Paul Cernat: “Un enciclopedist profesionist”
Imaginea evreului in cultura romana este piesa cea mai cunoscuta si care s-a impus cel mai autoritar si pe plan intern, si pe plan international. Cred ca este si cea mai tradusa carte a lui Andrei Oisteanu. In ceea ce priveste Gradina de dincolo. Zoosophia: Comentarii mitologice, avem de-a face cu un aperitiv foarte interesant din mai multe puncte de vedere. Sigur, e si un dictionar mitologic, asa cum s-a spus, dar cred ca e mai mult decit atit. Cel putin prima sectiune, comentariile mitologice la basmul lui Creanga, Povestea lui Harap Alb, am convingerea ca deschid o pista de interpretare foarte fertila.
Nu as stabili neaparat o legatura intre aceste comentarii mitologice si cartea extravaganta, dar provocatoare a lui Vasile Lovinescu despre un Creanga intiat, ezoteric s.a.m.d., desi exista o anumita deschidere in acest sens. Avem in cartea lui Oisteanu un Creanga mitologic, un Creanga care poate fi discutat la modul cel mai serios, pe relatia dintre basm si mit, ceea ce reprezinta o deschidere interpretativa deosebit de importanta. Cu atit mai mult cu cit ea a fost formulata intr-un context mai special. Cartea a aparut in 1980, dar aduna o serie de comentarii care au fost cunoscute anterior. Daca nu ma insel, Andrei Oisteanu a tinut si un serial radiofonic de comentarii mitologice despre animale fabuloase. Partea a doua a acestei carti este dedicata lor (aspidei, vasiliscului, inorogului s.a.m.d), animale mitologice care populeaza, de altfel, si Cantafabulele formatiei Phoenix.
O vocatie a sintezei cum rar intilnim in cultura romana actuala
Domnul Andrei Oisteanu a fost si este, presupun, in continuare un iubitor al rockului si a fost, la sfirsitul anilor ‘60 si la inceputul anilor ‘70, un apropiat al underground-ului hippie, ca si Ioan Petru Culianu, intr-o anumita masura, si alti viitori pe atunci specialisti ai folclorului, ai mythos-ului, ai istoriei religiilor. Asta in ceea ce priveste cartea de debut pe care o numeam mai devreme un fel de aperitiv la festinul pe care seria aceasta de autor il ofera cititorilor. Regalul il reprezinta insa Imaginea evreului in cultura romana, o piesa de referinta a culturii romane, as indrazni sa spun, situata intr-o descendenta prestigioasa (Lazar Saineanu etc.), savanti eruditi pe care Andrei Oisteanu ii continua, trecind cu siguranta si prin Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu. Ceea ce propune autorul aici este un lucru extrem de greu de rezumat, dar as incerca totusi sa creionez citeva directii ale acestei cercetari care se citeste, cum se spune poate usor cliseistic, precum un roman. s…t Andrei Oisteanu este un enciclopedist profesionist, animat de o vocatie a sintezei cum rar intilnim in cultura romana actuala.
Imaginea evreului in cultura romana este o carte de etno-imagologie, o carte provocatoare care ataca un subiect foarte dificil, delicat si o face cu fermitate, dar si cu echilibru. Este o arheologie in mentalul antisemit autohton, si nu numai autohton, as spune central-european. Este o cercetare care evolueaza in toate directiile. Cartea pe care o aveti in fata este la a treia editie. A crescut cumva organic de la o editie la alta si asa se intimpla si cu alte carti ale domnului Andrei Oisteanu. Asa se intimpla, de pilda, cu o alta sinteza esentiala pe care a publicat-o mai recent, cea despre Narcotice in cultura romana. Domnia sa este tipul de cercetator care este animat de un demon al perfectionismului si al completitudinii. De la o editie la alta simte nevoia sa adauge ceea ce credea ca lipseste: informatii, elemente de bibliografie care au aparut ulterior si care s-au dovedit a fi utile pentru tema in speta. Imaginea evreului este o carte extrem de pasionanta si de convingatoare, o carte care deconstruieste si care priveste cu un calm de naturalist un inventar horror de stereotipii, in special negative (sint si pozitive), cu privire la evrei in cultura romana. Este si o arheologie a antisemitismului autohton. Este o carte de care cultura romana a avut si are mare nevoie, pentru ca este si un exercitiu terapeutic.
Andrei Oisteanu este si un terapeut in felul domniei sale. O buna parte a cartilor pe care le-a publicat au si o functie terapeutica, iar aceasta carte despre imaginea evreului si cartea despre narcotice isi propun sa vindece o serie de hai sa le spunem maladii – desi nu-mi place sa medicalizez vocabularul – ale culturii romane, ale traditiei autohtone. Ceea ce imi place foarte mult la Andrei Oisteanu, dincolo de eruditia si de bogatia referintelor pe care le stringe ca o furnica si cu o rabdare de paianjen, este farmecul cu care reuseste sa agrege aceasta bogatie de informatii in niste naratiuni istorice cuceritoare si in acelasi timp calmul tacticos, echilibrul, masura cu care se apleaca asupra unor chestiuni care altminteri inflameaza. Avem aici si foarte multe elemente legate de imaginea evreului in cultura romana, dar si de antisemitismul european. Este un must, o carte care ocupa efectiv un teritoriu pe care il ia in posesie, in proprietate, il colonizeaza, practic este domeniul lui Andrei Oisteanu. Nimeni nu cred ca se va apropia de aceasta zona, in viitorul previzibil, cu calcatura grea, cu masivitatea, cu vointa de a epuiza problema cu care a facut-o Andrei Oisteanu. Este un umanist complex, pe care eu il admir si ma bucur ca are parte de o colectie de autor. Salut demararea ei si ii urez domnului Oisteanu sa adauge cit mai multe piese la aceasta serie.