Timbrul special Timpuri Noi se distinge oricind. Un sunet alambicat, multistrat, cu intarsii ca niste citate din piese celebre (dar nu sint citate, ci rescrieri, pastise), cu secvente adoptate (nu adaptate!) din “muzica popoarelor” (vezi piesa Rambo), cu ruperi de ritm si armonii superior distilate, un coctail exotic obtinut din poame autohtone. Exemplu piesa E loc. Aparent, o prelucrare postmoderna de teme muzicale culese din arealul contemporan. Dar ce stil defineste piesa? E funky-pop? E reggae? E hip-hop? E rock alternativ?
Nu. E Timpuri Noi, in cea mai buna form(ul)a. Umor de calitate la nivelul orchestratiei, parodie de manea, de hip-hop, de reggae, de latin-rock portoricano-new-yorkez tip Ri(di)cky Martin si inca alte genuri. Versurile se incheaga intr-un poem social cu subiect acut (se vede inca o data de ce trupa isi merita numele): “…milioanele de suflete zilnice care pier/ asteapta si cer in somn mila de la cer/ treziti-va! generatie trista de gunoieri/ intre cer si voi sta adunat gunoiul de ieri…”. Realitatea (sic!) e ca: “barosanii stau toti in virf si nu mai e loc…” deoarece “intre aia de sus si voi e un maldar de bani si alt maldar de gunoi”… Sa speram la o noua redistribuire a bunurilor, fiindca “intre ce-i lacomie si ce-i necesar e un pas”? De ce nu? Deci: “faceti loc ca vine… cu valul vine din urma miscarea celor de jos/ ei vor fi cei dintii si vor intoarce totul pe dos”… Ascultati piesa de cite ori poftiti: umorul, satira si ritmul nu vor inlatura melancolia, tristetea si nostalgia dupa ceva ce nu poate fi definit, generat de muzica buna!
Piesele Timpuri Noi au fost premonitorii pentru ce urma sa se intimple in plan social, la nivel personal ori de comunitate. Omul anilor ‘90 era depistat in primele hituri ale formatiei. Hedonismul si indiferenta societatii, ulterioare anului 2000, se regaseau in albumele de maturitate (bunaoara, De regiune superior, 1995 sau Basca abundentei, 1998). Muzicienii si poetii au harul de-a (pre)simti miscarile contemporanilor inainte ca ele sa se cristalizeze in fapte/repere istorice. Albumul Deschide-ti mintea (2012) are calitatile unei radiografii a momentului prin care trecem. Inca o data, specificul societatii noastre este surprins in nota acuta. Diagnosticul se poate formula banal: sintem mai aproape de Istanbul decit de Viena, mai aproape de animismul indian decit de rationalismul cartezian. Ca sa completam zisa unui presedinte, cu nume bubuitor in sine (si-n afara): axa Bucuresti-Londra-Washington are un capat la Ierusalim, fie in zona crestina, fie israeliana, fie araba. Sau n-are deloc!…
Alaturi de chitaristul Dan Iliescu, a carui voce reuseste performanta de-a face uitata prestatia altui vocalist, ajuns… partizan, mai sint Felix Sfura, tobe, si Sabin Penea, bas. Formula unitara, dinamica si antrenanta. Timpuri Noi este, de altfel, un ansamblu la care orice adaugi si orice scoti, (ra)suna bine. Si, conform definitiei, este mereu… nou!