Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Iden­tității Naționale și al Ambasadei Marii Britanii din București. Am profitat de ocazie pentru a îi adresa o serie de întrebări lui Mihai […]
Dar ce a căutat papa în România? Dincolo de partea ecumenică, absolut firească într-o societate normală, a existat o motivație subia­centă pentru această vizită. Evident, trebuia să ajungă la București, ocazie cu care s-a putut observa diferența dintre Logan și Mercedes. Dar, pe lângă capitală, a insistat […]
Doar că bunica nu o place deloc. Nu fusese de acord ca băiatul ei să se căsătorească c-o imigrantă (chiar dacă vorbea fluent limba germană), ba să mai aibă și un copil cu ea care să fie numit tot așa. Bunica ține la germanitatea familiei, așa că, atunci când o duce pe Olga în Pomerania, vrea să-i schimbe […]
Trupa este compusă de către fostul comandant al Stației Spațiale Internaționale, canadianul Chris Hadfield, care a devenit celebru după ce a interpretat pe orbită piesa Space Oddity a lui David Bowie. Clipul cu Hadfield cântând în imponderabilitate a fost vizionat de 43 milioane de ori pe YouTube.   – […]
Nu este singurul proiect ce se adaugă valului de filme de gen provocat de succesul planetar al lui Bohemian Rhapsody. Printre noii intrați pe listă se mai numără:   – Stardust. Un film ce are ca subiect primul turneu american al lui David Bowie, la începutul anilor ’70, când celebrul muzician […]