Vremurile de pandemie pe care le trăim au scos la iveală fragilitatea unor aspecte sociale și culturale ce păreau totuși solid ancorate în conștiința contemporanilor noștri. Printre ele se numără și ideea de prezență a culturii, a rolului ei terapeutic, salvator al echilibrului psihic individual și colectiv. Despre […]
Am început să scriu romanul pe timpul stării de urgență, la mine la țară, unde am ajuns fiindcă mi-am pierdut jobul de content writer la o agenție de publicitate. Soldații l-am scris practic la foc automat, ca-n transă, mi-a plăcut mult să-l scriu; ăsta s-a legat greu, poticnit, am tras de mine să-l termin. […]
Lucasfilm, companie deținută de studiourile Disney, a stârnit un imens scandal după concedierea actriței Gina Carano din serialul The Mandalorian, din cauza unei postări controversate. Pretextul aparent al concedierii actriței (abandonată imediat și de agenția care o reprezenta) a fost confirmat de un reprezentant […]
Cronica neagră – Chick Corea (79 de ani). Celebru muzician de jazz (foto), de 65 de ori nominalizat și de 23 de ori laureat al premiilor Grammy. Fost colaborator al lui Miles Davies, a format grupul Return to Forever la începutul anilor ’70. – Jean-Claude Carrière (89 de ani). […]
Vine un moment în viață în care arunci în joc tot, în care lași orice altceva la o parte și faci efortul suprem. Mă refer la momentul în care încerci să afli titlul unui film văzut acum 30 de ani, din care îți amintești doar un detaliu irelevant. Sau măcar titlul celui văzut la televizorul Diamant prin 1985, […]