In 2014, scriitorului i-a aparut la Cartea Romaneasca volumul Unu+unu(+unu…) Niste comedii, pe una dintre piese, cea care da si titlul cartii, a prezentat-o ca spectacol-lectura sub coordonare proprie, iar in 2013, dramatizase un roman de-al lui Dan Lungu, Sunt o baba comunista!, pe care l-a si regizat. S-a aflat, adica, in mai multe posturi creative intre literar, dramaturgic si teatral, situatie care, imi inchipui, l-a indemnat sa problematizeze. Cum deslusirea intrebarii ii viza limpede pe criticii literari, iar spatiul virtual, chiar daca prezinta avantajul imediatului, e mult prea mic pentru o chestiune atat de mare, m-am abtinut atunci de la exprimarea unei opinii. Dar tema lansata e atat de actuala, plina de nuante, iar potentialele raspunsuri atat de numeroase, incat infatisez aici cateva dintre ele.
Cel care, la scara istoriei recente a artelor spectacolului, a perturbat apele dramaturgice a fost regizorul. Mai timid la inceput, adica pe la debutul secolului XX, apoi tot mai indraznet, acesta s-a ridicat, prin scriitura scenica, la rangul de autor, folosind dramaturgia adesea doar ca pretext, suport ori material textual pentru o noua creatie, care este spectacolul. Operatiunea a avut ca efect primar schimbarea epicentrului artei teatrale, mutarea lui dinspre dramaturg spre regizor, dinspre piesa de teatru spre spectacol. Dinspre literar spre teatral. In decurs de cateva decenii, cele postbelice, cand viteza inovatiei estetice a atins turatia maxima, dramaturgia ca parte a literaturii a intrat in efigia genului scris, iar pentru a supravietui ca autor, dramaturgul a trebuit sa se adapteze la noile realitati artistice. In primul rand, nu a mai scris in singuratate, nu a mai urmarit ca piesele sa-i fie publicate in volum si, stand in rafturile bibliotecilor, sa-si astepte, cuminti, cititorii. Dramaturgul si-a parasit biroul si a intrat in teatru, colaborand strans cu directorul de scena, cu ceilalti artisti implicati in crearea teatralitatii. Nu mai exista de multisor o singura forma de text pentru arta scenica, asa cum fusese secole la rand piesa de teatru, ci mai multe, foarte multe si diverse. Startul in realizarea unui spectacol nu mai este componenta literara, pot fi atatea altele. Se face spectacol din fapte de viata documentate, dintr-o intamplare personala, o imagine, o compozitie muzicala, un exponat de muzeu, o stire, un anunt publicitar or mai stiu eu ce. Sensul notiunii de dramaturgie s-a elasticizat, astfel incat in prezent vorbim si despre dramaturgia unui spectacol nonverbal, fie el coregrafic, vizual, acustic, in intelesul de scenariu ideatic, de armatura conceptuala a productiei artistice. Acceptia traditionala a dramaturgiei/dramaturgului ca parte a literaturii e atinsa de desuetudine. Sa fim sinceri: cata lume mai citeste piese de teatru, cu exceptia scolarilor si profesionistilor? Romeo Castellucci, una dintre figurile neortodoxe ale artelor spectacolului de-acum, considera ca literatura e punct terminus, ca ea inchide, ca o carte e un sicriu care depoziteaza idei intre coperte. Textul ca parte a teatralitatii, in schimb, deschide, e punct de pornire pentru echipa de creatori.
Modificarile structurale ale factualitatii teatrale, printre care si deconstructia dramaturgiei ca specie literara si pulverizarea ei in dramaturgic, au avut efecte si asupra statutului pe care il are dramaturgul in contextul mai larg al ocupatiilor artistice. Ca autor al unui text scris, el ramane in continuare legat de cele literar-scriitoricesti. Dar printre atributiile sale mai noi intra si documentarea literara, revizuirea traducerii ori mixarea mai multor talmaciri, in functie de conceptul de spectacol care urmeaza sa le inglobeze, remodelarea personajelor dupa performerii care le interpreteaza. Formele scenice actuale au necesitat o noua contributie a dramaturgului in intelesul sau de responsabil de componenta textuala a mizanscenei. In variantele de teatru documentar, de pilda, munca lui consta in acumularea si arhivarea acelor secvente de realitate relevante pentru tema aleasa. Adica o indepartare masiva de mimesis, de formele de fictiune de tip clasic. Iar in devised theatre, rosturile dramaturgului se dilueaza pana aproape de disparitie, prin incluziune, caci echipa si creatia in grup devin formula de lucru.
Pentru scena contemporana, infinit mai importanta decat dramaturgia ca literatura este performativitatea, adica acea exigenta de a fi intr-un spatiu, artisti si spectatori impreuna, intr-un prezent al faptului scenic. Din perspectiva performativitatii, nu conteaza preexistenta unor actiuni scenice, a unor personaje, ci dramaticitatea reprezentatiei, care accentueaza efemeritatea teatrului, dar ii sporeste magnetismul. Vulnerabilizeaza, adica, inca si mai mult arta spectacolului, dinspre o serie de reprezentatii ale aceleiasi viziuni, spre unicitatea performance-ului.
Evolutia intr-o directie nonliterara sau aliterara a teatrului e mai mult decat evidenta, pana la radicalizari ce antagonizeaza teatrul si literatura. Cand realizatorii vin dinspre artele vizuale sau coregrafice, schimbarea de paradigma e mai naturala. Cand dramaturgul vine dinspre literatura, el se acomodeaza volens nolens la noile atributii, obligat de realitatile artistice. Variatiile sunt multiple: cand isi asuma si pozitia regizorala, e mai potrivita titulatura de autor de spectacol; cand ramane responsabil de componenta de text a proiectului se numeste tot dramaturg, dar nu se ocupa de scrierea unei piese, ci de intregul suport textual/ideatic al spectacolului, implicat in geneza spectacolului, care devine mai importanta decat partea literara a teatrului. Dramaturgul nu dispare ca agent al creativitatii, coboara doar de pe soclul secolelor anterioare si intra in echipa de creatie creand cot la cot odata cu ceilalti, adesea pana-n prag de premiera, in formule care volatilizeaza notiunea de autor.
De dramaturg e nevoie chiar si atunci cand produsul scenic, povestea sau mesajul emotional-cognitiv sunt livrate non-verbal, prin limbajele scenei. E un nou mod de a produce dramaticul, iar in speta intervine inca un element: spectatorul si receptarea. Dar despre acest subiect, altadata!