Daniela Zeca-Buzura, Florin Iaru, Cristian Teodorescu si Stelian Tanase au fost pusi in postura de a vorbi despre ei insisi ca personaje. Ca personaje de televiziune, misiune dificil de intretinut, atunci cind cariera ta trebuie sa fie, in perceptia ipocrita a unora dintre cititori, asemanatoare cu a unui pustnic a carui fata se arata mai rar decit cometele pe cer.
Intilnirea, moderata de Catalin Sava, a durat aproape doua ore si a fost transmisa in direct de TVR 2.
„Eu sint platit sa fiu Tanase“
Publicul i-a avut in imediata sa apropiere pe patru scriitori, cunoscuti de multa lume, in primul rind pentru ca apar la televizor sau pentru ca si-au legat destinele, in ultimele doua decenii si mai bine, de diverse produse din presa romaneasca tiparita sau electronica. Pe Stelian Tanase lumea il stie ca unul dintre „parintii fondatori“ ai revistei „22“ si ca pe domnul ala care vorbeste cu Dinescu pe micul ecran. Daniela Zeca-Buzura este, de ani buni, jurnalist la televiziunea publica si a condus defunctul (din pacate) TVR Cultural. De numele lui Florin Iaru si Cristian Teodorescu se leaga o buna parte din destinul „Academiei Catavencu“ si, mai nou, al „Catavencilor“. Cristian Teodorescu, nume cunoscut, de altfel, si de la Radio Europa Libera. Cind au avut oamenii astia, atit de asemanatori ca destin, atit de diferiti luati in parte, sa faca si presa si sa scrie si literatura? Ce i-a apucat? Mai au vreo sansa de a le explica unora dintre consumatorii de media si de literatura ca una e capra, alta e varza?
Un domn care se recomanda scriitor, din Craiova, inhata microfonul, iar microfonul, fara sa vrea, devine semn de exclamare la finalul interventiei sale: „Cind apari la televizor, nu ai cum sa nu fii cu unii sau cu ceilalti!“. In cap imi suna, nu stiu de ce, refrenul unui cintec al celor de la Beatles, wait, wait a minute, mister postman, si, pina termin de murmurat, termina si domnul, iar semnul de exclamare isi incheie misiunea in tacere. „Eu sint platit sa fiu Tanase“, il aud pe partenerul mediatic al lui Mircea Dinescu, absentul de lux al intilnirii. „A ramas sa-si culeaga via“, il scuza Cristian Teodorescu. Imi amintesc de povata unui alt scriitor care apare des la televizor. Acum citiva ani, Tudor Octavian a lasat o ditamai Sala Senat a Universitatii „Cuza“ in perplexitate, cind a spus raspicat: „Trebuie sa invatam sa ne vindem!“. Evident, in sensul bun al cuvintului.
E o intilnire unde ipocrizia a fost scoasa in suturi din sala inainte de a incepe dezbaterea. „Am facut televiziune ca sa fiu mai bine platit decit este un profesor universitar sau un scriitor“, marturiseste Stelian Tanase. „Unde ati vazut dumneavoastra munca patriotica?“, il completeaza Florin Iaru. In dreapta domniei sale! De acolo, Cristian Teodorescu subliniaza ca, desi se cistiga bine din aparitiile pe sticla, sint si situatii in care te roaga cite un amic sa intri in direct asa, de dragul prieteniei, iar tu intri, ii mentii audientele si o faci pe ochi frumosi si recunoscatori. In tot acest peisaj, unul dintre invitati pare din alt film: Daniela Zeca este singurul scriitor dintre cei patru care vorbeste pe un ton grav despre lumea asta cu camere si regie si platouri si invitati. Si vorbeste ca un om care iubeste televiziunea, careia i-a dedicat o buna parte din cariera. Una ce acusi face cam cit o nunta de argint.
Cum sa fugi de presa si sa te lasi prins de ea
Notorietatea este un efect greu de digerat. Apari la televizor, te asezi in patul lui Procust, esti masurat din cap pina-n picioare si, orice ai face, tot nu e bine. Poate si pentru ca „mediul cultural romanesc este unul al resentimentului“, spune Stelian Tanase. Lumea nu intelege ca televiziunea nu inseamna realitate, ci o proiectie deformata a ei, construita cu multa stiinta si cu un instrumentar chirurgical. „E un construct artificial suta la suta“, subliniaza Daniela Zeca-Buzura. Este un rau necesar.
Unul care isi lasa, evident, semne in biografia scriitorilor care au de-a face cu el. E greu sa te desprinzi din mrejele presei electronice si sa-ti reintri in starea de „scriitoriceala“. Norocul oamenilor sanatosi la cap – oricit de paradoxal suna – este inclinatia usor schizoida pe care trebuie sa o ai la purtator: sa-ti reintri in starea de scriitor, dupa ce ai vorbit despre politicieni si alte cele la televizor.
Acesti oameni au facut presa pentru ca, dupa 1989, terenul mediatic era aproape gol si avea nevoie de observatori cu ochi exersat al realitatii. Al celei profunde, spune Florin Iaru. Asta s-a intimplat, in unele situatii, in pofida impresiei despre zona media pe care unii si-o construisera inainte de caderea comunismului. Este cazul lui Stelian Tanase, care marturiseste ca a fugit de presa ca dracul de tamiie, pentru ca avea sentimentul ca aceasta „distruge scriitorul“.
Intre timp, presa a ajuns sa se distruga pe ea insasi. Si nici literatura nu se simte prea bine, zice Stelian Tanase. „E intr-un proces de extinctie“, crede domnia sa, din moment ce numarul scriitorilor il depaseste, in unele cazuri, pe cel al cititorilor.
E ciudat sa auzi prevestiri de Apocalipsa pe scena celui mai vechi teatru national din tara. Moare presa, moare literatura. Astept in zadar sa apara in peisaj personajul-lipsa: o actrita din piesa lui Pirandello, cea despre moartea teatrului. Indrazesc sa cred ca prevestitorii de pe scena se alinta putin. As tinde sa le dau dreptate, doar daca dinsii si cei asemenea lor n-ar mai scrie asa cum o fac.