Firesc, toti combatantii si-au amintit de precedentul concert al lui Mayall la Bucuresti, in primavara lui 1995, fiecare bucuros ca poate retrai un moment de gratie cum nu se intimpla prea des. Eu, din pacate, n-am amintiri placute din acel an, fiind operat cu migala de-un chirurg iubitor de… jazz! Medicul si-a facut meseria cu maiestrie, dovada ca, uite, ma folosesc de piciorul ce mi-l blocase discopatia lombara. Dar cind Mayall pleca rapid, suparat ca i se furase afisul promotional de pe stativul claviaturii, eu abia ma plimbam de la usa pina la poarta, sprijinit de zid… O fi si asta un fel de blues (=durere), imi spun ca sa uit amarul absentei de la eveniment. Norocul meu e ca pot sa ascult discurile lui John, care nu-s putine, dar de valoare constanta. Chiar m-am surprins, in citeva rinduri, ca nu ma pot decide pe care dintre ele sa-l pun in player, Mayall fiind un muzician echilibrat si egal cu sine, indiferent ce formatie de acompaniament a avut alaturi.
Legat de discuri, m-a distrat remarca unui bluesman de-al nostru (nu-i dau numele, sa nu-i fac reclama… negativa), care afirma cu aplomb ca LP-ul Spinning Coin, promovat de Mayall in turneul din 1995, era complet necunoscut la Bucuresti (numai el, pesemne, avind habar de aparitie). Inutil sa i se explice omului ca pasionatii genului blues aflau de (si-si procurau) cele mai noi discuri chiar pe vremea Impuscatului. Nu trecea mai mult de-o luna sau doua, pina cind si ultimul patimas din Fundul Coclaurului avea o copie pe caseta/banda magnetica, facuta la mina a zecea, daca nu “direct de la sursa”, adica… Dar sa las povestile bluesului pe mai tirziu!
Am salutat cu entuziasm discul lui John Mayall de-acum doi ani, intitulat Tough, cu trupa cea noua. Anul trecut, parca prin toamna, a iesit alta isprava: DVD in concert, urmat de 2 CD-uri live, ambele distribuite prin site-ul personal al lui Mayall. Apropo: fotografia promotionala de acolo este absolut remarcabila prin nonsalanta afisata de John, protapit in pozitie de lider… heavy-metal, purtind tricou negru, jeansi maro si pantofi sport! Un om la 79 de ani, cu energie inepuizabila (vezi lista de concerte) si prestatie onorabila (scuze pentru abundenta de rime!) e un exemplu de urmat, fara discutie.
Concertul a fost inregistrat la spectacolul din Leicester Square Theater, in 1 noiembrie 2010. Initial transmisiune webcast, show-ul se evidentiaza intre multe altele prin tonul intunecat al filmarii si culorile aproape… psihedelice! Jay Davenport, de exemplu, se vede albastru, desi el e negru-negru! John nu este in cea mai buna forma vocala, dar caldura cu care prezinta piesele si face apologia inaintasilor in ale bluesului, plus timbrul sau deosebit, sterge impresia de sfortare batrineasca.
Nu uit prestatia lui Greg Rzab, al carui bas merge minunat. Si nu ezit sa elogiez, ditirambic, pe chitaristul Rocky Athas. Il vom aplauda la toamna…