Nota, aparuta in presa nazista in aprilie 1933, dupa ultimul concert dat de dirijor la 31 martie, la Opera din Düsseldorf, al carei director artistic a fost incepind din 1930, era mai mult decit un avertisment, era preambulul unei condamnari la adresa unui mare muzician. Iar Jascha Horenstein a inteles-o imediat, plecind in Franta, pentru a incepe o viata noua si a-si continua cariera, ambele total bulversate de nazism. Patruzeci de ani mai tirziu, tot la un inceput de aprilie, avea sa paraseasca lumea, transformindu-se treptat – dupa formula inspirata a criticului american Alex Ross – „dintr-un personaj de legenda minora intr-o figura de cult“.
Anul acesta, cind Wagner este la onoare, doar radioul polonez a gasit de cuviinta sa comemoreze figura lui Jascha Horenstein. Informatia am aflat-o cu prilejul unui interviu acordat Europei Libere de varul sau mai tinar, Misha Horenstein, care lucreaza de zece ani la elaborarea unei monografii despre viata acestui dirijor bine cunoscut inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, dar ramas, in mod paradoxal, un marginal, un defavorizat in posteritate, iubit cu adevarat doar de o mina de cunoscatori si colectionari.
Nascut la Kiev, in 1898, avea sa ia primele lectii de vioara la Königsberg, unde familia se refugiase dupa marile pogromuri de inceput de veac XX din Rusia, iar apoi la Viena, elev al lui Adolf Busch, sa fie acceptat la Academia de Muzica in 1916 si sa devina un discipol, in compozitie, al lui Franz Schreker. Dupa cum subliniaza Misha Horenstein, viitorul dirijor, ce l-a urmat pe Schreker, impreuna cu alti studenti ce se vor impune drept compozitori notabili, la Berlin, in 1920, unde pedagogul-compozitor a fost numit director la Hochschule für Musik, nu a luat niciodata, oficial, lectii de dirijorat. Singurele „lectii“, cu care se mindrea, au fost repetitiile facute de Wilhelm Furtwängler, al carui asistent a devenit o vreme. La Berlin l-a cunoscut si s-a imprietenit cu dirijorul Hermann Scherchen, si el, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, devenit un alt mare dirijor marginalizat pentru convingerile sale de stinga.
Au facut parte amindoi din curentul cultural Novembergruppe, alaturi de Alban Berg, Paul Hindemith, Kurt Weill, Hans Eissler, Karol Rathaus, din aripa cu simpatii si idealism socialist, pe care propaganda sovietica stalinista a deceniului al treilea nu a ezitat sa le speculeze si sa incerce sa le manipuleze, in timp ce nazistii le-au clasificat curind opera in categoria „artei degenerate“.
Interesant si instructiv este episodul calatoriilor lui Jascha Horenstein in Uniunea Sovietica. Biograful sau imi reda pe scurt ambianta in care s-au desfasurat, spunind: „Prima data cind s-a dus in Rusia a fost in 1932, trimis acolo de Societatea Culturala Germana, in ideea imbunatatirii relatiilor cu Rusia. A doua oara s-a dus cam noua luni mai tirziu si a dirijat Mahler si Bruckner, fiind unul dintre ultimii care au facut-o in Uniunea Sovietica. La concertele lui a asistat Sostakovici. Potrivit amintirilor lui Horenstein, concertul lui si cel condus de Oskar Fried la Moscova au fost cele care l-au influentat intr-o masura considerabila pe Sostakovici in privinta lui Mahler. Este vorba de a 5-a simfonie a lui Sostakovici, scrisa in 1937. sHorenstein si Sostakovicit Au petrecut chiar o noapte intreaga impreuna, in tren. Sostakovici venise de la Leningrad la Moscova sa asculte Simfonia a 5-a de Mahler si Bruckner, cea de-a 9-a, iar apoi au calatorit impreuna cu trenul de la Moscova la Leningrad, in compania lui Ivan Sollertinski, primul biograf rus al lui Mahler. Au stat in vagonul-restaurant si au vorbit toata noaptea despre Mahler…“.
Daca Jascha Horenstein ramine relativ putin cunoscut astazi, motivul ar fi, dupa spusele lui Misha Horenstein, faptul ca „nu a avut un agent publicitar bun, nu s-a priceput sa-si vinda propriul nume si a asteptat mereu sa vina lumea la el. Nici nu s-a promovat singur asemenea altora, nici nu a avut calitatile unui PR… Interesul fata de el era foarte circumscris, ca si repertoriul lui. In timpul vietii, repertoriul care ii placea abia incepea sa cistige popularitate. Uneori, in anii ’50 si inceputul anilor ’60, cinta Mahler in sali de concert goale“.
Si daca astazi Horenstein ramine unul dintre putinii mari dirijori ai secolului XX fara o editie speciala a inregistrarilor sale de studio si a concertelor live, imprimarile memorabile, la dispozitia celor ce vor sa-l descopere, sint relativ numeroase. Pe discurile companiei Cesky, de exemplu (cu o Simfonie din Lumea Noua a lui Dvorak cu totul admirabila, intre altele), pe cele ale casei Unicorn cu o serie Mahler, in care domina o Simfonie a 3-a la pupitrul Orchestrei Simfonice din Londra, cu Norma Procter ca solista, pe imprimari Vox, de la inceputul anilor ’50, cu o serie timpurie Mahler si Bruckner, cu Orchestra Simfonica din Viena. Li se adauga un cofret de noua discuri cu transmisiunile radio ale concertelor de la Paris (1952-1966; Music & Arts) si, dintre concertele live, alte noua-zece discuri publicate din arhivele BBC-ului, in seria „Mari interpreti ai secolului XX“. Dintre acestea din urma, nu ezitati sa ascultati cu prioritate Missa Solemnis beethoveniana, cu solisti de vis ca Teresa Stich-Randall, Norma Procter, Richard Lewis si Kim Borg, inregistrare din 1961. Iar pentru amatorii de istorie pura, discul pastreaza amintirea intilnirii dintre Horenstein si Filarmonica din Berlin, in… 1928, intr-o Simfonie a 7-a de Bruckner (Koch International 3-7022-2) ce deschide seria marilor interpretari ce vor urma, de la Furtwängler la Jochum si Celibidache.