Dupa vreo zece minute, ceva a inceput sa mi se para dubios. Stiam ca individul asta, care a cucerit Italia cu farmecul lui (cam din topor, dar totusi farmec), a reusit sa faca o avere de multe miliarde de dolari si sa-si cladeasca o cariera politica pornind de la mai nimic, iar o asemenea reusita e de admirat. A inceput cu afaceri imobiliare, s-a specializat in advertising si a ajuns proprietarul celei mai mari companii de publicitate din Italia, detine citeva canale de televiziune, a infiintat si un partid populist, cu tenta conservatoare si nume sportiv – Forza Italia – si a ajuns prim-ministrul Italiei. Interesanta si agitata cariera! Numai ca documentarul pe care-l urmaream prezenta un fel de erou roman, sincer, inspirat, animat de intentii bune si plin de intuitii remarcabile atit in afaceri, cit si in politica. Nimic din cariera lui – absolut lineara – nu continea ceva suspect si nici una dintre actiunile sale nu era controversata. Din cind in cind, apareau in cadru si vreo trei comentatori zelosi, care explicau intentiile si intuitiile marelui Berlusconi.
Acum, nu eram nici eu coborit ieri de pe camila. Auzisem cite ceva despre suspiciunile legate de legaturile lui Berlusconi cu Mafia (desi se zice ca in Italia orice afacerist de succes are legaturi cu Mafia), despre nenumaratele procese penale in care era implicat – procese cind aminate, cind anulate de cite o lege ce abroga tocmai infractiunea de care era acuzat Berlusconi –, despre controlul exercitat de el asupra presei si despre glumele – adesea proaste – pe care le face in public. De-aia am si vrut sa urmaresc respectivul documentar: fiindca voiam sa vad mai mult pitoresc, sa inghit informatie de tabloid fara sa citesc vreun tabloid. Insa filmuletul prezenta un Berlusconi simpatic, bine educat, abil, intuitiv, prietenos si sclipitor, un veritabil model de succes meritat, ca in basmele cu Feti-Frumosi. Parea a fi o pelicula propagandistica a partidului infiintat si dus spre succes de Berlusconi, Forza Italia. Nici nu m-as mira sa fie asa. Ca doar Berlusconi isi folosea fara jena propriile canale TV ca sa-si promoveze partidul.
Citeva clipe am regretat ca mi-am pierdut vremea. Apoi, ca orice roman banuitor, ars cu ciorba propagandei de toate felurile, m-am intrebat de ce un post de televiziune privat, in goana dupa audienta, ar transmite un asemenea documentar simbata, la ora 8 seara.
Am o banuiala si n-as vrea sa-mi fie luata in nume de rau, dar… in Romania postrevolutionara cine a fost informator al Securitatii si a devenit repede-repede om de afaceri de succes, iar azi detine citeva canale de televiziune si a infiintat un partid cu nume instabil, cu tenta conservatoare si cu un slogan populist idiot? Cine ii face reclama propriului partid prin emisiunile de stiri la propriile canale TV, unde membrii de seama ai partidului si chiar el insusi, presedintele, apar minute in sir fara sa spuna nimic semnificativ? Ghici, romane, ce-i?
Stiu ca s-ar putea sa ma insel. S-ar putea. Dar de trei lucruri sint sigur: 1) ca documentarul respectiv a fost o mostra de propaganda pura, pro-Berlusconi, si nu-mi place sa ma las manipulat, 2) ca Dan Voiculescu nu are in nici un caz forza lui Berlusconi, nici macar la scara 1/100, si 3) ca atunci cind se uita la un post TV specializat in propaganda partinica, oricarui telespectator patit legatura dintre 1) si 2) ii vine in minte automat, chiar daca nu e una voita. Realizatorii de programe de pe Antene ar trebui sa aiba mai multa grija. Grijeste-te, romane!