Cu Un bon fils, scriitorul Pascal Bruckner a decis – spune el – „sa isi spele rufele in public“. El isi povesteste copilaria ingrozitoare, cand se ruga in fiecare zi ca tatal lui, rasist si antisemit, sa moara. Sot violent si pervers, care isi bate si isi umileste sotia, un antisemit obsesiv al carui fiu va face totul pentru „a deveni contra-modelul“ lui.
Este cea mai profunda rana pe care Bruckner alege sa o dezvaluie publicului, la doi ani de la moartea tatalui. „E o poveste careia i-a trebuit multa vreme sa iasa la iveala“, a explicat scriitorul care isi descrie cartea drept „o marturisire, o terapie personala“. „Incerc sa ma privesc prin acest personaj care m-a fasonat si pe care m-am straduit intreaga viata sa il refuz. Am scris destul de repede aceasta carte si sunt uluit de primirea care i s-a facut.“
Bruckner a recunoscut ca s-a temut toata viata sa nu ajunga sa semene cu tatal sau. „Una dintre problemele educatiei este ca te revolti contra tatalui fiindca nu vrei sa ii semeni. Dar, dupa multa vreme, realizezi ca ajungi sa reproduci identic tot ceea ce detestai la el.“
Cu toate acestea, Bruckner spune ca titlul cartii nu este ironic. „Am fost un fiu bun pana la capat. Nu l-am abandonat, in ciuda prapastiei care ne separa. Dar niciodata nu esti un fiu cu adevarat bun, cum nu esti nici un fiu cu adevarat rau. (…) I-am spus: «Cand ai sa mori, am sa povestesc totul.» Mi-a raspuns: «Nu ma intereseaza. N-am batista la mine. Poti sa povestesti ce vrei, imi este egal.»“