Imaginile 2D erau cumva terne, le consideram exercitii pentru creatorii de jocuri, rivalii fotografilor profesionisti, fata de care aveam tot respectul. Cind am obtinut filmuletul 3D, cu o barca de lut ce-si lua zborul de pe suprafata unei ape albastre, m-am simtit o zi intreaga demiurg! Sa creezi o lume completa, sa-i dai viata proprie, sa faci fiintele de acolo sa umble singure – iata o provocare tentanta pentru orice autor de fictiuni. Cum sa se potoleasca mintea obisnuita sa prelucreze datele inconjuratoare pentru a obtine o noua realitate, cu sau fara valente cathartice? Nu-i de mirare ca am ratacit mai bine de un deceniu prin versiunile optimizate ale softurilor 3D, chinuind bietul PC, niciodata destul de puternic, sa randeze instantaneu ce nastea imaginatia. M-as putea lauda, numai ca sa-mi intretin iluziile creative, cu niste videoclipuri… Le gasiti pe YouTube.
Despre fratii Giorgio & Martin Koppehele am mai scris, extaziat de minunatia numita Ambra. De citiva ani lucreaza la un alt proiect, Lichtmond. M-am abtinut sa liberez entuziasmul fata de primul CD, intitulat Moonlight (2010). Parea de la sine inteles ca eu, admirator neconditionat al oricarei partituri muzicale in surround, 5.1 sau 7.1, sa inund cu superlative aceasta noua jucarie. Cei doi frati nu prea sint cunoscuti, desi unele piese ale lor dau savoare ambientului acustic de prin diverse locatii. Dar prezenta pe albumul Universe of Light (2012, blu-phase media) a legendarului Alan Parsons si a echipei sale, The SubClones, este o garantie suficienta ca ascultam ceva deosebit? Altii vor mustaci, poate, considerind ca e o simpla afacere de succes. Si ce succes! Tot albumul se poate auzi si vedea, in 3D si panorama uriasa de 360º, la Planetarium-ul din Hamburg. Ii invit acolo pe cei reticenti. Pe banii lor, desigur!
Coloana sonora este, admit, putin pretentioasa, fara inovatii sau accente memorabile. Nici nu se vrea altceva decit muzica de relaxare, visare, plutire spatiala pe valurile calme ce insotesc voiajele de vacanta. Este foarte bine aranjata in surround si transmite senzatia de plinatate existentiala de care ducem uneori atita lipsa. Imaginile tridimensionale sint compuse la studioul Imago-D, din Madrid, regia Diego Bonati, modelator Javier Sáenz-Messía, folosind Electric Image Animation System si Fractal Software Groboto & Xenodream. E un film complet fantezist, lejer articulat conceptual, cu destule texturi ce-ti taie rasuflarea, cu mici gaselnite de efect, sincronizat cu muzica, dar nu ilustrind-o simplist. Unitatea stilistica remarcabila ii da consistenta luxurianta, desi numarul elementelor incluse in universul construit l-ar situa in zona minimalista. Scenariul nu socheaza prin inedit, nici prin locurile comune ale productiilor sci-fi. Toate aceste valuri de sticla, arhitecturi imaginare si lumi feerice (pe care mass-media le asaza linga o superproductie 3D la moda), miscari hipnotice de fractali, prisme translucide ce explodeaza in petale si-o dansatoare multiplicata din frunze fac deliciul privitorului insetat de frumusete. Nu lipsesc nici aluziile culturale, iar J.L. Borges, de exemplu, ar fi fost incintat sa vada/auda povestea inchegata aici…