atent coregrafiate intr-o „simplitate“ indelung lucrata. Zgomotul din jur, stridentele fonice si vizuale, bazarul oriental, harmalaia postrevolutionara ajung, acolo unde e ?ora, filtrate, sublimate, curatate de zgura. Si atunci cand vorbeste, si atunci cand tace, filozoful acesta are darul de a domestici realitatea exterioara, punandu-i fragmentele si culorile in armonie.
El e un reper de echilibru intr-o societate care, scoasa din chingi in 1989, face eforturi sa se reconstruiasca; si, intr-un cerc mai larg, este un ganditor intr-o lume ce se schimba spectaculos de la un deceniu la altul, de la un an la altul, de la o saptamana la alta.
Nimic, insa, nu pare sa-l ia prin surprindere pe Mihai Sora. Nu doar ca el a vazut multe; dar vrea sa vada, inca, multe altele. Iata un fragment savuros dintr-un interviu pe care mi l-a acordat, cu zece ani in urma, pentru „Adevarul literar si artistic“: „In ce ma priveste, sunt ferm convins ca nici un amanunt al lumii in care traim nu e «nesemnificativ»: uite, de pilda, faptul ca un capac de canal (fonta, 1 m. diametru, cca 50 kg.) a «disparut» pur si simplu intr-o buna zi (respectiv: noapte) de la intretaierea Caii Dorobantilor cu Bulevardul Dacia spune fara indoiala ceva semnificativ referitor la intemeierea etico-juridica a actiunii de recuperare (evident: comercializata) a «fierului vechi» in Romania; faptul ca golul de sub fostul capac a ramas pur si simplu nemarcat cateva luni bune la rand (cu riscul, de buna seama, ca un pieton grabit si neatent sa-si rupa picioarele cazand in el), pana s-a gasit, in sfarsit, cineva sa vare-n groapa o creanga stufoasa, pe post de «avertisment», spune de asemenea ceva tot atat de semnificativ despre psihologia bucuresteanului (lasa ca, nu mult dupa aceea, s-a gasit un istet nevoie mare, care sa smulga creanga de unde fusese pusa si s-o azvarle cat colo); iar faptul ca nici pana-n ziua de astazi golul nu a fost acoperit cu un alt capac spune ceva dureros de semnificativ despre administratia romaneasca in general si despre consistenta institutionala a primariei bucurestene.“
A doua insusire asumata intim si devenita una cu subiectul cunoscator este curiozitatea. Carturarul a gasit un mod unic de a armoniza cititul cartilor cu lectura oamenilor si a faptelor. Biblioteca si Lumea, textul si omenescul, sunt procesate, la modul interogativ si reflexiv, cu un interes niciodata tocit, mereu proaspat si viu. ?ora este un batran tanar si un intelept care stie savoarea ascutita a „naivitatii“. Atentia, interesul, curiozitatea pura il duc spre tot ceea ce se intampla si asteapta, de la el, un sens unificator.
Am citat de mai multe ori unor studenti iubitori de literatura vorba memorabila a lui Sora, intrebat o data, de asistentul care eram, cum sa explic mai bine diferenta fundamentala dintre Mozart si manele, dintre Shakespeare si cutare autor negustor contemporan de nimicuri colorate. M-a ascultat cu atentie, a gustat inflacararea mea, si mi-a raspuns scurt: „Le putem spune asa. Shakespeare poate integra manelele, dar manelele nu-l pot integra pe Shakespeare“. Se putea da un raspuns mai bun? Greu de crezut.
Mihai Sora este unul dintre putinii ganditori romani care, avand un proiect, il deschid spre tot ceea ce il poate reformula si imbunatati. Amploarea si dificultatea progresiva a proiectului nu-l sperie; iar durata lunga in care el se inscrie (si care, de asemenea, contrasteaza cu timpii scurti si gafaiti ai altora) ofera garantii in afara generatiilor. Scrisul lui Sora este impregnat de prezent si totodata profund atemporal. E individual si in acelasi timp un bun social. Acopera cu rabdare toate nivelurile, pana la cel macro. Citindu-l, capeti raspuns la intrebarile de azi si iti articulezi mai bine interogatiile de maine. Iar „adevarurile“ de ieri isi capata ghilimelele cuvenite.
Deschiderea filozofului spre ceilalti ar putea fi o poza: si asa si este, la spirite cu oroarea vulgului si cu seductia propriei maretii. La Mihai Sora, aceasta deschidere este o axa: a scrisului si a vietii sale „obisnuite“, deopotriva. Biblioteca ideala imaginata de carturar este o biblioteca pentru toti – si nu e o simpla coincidenta ca Sora a facut programul unei colectii cu acest nume ce a hranit, intelectual, generatii si generatii de cititori.
Citindu-l si vazandu-l pe Mihai Sora, ascultandu-l cu atentie chiar si atunci cand tace, bucurandu-te, pur si simplu, ca un asemenea om exista, iti vine sa iei istoria filozofiei si s-o rastorni revolutionar.
Filozoful nu mai trebuie alungat din Cetate.