Insa nu despre el e articolul de fata. Ci despre lupta oarba, dar nu surda, a celor doua tabere liberale pentru sefia P.N.L. Oarba, dar nu surda pentru ca adversarii se aud foarte bine intre ei si actioneaza in consecinta – incearca sa-si aplice lovituri mortale, dar pina acum acestea au esuat, chiar daca poate parea uneori ca „Stolojenii”, daca-mi este permis, sint mult mai bine inarmati decit „Taricenii”.
Fara a fi justificata macar de vreun sondaj de opinie consistent, tabara Stolojan se lauda permanent cu sustinerea populara. Ceea ce fac ei se inscrie insa perfect in definitia loviturii de stat, redusa aici la o lovitura de partid (cu valente totusi mai ample, ca urmare a faptului ca liderii actuali ai partidului au si functii dintre cele mai importante in stat). De sustinere populara, nu numai declarativa, ci chiar reala, s-au bucurat multe lovituri de stat de-a lungul vremii. Dar e socant sa asistam la una „in direct” acum si s-o vedem desfasurindu-se in jurul unui partid democratic si, mai cu seama, in cea mai democratica perioada din istoria Romaniei, caci avem toate motivele sa convenim ca asa este.
Spun ca este aplicat modelul loviturii de stat, intrucit gruparea „haiduca” al carei sef de imagine este Theodor Stolojan face exact pasii de manual ceruti de o lovitura de stat sanatoasa: mai intii, un grup sustinut de un mare stab, nu are rost sa mai spun cine, conspira in jurul unei asa-zise platforme liberale; apoi, incepe sa atraga de partea sa oameni din jurul actualei puteri liberale, momindu-i, probabil, cu functii ulterioare foarte tentante; in fine, declara ca singurul tel este disparitia actualei conduceri.
Cererea de debarcare a actualei conduceri nu are insa nici un argument de ordin democratic. „Stolojenii” sustin doar, populist si lipsit de sens real, ca P.N.L.-ul si-a pierdut credibilitatea, deci conducerea e proasta, deci trebuie sa „zboare”. Conducerea actuala a fost insa aleasa absolut legitim, a fost investita cu putere pentru a duce la bun sfirsit o anume sarcina. Daca nu si-o va indeplini, firesc, va fi taxata la urmatoarele alegeri legitime si corecte din P.N.L. Pina aici, nimic nu scirtiie in jocul democratic. Si-atunci, nu-i firesc sa ne intrebam ce vor Stolojan si oamenii lui? Nu-i firesc sa-i banuim ca sint intr-atit de ahtiati dupa putere, incit nu mai au nici minima rabdare sa accepte implinirea ciclului politic presupus de regulile democratice?
De fapt, e clar, lupta se da acum pentru ca una dintre mizele majore o reprezinta alegerile anticipate de anul viitor. Tabara Stolojan, daca va pune mina pe partid, va fi sustinatoarea anticipatelor, alaturi de Traian Basescu. Nu alaturi, de fapt, ci chiar sub flamura pe care o ridica in inalt presedintele. In acest fel, de dragul anticipatelor, nu mai conteaza nici democratia, nu mai conteaza nici privirile mustratoare ale „gazdelor” noastre din U.E. Totul pentru victoria finala: anticipatele!
La scara larga a istoriei, miza asta insa devine atit de mica, incit pica total in ridicol. E una perfect balcanica, una rusinoasa, care ne arata inca o data ca n-avem nici pe departe vocatia democratiei, nici macar pe cea a bunului-simt. Noi negociem fie de pe pozitii de forta, la care am ajuns printr-o conjunctura, fie din pozitia celui aflat cu un picior pe jugulara. Iar Romania, chiar in acest moment atit de important, se vede pusa in situatia de-a lua o pauza: stati putin, oameni buni, ni se spune, lasati-ne cu problemele voastre legate de gaz, de scumpirea alimentelor, de toate problemele ce vin odata cu integrarea. Nu vedeti ca noi sintem implicati intr-un proiect mult mai maret, anume anticipatele? Mai bine concentrati-va asupra stampilei de vot, pe care o veti avea in curind in mina! In fond si la urma urmei, doar asta conteaza in ce ne priveste. Pentru ca, nu-i asa?, ne bucuram de „sustinere populara”.