Toni Hritac, jurnalist
Atmosfera cenusie persista in ciuda faptului ca dictatorul tocmai fugise. Era zloata, drumurile aveau gropi istorice, fatadele blocurilor erau hade si aceleasi tramvaie, pe care le porecleam „taraboante“, duceau ciorchini de oameni prin oras. Doar la Alimentara parca misca ceva. Era mai mult salam si uleiul nu se mai dadea la cartela. Atunci am inceput sa invat ca revolutia nu face minuni. Nu-i o bagheta magica cu care schimbi lumea peste noapte. Ce-i drept, oamenii erau veseli, dar in jurul lor atmosfera era facuta tot din bucati mici, comuniste. Cineva a scris cateva zile mai tarziu, pe unul din pilonii culoarului repetentilor al cladirii din Copou, „Adio, Europa! Salam # libertate?“. Mai tarziu am invidiat acuitatea sagace a anonimului care a scris asta. Mi se parea ca a avut un fel de premonitie. Anunta ceva care cu mare dificultate a fost acceptat ulterior, si anume ca greul abia incepea. Iar acest lucru nu mai era din cauza dictatorului, ci din cauza noastra.
Au trecut 25 de ani si mi-e greu sa fac un bilant. Am sentimentul ca apartin unei generatii de sacrificiu aparuta in pofida cursului istoriei. Mi-e greu sa o explic. O pun doar in continuarea altor generatii de sacrificiu: a parintilor, a bunicilor, strabunicilor s.a.m.d. Te poti duce astfel pana in perioada fanariota. Este deprimant, cu atat mai mult cu cat simt o anume responsabilitate, care ma vizeaza. Cumva, la 45 de ani, te simti vinovat. La 20 de ani puneam vina pe seama celor mai in varsta. De ce nu au avut curaj in comunism, ca polonezii, si nu au fost tehnici, ca cehii? De ce nu am avut disidentii lor? Sunt cinefil si ma intreb si acum de ce nu am avut filme ca ale lui Andrzej Wajda. Dupa 25 de ani, generatia mea este la putere. Cei cu care acuzam cele de mai sus, in discutii savante despre spiritul unui popor, despre civilizatie si democratie sunt astazi, sau au fost, inalti demnitari. Vad insa ca si-au ratat proiectele. Au dezvoltat in timp o duplicitate patologica. Aceasta i-a bagat pe unii in puscarie, iar pe altii i-a mutilat politic. Pe multi i-a ticalosit de-a dreptul. Firea umana se dovedeste a fi aceeasi sub comunism si sub capitalism.
Ma simt, de aceea, parte a unui curent care se inamoleste. Constiinta acestui fapt ma socheaza si ma pune in fata unei alegeri. Pot spune ca nu ma reprezinta, ca o generatie nu inseamna ceea ce se petrece in timpul existentei ei. Fiecare are propriul bilant, separat de media pe care o da Institutul National de Statistica. Cu toate acestea, pe cei de mai inaintea noastra nu i-am judecat astfel. Vietile private le-am inscris in tipul de societate pe care l-au trait. Iar sperantele noastre sunt pe medie, nu pe destine individuale, chiar daca avem vieti diferite. De asemenea, de cele mai multe ori esecurile individuale le justificam invocand media. Adica lumea rea. Citesc cu invidie cum s-a schimbat Coreea de Sud in rastimp de 50 de ani. Noi suntem in stare de o asemenea performanta? La noi a trecut jumatate din aceasta perioada, timp in care am pendulat pe o directie incerta si intre doua repere fatidice: libertate si salam. De aceea imi vine uneori sa ma urc pe pereti.