Numarul 381

Dat fiind ca anul 2012 mi s-a parut cel mai dificil din toti cei sapte petrecuti de mine in bransa editoriala, am sa incerc sa ma inveselesc fortat si sa caut lucrurile bune care s-au intimplat, totusi. O sa fiu, asadar, extrem de subiectiv...

Imaginea pe care o dau aici despre literatura romana scrisa in 2012 nu poate fi decit partiala; e o selectie aleatorie, rezumatul a ceea ce am apucat sa citesc din productia acestui an. A fost, se vede, un an bogat, cu unele splendide reusite. Si in primul rind in poezie, unde lucrurile stau tot mai bine sub raportul calitatii volumelor […]

A fost un an al intoxicarilor, al articolului propagandistic (inclusiv in ziare de afara despre Romania). Lumea artistica ii da inainte cu tupeu, pretins estetizant, o forma de tifna de burghez scapatat care, normal, face praf orice forta artistica sau intelectuala. Lumea mea nu e nici pierduta in norii pufosi plesu-djuvara-etc., […]

2012 a fost, din punctul meu de vedere, un an bun si pentru literatura romana, si pentru critica, insotind-o atent si „vigilent“. Una fara alta nu exista. Criticii literari au nevoie de scriitori pentru ca acestia le ofera materia pe care se exercita profesiunea lor, iar scriitorii au nevoie de critici pentru ca acestia fac diferenta […]

Orice retrospectiva fiind pina la urma o forma de selectionare, de triere, e inerent subiectiva. Pentru ca ce mi se pare mie important, demn de retinut, altuia ar putea sa-i para nesemnificativ, poate chiar derizoriu.

O sa-mi ramina in minte ca anul in care Institutul Cultural Roman a fost facut praf. 2012 a insemnat intoarcerea in timp pina in 2005 si chiar mai inainte, intr-o epoca a Cumetriilor Culturale, prin grija presedintelui Andrei Marga (caruia ii acord Premiul Caloriferul de Aur si alte Inventii).

Situatiunea: 2012 a fost un an amestecat. A fost unul mai bun pentru filmele romanesti in sali, dar din cele 15 premiere locale extrem de putine au fost de top. In plus, concursul de finantare s-a organizat chiar in decembrie 2012, rezultatele urmind a fi anuntate in 2013 (desi legea cere sa fie doua sesiuni pe an). Au fost 15 premiere […]

Poate nu e intimplator ca Sergiu Nicolaescu a murit in 3 ianuarie, cind noul an abia deschisese ochii, pentru ca odata cu el dispare o epoca. Desi nu era chiar ultimul dinozaur – sau mohican, dupa titlul unuia dintre filmele regizate de el –, era singurul din generatia sa care mai activa.