure reusita.
Desigur, A Bunch of Amateurs/O trupa de amatori e cu happy-end, cum altfel? Regele Lear din fictivul Stratford St. John (exista doar un Statford St. Mary, in Suffolk) e un megasucces, se joaca si la Old Vic, iar relatiile interumane revin in matca normalitatii. Mica metafizica pe care o dezvolta comedia aceasta ii da consistenta, o extrage din registrul entertainment-ului facil, conferindu-i alura unui succint manifest despre capacitatea artei de a segrega oamenii, dar si de a-i aduce alauri. Caci insusirea de manifestare spirituala vie, conditionata de “acum” si “aici”, a facut ca teatrul sa fie cea mai veche dintre arte si tot ea ii va asigura rezistenta in timp. Poate si acesta e unul dintre motivele pentru care, desi a batut demult teatrul ca popularitate, cinematografia arunca priviri curioase inspre perimetrul scenei. Dupa cum nici teatrul nu ezita sa imprumute de la cea de-a saptea dintre surorile sale. Beneficiul e mutual.