Botond Nagy este una dintre vocile regizorale speciale ale momentului. Spectacolele sale cochetează cu poezia, cu imaginile cinematografice, cu metaforele care sapă drumul subteran al subtextelor și cu scenele picturale. Nagy s-a născut în Brașov, provine dintr-o familie conservatoa­re și a știut, după ce a terminat […]
„Sarah e cel mai bun concertmaistru din lume la ora actuală“, îmi spunea Cristian Măcelaru într-un interviu din 2021, pe atunci proaspăt numit director artistic al Orchestrei Naționale a Franței. Nu o știam decât din înregistrări, dar am văzut-o în concertele de atunci de la București, am și intervievat-o, […]
Noul business Metallica După cum bine știu fanii, formația Metallica se pregătește de apropiata lansare a unui nou album, dar, din punct de vedere al afacerilor, firma care gestionează activitatea grupului a făcut o mișcare interesantă achiziționând Furnace Record Pressing, un producător de discuri […]
Mi-am încheiat – de nevoie – binge-reading-ul de care începusem să vorbesc săptămîna trecută cu un roman al lui Florin Chirculescu. Nu cu cel mai recent, Solomonarul, în care personajul central este Mihai Eminescu, un personaj riscant pentru orice scriitor (de-aia aș fi vrut să văd cum l-a […]