– Fragment –
Afara vremea se incalzea, chiar daca nu foarte mult. Cum cobori treptele de la Carr House si trecu strada inspre curtea bisericii, Madeleine vazu nori negri adunindu-se in departare. In interiorul bisericii cineva incerca difuzoarele, repetind afectat “Sussex, Essex si Kent. Sussex, Essex si Kent”. Pe o pancarta atirnata deasupra intrarii in biserica se putea citi “Promotia 1982”. Sub pancarta, in iarba, statea Mitchell. Buzele i se miscau in continuare in tacere, dar se opri brusc cind o zari pe Madeleine apropiindu-se.
Madeleine se opri la citiva metri de el.
— Au venit ai mei, il informa ea.
— E ceremonia de absolvire, raspunse calm Mitchell. Toti parintii au venit.
— Vor sa te salute.
Auzind una ca asta, Mitchell zimbi usor.
— Probabil habar n-au ca nu vorbesti cu mine.
— Asa e, raspunse Madeleine. Si, in fond, o fac. Acum. Adica vorbesc cu tine.
— De nevoie sau e o schimbare de politica?
Madeleine isi muta greutatea de pe un picior pe altul si se incrunta amarita.
— Asculta. Sint foarte mahmura. Abia daca am inchis ochii azi-noapte. Ai mei au venit de vreo zece minute si deja ma scot din sarite. Ar fi grozav dac-ai veni atit cit sa-i saluti.
Ochii mari si sensibili ai lui Mitchell clipira de doua ori. Era imbracat cu o camasa veche de gabardina, pantaloni de lina de culoare inchisa si niste pantofi uzati, cu virfuri cu gaurele. Madeleine nu-l vazuse niciodata in pantaloni scurti sau cu tenisi in picioare.
— Imi pare rau, zise el. Pentru ce s-a intimplat.
— Bine, raspunse Madeleine, uitindu-se in alta parte. N-are importanta.
— Am fost pur si simplu ticalos, cum sint de obicei.
— Si eu la fel.
Tacura o clipa. Madeleine il simti pe Mitchell privind-o si isi incrucisa bratele pe piept.
De intimplat se intimplasera urmatoarele: intr-o seara de decembrie din anul trecut, cind isi facea griji din privinta vietii sale amoroase, Madeleine daduse peste Mitchell in campus si il chemase la ea. Avusese nevoie de atentia unui barbat si flirtase cu el fara s-o recunoasca pe de-a-ntregul. Mitchell descoperise pe biroul din camera ei un borcan cu gel pentru dureri musculare si o intrebase la ce se foloseste. Madeleine ii explicase ca oamenii sportivi aveau din cind in cind dureri musculare. Ea isi dadea seama ca, probabil, Mitchell n-a simtit niciodata asa ceva, avind in vedere faptul ca toata ziua era la biblioteca, dar trebuia s-o creada pe cuvint. In acel moment Mitchell se apropie de ea din spate si ii trinti un bot de gel dupa ureche. Madeleine sari ca arsa, striga la Mitchell si apoi se sterse cu un tricou. Desi avea toate motivele sa fie furioasa, Madeleine isi daduse seama (chiar si atunci) ca folosea incidentul ca pretext pentru a-l scoate pe Mitchell din camera si pentru a ascunde faptul ca ea fusese de fapt cea care incepuse sa flirteze cu el. Cel mai greu ii fusese cind vazuse cit de socat a fost Mitchell, ce parea gata sa izbucneasca in plins. Zicea intruna ca-i pare rau, ca doar glumise, dar ea ii spuse sa plece. In zilele urmatoare, cind si-a rememorat incidentul, Madeleine s-a simtit din ce in ce mai prost. Era pe punctul de a-l suna pe Mitchell pentru a-si cere scuze, cind a primit o scrisoare de la el, o scrisoare de patru pagini, foarte detaliata, convingator argumentata, psihologic perspicace si subtil ostila, in care o facea “atitatoare de meserie” si pretindea ca purtarea ei din seara aceea fusese “echivalentul erotic al piinii si circului, dar numai cu circ”. La urmatoarea intilnire Madeleine s-a comportat ca si cind nu l-ar fi cunoscut si de atunci nu-si mai vorbisera.
Acum, in curtea bisericii First Baptist, Mitchell ridica privirea spre ea si zise:
— OK. Hai sa mergem sa-i salutam pe parintii tai.
Phyllida le facu semn cu mina cind urcara treptele. Strica cu vocea aceea plina de cochetarie pe care o pastra pentru preferatii ei dintre prietenii lui Madeleine:
— Mi s-a parut mie ca tu esti acolo, pe jos. Aratai ca un yoghin!
— Felicitari, Mitchell, spuse Alton, stringindu-i infocat mina lui Mitchell. O zi mare azi. Un moment de rascruce. O noua generatie preia friiele.
Il invitara pe Mitchell sa stea jos si il intrebara daca nu vrea sa manince ceva. Madeleine se duse inapoi la tejghea sa mai ia cafea, bucuroasa ca Mitchell ii tinea ocupati pe parintii ei. Privindu-l cum sta in hainele lui de batrin si ii antreneaza in conversatie pe Alton si pe Phyllida, Madeleine se gindi, cum se mai gindise adesea, ca Mitchell era tipul de baiat destept si normal pe care-l placeau parintii, de care ar trebui sa se indragosteasca si cu care ar trebui sa se marite. Faptul ca nu se va indragosti niciodata de Mitchell si nu se va marita cu el tocmai din pricina eligibilitatii lui era inca o dovada – intr-o dimineata plina de ele – ca era complet sucita cind venea vorba de chestiuni amoroase.
Cind se intoarse la masa, n-o baga nimeni in seama.
— Asadar, Mitchell, intreba Phyllida, ce planuri ai dupa absolvire?
— Si tata imi pune aceeasi intrebare de ceva vreme, raspunse Mitchell. Nu stiu cum se face, dar nu i se pare ca o diploma in Studii Religioase este ceva de mare viitor.
Madeleine zimbi pentru prima data in ziua aceea.
— Vedeti? Nici Mitchell n-are o slujba in fata.
— Pai, cumva am una, zise Mitchell.
— Nu te cred, il contrazise Madeleine.
— Vorbesc serios: chiar am.
Le explica felul in care el si colegul lui de camera, Larry Pleshette, isi facusera un plan care sa-i ajute sa faca fata recesiunii. Avind in vedere ca erau absolventi de arte liberale care cautau sa intre pe piata muncii intr-un moment in care somajul era de 9,5%, el si Larry hotarisera, dupa o indelunga chibzuinta, sa plece din tara si sa stea plecati cit pot de mult. La sfirsitul verii, dupa ce vor fi economisit destui bani, aveau s-o porneasca cu rucsacul in spate prin Europa. Dupa ce vedeau tot ce era de vazut prin Europa, urmau sa zboare in India si sa ramina acolo cit le ajungeau banii. Intreaga aventura va dura opt sau noua luni, poate chiar si un an.
— Te duci in India? zise Madeleine. Asta nu-i o slujba.
— Vom fi cercetatori asistenti, spuse Mitchell. Pentru profesorul Hughes.
— Profesorul Hughes de la catedra de Teatru?
— Nu demult am vazut un documentar despre India, zise Phyllida. A fost foarte deprimant. Cita saracie!
— Asta e un avantaj pentru mine, doamna Hanna, spuse Mitchell. Eu infloresc in mizerie.
Phyllida, care nu putea rezista acestui soi de strengarie, renunta la seriozitate si izbucni in ris.
— Atunci te duci in locul potrivit!
— Poate ca o pornesc si eu intr-o calatorie, zise Madeleine pe un ton amenintator.
N-o baga nimeni in seama. In schimb, Alton il intreba pe Mitchell:
— Ce fel de vaccinuri trebuie sa-ti faci pentru India?
— Pentru holera si tifos. Gamaglobulina e optionala.
Phyllida dadu din cap.
— Probabil ca mama ta e extrem de ingrijorata.
— Cind am fost in armata, zise Alton, ne-au intepat cu un milion de chestii. Nici macar nu ne-au spus pentru ce sint.
— Cred ca eu o sa ma mut la Paris, zise Madeleine mai tare. In loc sa-mi caut de lucru.
— Mitchell, continua Phyllida, avind in vedere interesul tau pentru religie, cred ca India ti se va potrivi ca o manusa. Au de toate acolo. Hindusi, musulmani, sikh-i, zoroastrieni, jainisti, budisti. E ca la un chiosc cu inghetata! Pe mine m-a fascinat intotdeauna religia. Spre deosebire de Toma Necredinciosul de barbatu-meu.
Alton facu cu ochiul.
— Ma indoiesc ca Toma Necredinciosul a existat.
— Il stii pe Paul Moore? Episcopul Moore, de la catedrala St. John the Divine? intreba Phyllida, acaparind atentia lui Mitchell. Ne e prieten foarte bun. Poate te-ar interesa sa-l cunosti. Ne-ar face placere sa te prezentam. Cind sintem in New York, intotdeauna merg la slujba la catedrala. Ai fost vreodata? Ah. Ei… Ce sa spun? E pur si simplu… ei bine, pur si simplu divin!
Phyllida isi duse o mina la git, incintata de acest bon mot, iar Mitchell rise indatoritor, ba chiar si convingator.
— Ca tot veni vorba de inalti prelati, interveni Alton, ti-am povestit de intilnirea cu Dalai Lama? Eram la o actiune caritabila la hotelul Waldorf. Stateam la coada sa dam mina cu el. Trebuie sa fi fost cel putin trei sute de oameni. Oricum, cind am ajuns in sfirsit la Dalai Lama, l-am intrebat: “Sinteti cumva ruda cu Dolly Parton?”.
— Am crezut ca intru in pamint de rusine! tipa Phyllida. Nu exagerez.
— Tati, zise Madeleine, o sa intirziati.
— Poftim?
— Ar trebui s-o luati din loc daca vreti un loc bun.
Alton se uita la ceas.
— Mai avem o ora.
— Se aglomereaza, insista Madeleine. Ar trebui sa plecati acum.
Alton si Phyllida se uitara la Mitchell, ca si cind ar fi asteptat un sfat demn de incredere de la el. Madeleine ii trase un picior pe sub masa, iar Mitchell reactiona imediat:
— Intr-adevar, se aglomereaza.
— Unde-i cel mai bine sa ne plasam? intreba Alton, adresindu-i-se din nou lui Mitchell.
— Linga portile Van Wickle. La capatul strazii College. Pe acolo o sa intram.
Alton se ridica de la masa. Dupa ce dadu mina cu Mitchell, se apleca s-o sarute pe Madeleine pe obraz.
— Pe tine te vedem mai tirziu. Domnisoara Absolventa, 1982.
— Felicitari, Mitchell, spuse Phyllida. Ce placere sa te revedem! Si nu uita: cind o pornesti in Marele Turneu, ai grija sa-i trimiti mamei tale multe scrisori. Altfel va fi disperata.
Lui Madeleine ii zise:
— N-ar strica sa-ti schimbi rochia aceea inainte de parada. Are o pata vizibila.
Acestea fiind spuse, Alton si Phyllida, in orbitoarea lor concretete parinteasca, numai tesaturi reiate si posete, butoni si perle, traversara interiorul bej si caramiziu de la Carr House si iesira.
Ca si cind ar fi vrut sa le marcheze plecarea, incepu un nou cintec: vocea ascutita a lui Joe Jackson navali pe deasupra unor batai de tobe electronice. Tipul de la tejghea dadu volumul mai tare.
Madeleine isi puse capul pe masa, cu parul acoperindu-i fata.
— Nu mai beau in viata mea, zise ea.
— O replica extrem de faimoasa.
— Nici nu stii prin ce am trecut.
— Cum as putea sti? N-ai mai vorbit cu mine.
Fara sa-si ridice obrazul de pe masa, Madeleine zise cu o voce jalnica:
— Am ramas pe drumuri. Termin facultatea si sint pe drumuri.
— Da, ca te si cred!
— Asa e! insista Madeleine. Initial trebuia sa ma mut la New York cu Abby si Olivia. Apoi am crezut ca ma mut la Cape, asa ca le-am zis sa-si caute alta colega de apartament. Iar acum nu ma mai mut la Cape si n-am unde sa ma duc. Mama vrea sa ma mut inapoi acasa, dar mai bine ma sinucid.
— Si eu ma duc inapoi acasa peste vara, spuse Mitchell. La Detroit. Macar tu esti linga New York.
— De la Yale n-am primit inca nici o veste si este deja iunie, continua Madeleine. Ar fi trebuit sa capat un raspuns acum mai bine de o luna! As putea suna la biroul de admiteri, dar n-o fac fiindca mi-e teama sa aflu c-am fost respinsa. Atita timp cit nu stiu, mai trag speranta.
Trecu o clipa inainte ca Mitchell sa spuna ceva.
— Poti veni cu mine in India, zise el.
Madeleine deschise un ochi si vazu printr-un virtej de par ca Mitchell nu glumea decit pe jumatate.
— Nici macar nu-i vorba de studiile postuniversitare, zise ea.
Trase adinc aer in piept si ii marturisi:
— Leonard si cu mine ne-am despartit.
Era extrem de placut sa articuleze asta, sa-si numeasca tristetea, asa ca Madeleine fu surprinsa de raceala cu care ii raspunse Mitchell.
— Si ce-mi spui mie? zise el.
Fata inalta capul si isi dadu parul la o parte de pe fata.
— Nu stiu. Ai vrut sa stii care-i problema.
— Nu-i adevarat. Nici macar n-am intrebat.
— M-am gindit ca poate-ti pasa, zise Madeleine. Din moment ce esti prietenul meu.
— Asa e, spuse Mitchell, a carui voce deveni brusc sarcastica. Minunata noastra prietenie! “Prietenia” noastra nu e una adevarata, pentru ca nu functioneaza decit in conditiile impuse de tine. Tu faci regulile, Madeleine. Daca tu hotarasti ca nu vrei sa vorbesti cu mine trei luni, nu vorbim. Apoi hotarasti ca vrei totusi sa vorbesti cu mine, pentru ca ai nevoie de mine ca sa ma intretin cu ai tai, asa ca vorbim din nou. Sintem prieteni cind vrei tu sa fim prieteni, iar mai mult decit prieteni nu sintem niciodata, pentru ca nu vrei tu. Iar eu trebuie sa inghit toate astea.
— Imi pare rau, spuse Madeleine, simtindu-se nedreptatita si atacata prin surprindere. Pur si simplu nu-mi place de tine in felul acela.
— Tocmai! striga Mitchell. Nu esti atrasa de mine fizic. Foarte bine. Dar cine spune ca eu am fost vreodata atras de tine intelectual?
Madeleine se simti ca si cum ar fi plesnit-o cineva. Era indignata, jignita si sfidatoare, toate in acelasi timp.
— Esti un – se gindi la cel mai urit lucru pe care-l putea spune – …esti asa un ticalos!
Spera sa-si poata pastra o postura demna, dar o ustura in piept si, spre propria-i oroare, izbucni in plins.
Mitchell vru sa-i atinga bratul, dar Madeleine il respinse. Incercind sa nu arate ca o persoana care plinge de nervi, se ridica si iesi pe strada Waterman. Vazind curtea impodobita a bisericii, Madeleine se intoarse si o porni in jos spre riu. Voia sa se indeparteze de campus. Durerea de cap ii revenise, timplele ii bubuiau si, uitindu-se la norii de furtuna care se adunau deasupra orasului, prevestind parca si alte lucruri rele, se intreba de ce era toata lumea atit de rautacioasa cu ea.
AUTORUL
Primul roman al lui Jeffrey Eugenides (n. 1960), Sinuciderea fecioarelor, publicat in 1993 (Polirom, 2005), s-a bucurat de un succes rasunator, fiind si ecranizat la Hollywood, in regia Sofiei Coppola. Romanul Middlesex (Polirom, 2005) i-a adus elogiile criticii, care l-a comparat cu monstrii sacri ai literaturii americane, Saul Bellow si Philip Roth, si a fost distins, in anul 2003, cu Premiul Pulitzer.
CARTEA
Intriga matrimoniala (2011) este o poveste a maturizarii si a descoperirii sinelui, ce ii are in centrul ei pe trei prieteni, proaspeti absolventi de facultate la Universitatea Brown din Providence. Cei trei ajung sa formeze un triunghi amoros in centrul caruia se afla Madeleine Hanna, o tinara dintr-o familie americana instarita. Iubita de Mitchell, cel pasionat de studii religioase, dar si de exuberantul Leonard, care se specializeaza in biologie, tinara Madeleine il prefera pe cel de-al doilea chiar si atunci cind afla ca acesta sufera de o boala psihica. Pe parcursul cartii, cei trei parcurg un traseu initiatic care ii face sa se maturizeze si sa se descopere, in ciuda faptului ca rezultatele nu sint intotdeauna cele dorite de ei.
Romanul lui Eugenides nu este doar o poveste de dragoste, ci si una despre intortocheatele trasee ale mintii si sufletului unor tineri ce se confrunta cu realitatile vietii, o carte scrisa cu aceeasi mina sigura si cu acelasi stil cuceritor care l-au consacrat pe autorul american.