Si in cazul unuia, si al celuilalt, am convingerea ca intensitatea muzicii lor s-a datorat in mare parte relatiei lor particulare cu istoria, cu imprejurarile particulare, adesea dureroase a ceea ce le-a fost dat sa traiasca, asemenea celor mai multi mari muzicieni ai secolului trecut. Ceea ce traiesc si exprima interpretii de astazi difera esential, dar aceasta este o alta discutie…
Kurt Sanderling a fost ultimul disparut dintr-o pleiada de mari dirijori, nascuti toti in 1912 si al caror centenar se apropie: Sergiu Celibidache, Erich Leinsdorf, Ferdinand Leitner, Georg Solti si Gunter Wand. Dar, poate, viata nici unuia nu a fost mai dependenta pe durata lunga de istoria secolului XX precum cea a lui Sanderling. O viata scursa, se amintea intr-un articol omagial berlinez, sub cele cinci intrupari ale Germaniei – cea a imperiului, cea a republicii de la Weimar, a national-socialismului, a republicii est-germane, comuniste si a republicii federale –, cu un interludiu indelungat sub regimul stalinist si apoi post-stalinist al lui Hrusciov. Nu este de mirare ca, spre sfirsitul periplului sau lumesc, Sanderling obisnuia sa spuna ca, in fine, se bucura sa-si “traiasca viata asa cum o vrea, nu asa cum trebuie”.
Nascut intr-o familie de evrei germani, la 19 septembrie 1912, in Arys, oras-garnizoana, in epoca in Prusia orientala, marcat in copilarie, asemenea lui Mahler, de obsesiva muzica militara, Kurt Sanderling ajungea in 1928 la Berlin, descoperindu-si afinitatile pentru muzica marilor clasici, Beethoven, Brahms si Bruckner, si manifestind o aversiune fata de muzica atonala despre care spunea provocator: “Aratati-mi macar o piesa de muzica dodecafonica exprimind in mod pertinent iubirea”.
Fara studii muzicale oficiale, Sanderling obtinea la inceputul anilor ‘30 un angajament in calitate de corepetitor la Opera din Berlin si viata spirituala ii era influentata de concertele marilor dirijori ai timpului: Wilhelm Furtwängler, Otto Klemperer, Bruno Walter si Leo Blech.
Persecutiile antisemite naziste si interdictia de a mai lucra il determinau, in 1935, in timpul unei vacante in Dolomiti, sa caute o solutie de iesire si, gratie unui unchi, inginer cercetator la Moscova, lua calea refugiului in Uniunea Sovietica. Cum noteaza biografii sai, avea sa ramina acolo 24 de ani, dupa incetatenirea sa, ajuns spre sfirsitul anilor ‘50 un cvasi-prizonier, dar supravietuind epurarilor staliniste.
Parcursul artistic in Rusia i-a fost marcat de intilnirea cu dirijorul Nikolai Anosov, de debutul in 1936 dirijind Rapirea din serai a lui Mozart, de o perioada petrecuta ca asistent al dirijorului Orchestrei Radio din Moscova, de activitatea de dirijor sef la Harkov in Ucraina, in 1939, refugiul si disperarea la Alma Ata la inceputul razboiului si, moment decisiv, de intilnirea cu Evgeny Mravinsky, la Novosibirsk, cu care avea sa imparta apoi dirijoratul Filarmonicii din Leningrad timp de 20 de ani.
Tinjind sa revina in Germania, dar retinut mereu in Uniunea Sovietica, reusea sa se repatrieze abia in 1960, in plin Razboi Rece, urmare a unei intelegeri intre Ulbricht si Hrusciov. Seful statului est-german era in cautarea unei personalitati pe care sa o contrapuna lui Herbert von Karajan si faimei Filarmonicii din Berlinul occidental, in competitia sa ideologica si culturala cu Germania de Vest.
Fara sa se implice politic, dar amenintat la un moment dat cu deportarea, Kurt Sanderling a traversat constient si rabdator epoca stalinista, apropiindu-se intre altii de Sostakovici, a carui muzica avea sa o promoveze pina la batrinete. Intrebat intr-un interviu daca a fost la curent cu trairile si optiunile marelui simfonist sovietic, el raspundea: “Pentru noi, contemporanii care l-am cunoscut si am lucrat cu Sostakovici, nu a fost niciodata dificil sa-i interpretam opera cu sensurile ei duble. Noua ne era foarte clar. Lui Sostakovici i-ar fi placut sa fie un «Mussorgski sovietic». Si se intrupa intr-un povestitor-cronicar, de exemplu in simfoniile a 11-a si a 12-a. La fel in cea de-a cincea, cu asa numitul ei «triumf» in final. Noi am inteles ce spunea; si nu era deloc «triumful» celor la putere. Nu era nevoie de explicatii suplimentare”.
Departe de a se prezenta vreodata ca un erou, mereu cumva mentinindu-se in umbra, Kurt Sanderling marturisea ca initiativa de a dirija o simfonie a lui Sostakovici in 1949, un an dupa teribila condamnare si interdictie a compozitorilor acuzati de formalism, nu i-a apartinut. Autoritatile au fost cele care l-au ales vrind sa evite sa se dea amploare evenimentului, prin prezenta pe podium a vreunuia din marii dirijori rusi ai vremii, Mravinsky, Ivanov sau Rahlin. Dar, amintea el, dupa concert cei prezenti au facut un soi de demonstratie, intr-o atmosfera greu de imaginat sub regimul stalinist, in favoarea lui Sostakovici.
Reintors in Germania, a dirijat si a adus la o calitate exceptionala Orchestra simfonica de la Berlin, a condus timp de citiva ani Orchestra Staatskapelle de la Dresda (1964-1967) si si-a creat un exceptional renume de mare dirijor, ce avea sa fie confirmat dupa 1989 de numeroasele invitatii si aparitii de succes in Europa si in Statele Unite.
S-a simtit liber in Germania rasariteana, il intreba intr-un pasionant interviu un cunoscut realizator de emisiuni, Gunter Gaus. Kurt Sanderling raspundea ca s-a bucurat de o libertate considerabila, de mult mai multa libertate decit in Uniunea Sovietica, rezumind apoi situatia instructiv pentru cei ce nu au cunoscut acei ani: “In Uniunea Sovietica era imposibil sa nu ovationezi. In Republica Democrata Germana, atunci cind nu erai dorit, era posibil sa te retragi intr-o baraca, la adapost iarna si sa continui sa traiesti. Asa ceva nu era posibil in Uniunea Sovietica. Acolo trebuia sa urli cu lupii…”.
Atit in ceea ce priveste istoria. Cei curiosi sa-l asculte sau reasculte au la dispozitie un set de 16 CD-uri cu Legendary recordings (Bruckner, Mahler, Sostakovici, Sibeliu, Ceaikovski etc.) din perioada 1961-1981, scos de germani sub eticheta casei Edel Classics si, mai recent aparuta, o colectie de sase discuri The Soviet Years 1947-1956.