De la expozitiile de benzi desenate si ilustratii de carte, la conferinte si filme, de la uluitorul concert al lui Jordi Savall, la intilnirile cu scriitori, traducatori, critici literari si editori, pina la cel mai frumos pavilion pe care l-a avut vreodata tara noastra la un tirg de carte, totul ne-a asezat la loc de cinste pe harta culturala a Madridului si Spaniei. Dovada – felul cum au fost primite acordurile muzicii lui Cantemir, dar si conferinta profesorului Lemny despre principele moldav. Sau, la Casa Sefarad, paginile din literatura lui Celan, Blecher, Sebastian si, la Goethe Institut, cele ale lui Eginald Schlattner, insotite de filmul lui Radu Gabrea. Sau cita emotie au stirnit cuvintele lui Horia-Roman Patapievici la intilnirea cu minunatii traducatori spanioli. Sau cum au fost urmarite dezbaterile despre frontierele si spaimele literaturii (cu Ana Blandiana, Dan Lungu, Filip Florian, Adrian Otoiu, Cezar-Paul Badescu, Adriana Babeti), moderate de Simona Sora. Sau cele organizate de Catrinel Plesu, Luminita Marcu, Bogdan Alexandru Stanescu.
Toate, plasate in spatii ultra-centrale, ultra-prestigioase, la concurenta directa cu, de pilda, conferintele lui Llosa sau Savater. Spre a nu mai vorbi despre cite priviri a adunat pavilionul din Tirg (autori: Serban Sturza si Pierre Bortnovski), unde intr-o casa de lemn, prin mirosul de brad crud, deasupra bancilor si meselor, stateau atirnate de grinzi cu fire invizibile, ca niste fluturi uriasi, sute si sute de carti, la nivelul ochilor, cit sa le prinzi, sa le rasfoiesti, sa le faci sa pluteasca prin simplul fapt al respiratiei tale.
Iata, mi-am zis, inca o mare fapta a ICR-ului din Bucuresti si Madrid, a Centrului National al Cartii, a zecilor de oameni care au muncit pe brinci, inteligent si cu eficienta pentru ca literatura si arta din Romania sa straluceasca intr-o tara unde cultura se maninca pe piine de sute de ani. Nu pot sa descriu in citeva cuvinte ce bucurie mi-a stirnit intilnirea cu parte din traducatorii nostri in spaniola (Joaquin Garrigos, Francisco Javier Marina, Marian Ochoa de Eribe, Viorica Pitea, Xavier Montoliu Pauli). Si nici sa-mi revin din uluirea cu care am ascultat povestea profesorului de matematica din Valencia, Miguel, care se prezinta pretutindeni Mihai si care se invoieste de la scoala ori de cite ori se intimpla ceva deosebit la ICR Madrid, care-si cumpara in draci carti romanesti si care stie enorm de multe lucruri despre noi. Sau povestea doamnei madrilene care si-a construit casa in Bucovina din dragoste pentru Romania. Sau povestea venirii in Spania a incredibilei profesoare de la Alicante, Catalina Ionescu sau fostei mele studente, Virginia Oprisa.
E clar ca am depasit 3500 de semne fara a apuca sa suflu o vorba despre ce am simtit la Prado sau la muzeul Thyssen Bornemisza, despre cum am amutit in fata Meninelor, dar si a lui Hyeronimus Bosch, in fata zecilor de Goya, dar si a Amazoanei lui Manet. Sau despre cum am trait non-stop o stare de bine imbatator prin superbul oras imperial Madrid, in trei zile de toamna aprinsa.