Nu stiu care e momentul in care am inceput sa-mi pierd interesul pentru marile intreprinderi romanesti, care e clipa exacta in care, pusa-n situatia de-a alege intre un roman si un volum de povestiri, am ales povestirile. Dar sigur are legatura cu pasiunea nou descoperita pentru scurtmetraje. In primul rind, trebuie sa fii foarte bun ca sa reusesti sa spui ceva in 3, 15, 19 minute. E o constringere aproape oulipiana din pricina careia lucrurile devin si mai simple, si mai complicate in acelasi timp.
Pe scurt, intr-o ora si jumatate, cit ar dura ca sa vezi un lungmetraj al unui regizor prea putin megaloman ca sa-si intinda filmul pe trei ore, poti sa vezi vreo 7-8 scurtmetraje. Adica mintea ta o ia de la capat de 7-8 ori si face tot atitea tumbe pentru fiecare poveste noua si cite un triplu tulup cind e vorba de-un proiect experimental. Daca Enticlopedia ar fi in locul industriei de film din intreaga lume (ceea ce, trebuie sa recunoasteti, e cam greu, chiar si pentru o Enticlopedie dulce&feroce), ar propune o “campanie de sensibilizare a opiniei publice”, care-ar suna asa: “Un festival de scurtmetraje face cit cinci festivaluri de lungmetraje la un loc”. Dupa care ar organiza concursuri (cine construieste cel mai mare cocor din hirtie etc.) si i-ar rasplati pe cistigatori cu bilete si abonamente la festivalurile de scurtmetraj de la ei din oras.
La ora la care dvs. cititi aceasta rubrica, au mai ramas doua zile de NexT. Timp berechet ca sa vedeti pe pielea dvs. daca am sau nu dreptate.