E frumos, e inaltator si nici prin gind nu-mi trece sa ridiculizez forta autentica pe care o isca un imn ori valoarea lui simbolica in cadrul unei natiuni. Miracolul coagularii unui spirit comun in jurul unui construct artificial, cum este natiunea – si mai ales natiunea etnica –, face parte din civilizatia moderna si merita apreciat ca atare.
M-as feri insa de o tendinta mult prea raspindita, la noi si aiurea, aceea de a identifica imnul national cu un popor, inteles ca o etnie majoritara, ce simte ca imnul national (ca si drapelul ori alte simboluri nationale) ii apartine exclusiv, ca e expresia identitatii unui neam anume, nascindu-se din strafundurile mistico-mitice ale sufletului acelui neam. Fiindca nu exista identitate nationala pura, iar o natiune nu se construieste numai cu cetateni de o anumita etnie (eventual pura, nealterata de alieni), ci comunica in nenumarate feluri cu toate neamurile. Lumea e deschisa, nu inchisa; natiunile sint ca niste vase comunicante, iar prin ele valorile si simbolurile circula si se transmit in cele mai neasteptate feluri.
Imi aduc aminte ca acum citiva ani urmaream la televizor un meci de fotbal intre Romania si Albania, care se juca la Piatra-Neamt. Cum o cere traditia, la inceputul partidei s-au intonat imnurile celor doua tari si, cum se intimpla de obicei, in momentul in care a inceput imnul Albaniei, spectatorii romani au inceput sa huiduie. Dar n-au huiduit mult: dupa primele masuri ale imnului albanez, fluieraturile si huiduiturile li s-au oprit in git si oamenii au ascultat in tacere si uluiala (si, sper eu, si un pic de jena) pina s-a incheiat cintecul. Era si normal: tocmai se pornisera sa batjocoreasca o melodie pe care multi o cunosteau si o simteau ca fiind „de-a noastra“, romaneasca. Unii o stiau dinainte de 1989 sub numele de Pe-al nostru steag e scris Unire, caci acesta este imnul statului albanez actual – iar melodia a fost compusa de Ciprian Porumbescu.
Dar lucrurile sint si mai complicate: versurile albaneze ale imnului sint scrise, e drept, de un poet de etnie albaneza, Aleksandër Stavre Drenova, nascut in 1872, dar care la virsta de 13 ani s-a mutat in Romania, la Bucuresti, unde a ramas pina la sfirsitul vietii, in 1947. A mai facut doua scurte vizite in Albania, dar viata lui a fost una mai degraba de bucurestean. Ceea ce nu l-a impiedicat sa fie un patriot albanez si sa scrie versurile unui imn a carui muzica – ce insufleteste, banuiesc, orice suflet de albanez – e compusa cu simtire romaneasca.
Nu e un caz unic. Despre muzica actualului imn al Romaniei se spune de o vreme incoace ca ar fi fost compusa de George Ucenescu. Varianta oficiala insa il da ca autor pe Anton Pann, un greco-bulgar nascut la Sliven, in Bulgaria. Si totusi, cind ii auzim muzica, noi, romanii, ne simtim si mai romani, iar bulgarii si grecii nu.
In Balcanii nostri amestecati, astfel de cazuri se intilnesc la tot pasul. Dar nu numai in Balcani. Actualul imn al Germaniei este de fapt fostul imn al Imperiului Austro-Ungar, iar muzica lui a fost compusa de austriacul Joseph Haydn. Probabil ca azi, cind cinta, plini de avint patriotic, Deutschland, Deutschland über alles, über alles in der Welt, germanii nu se mai gindesc la aceasta realitate. Insa adevarul istoric e ca aceeasi melodie era cintata inainte de 1918, cu acelasi avint patriotic si cu alte cuvinte la fel de pompoase, de alte popoare, cele ce compuneau imperiul bicefal (era cintata inclusiv in Ardeal si Banat, intr-o varianta romaneasca ce incepea cu „Doamne sfinte, intaresce pra al nostru imparat!“). Iar azi Austria are, desigur, un alt imn, pe o melodie compusa de W.A. Mozart si cu versuri scrise de o poeta austriaca – doar ca de origine croata (si sirba): Paula von Preradoviª . Ca sa vedeti cit de incurcate sint lucrurile.
Iata unul dintre lucrurile care ne scapa din vedere, mai ales in perioadele de exacerbare a nationalismului: imnul este national, nu etnic. El reprezinta o identitate deschisa, nu una inchisa. Intr-o oarecare masura, e chiar inter-national, caci arata mai degraba existenta unei comunitati transnationale pe care tindem s-o uitam, desi ea isi face simtite efectele in cele mai neasteptate locuri. Asa se face ca adesea compozitorii melodiilor sau versurilor care stirnesc sentimentele etnico-patriotice ale unor natiuni nu apartin etniei respective – cum o sa incerc sa arat si saptamina viitoare.