Prin intermediul filmului care a relansat in 1960 cariera cineastului considerat pensionabil dupa La nord prin nord-vest, regizorul Sacha Gervasi incearca sa vada intregul, ca printr-un ochean – si nu doar relatia lui Hitchcock cu sotia sa, Alma Reville, ci si procesul de creatie, obsesiile, temerile maestrului s.a.m.d. „In spatele fiecarui psihopat se afla o femeie“, suna sloganul de pe afisul filmului, care combina uzatul dicton „In spatele fiecarui barbat puternic se afla o femeie si mai puternica“ cu parfumul unei povesti criminale, pasionante pentru o persoana ca Hitchcock.
Ironie, umor si sugestii subtile
„It’s just a bloody movie!“, ii spune ironic si Alma Reville unei circotase referindu-se la Psycho, iar aceasta poveste despre cum s-a facut Psycho are un umor care ar fi fost probabil pe placul maestrului. Filmul adapteaza romanul non-fictional Alfred Hitchcock and the Making of „Psycho“, de Stephen Rebello, apreciat la data aparitiei si de Anthony Perkins, si ofera niste informatii pe care nu le stiam, dar despre a caror autenticitate nici nu putem baga mina in foc. Identitatea celui care a venit cu ideea temei muzicale din scena dusului e mai putin amuzanta decit resortul care, dupa cum sugereaza filmul, a stat la baza vinei lui Hitchcock din respectiva scena. Nu e clar daca Alma Reville ar fi avut o aventura sau un debut de aventura cu scenaristul Whitfield Cook, pe care a inceput sa il ajute la scrierea unui scenariu taman cind sotul se lupta cu Psycho, dar ideea ca gelozia lui Hitchcock ar fi alimentat patosul uciderii personajului lui Janet Leigh e un detaliu amuzant.
Mai mult parca despre sotia lui Hitchcock decit despre Hitchcock
In 2012 s-au facut doua filme despre Alma Reville, iar cei care le-au vazut pe amindoua spun ca adevarata Alma Reville s-ar situa intre Helen Mirren, interpreta din Hitchcock (si partenera lui Anthony Hopkins si a mastii lui prostetice) si Imelda Staunton, protagonista lui The Girl, o productie HBO/BBC unde Hitchcock era interpretat de Toby Jones. Daca Helen Mirren livreaza o Alma Reville care nu semana fizic cu personajul, dar care era puternica, voluntara si desteapta, Imelda Staunton construieste o eroina maruntica si stearsa la fel ca originalul, si cu aceleasi calitati, dar mult mai apropiata de ideea de sotie-victima care ignora infidelitatile sotului. Riscind sa faca un film pentru coafeze, Sacha Gervasi mixeaza real si speculatie obtinind un comentariu ironic si amuzant, dar deloc complicat pe marginea creatiei. Filmul se urmareste cu relaxare curioasa, mai ales pentru mecanica relatiei dintre cineast si muza din umbra. Cind a primit Premiul American Film Institute pentru intreaga cariera (nu a luat niciodata Oscarul), Hitchcock a recunoscut public ajutorul sotiei, spunind ca, „daca n-ar fi fost Alma, as fi fost azi un chelner mocait“. Dar sa nu incurcam borcanele: nu Alma Reville l-a facut pe Hitchcock talentat, insa, renuntind la propria cariera (cind s-au cunoscut, ea era monteur si scenarist si era deja cunoscuta), i-a inlesnit drumul spre glorie.
E putin derutant sa-l cauti pe Anthony Hopkins in spatele machiajului si sa nu dai de el. Ii vezi ochii, ii auzi vocea, dar stratul de guma e ca o masca. Poate ca asta a fost si intentia? Titlul e Hitchcock, dar filmul e mai mult despre Alma Reville.
Hitchcock. Regia: Sacha Gervasi. Cu: Anthony Hopkins, Helen Mirren, Scarlett Johansson, Toni Collette, Jessica Biel