Chisu nu a excelat pana acum prin originalitate sau talent regizoral, nu a impus o voce in peisajul autohton, dar s-a remarcat prin ambitia de a-si cultiva pasiunea si incrancenarea de a face din 2010 pana azi cinci lungmetraje, cu un al saselea (Aniversarea) pe teava. Ca si in celelalte filme ale sale, pentru care s-a inspirat de la altii, aproape fara sa ascunda asta, Dan Chisu foloseste in Bucuresti nonstop o alta reteta de succes. Regizorul a amintit la conferinta de presa de lansare (potrivit Mediafax) de Paris je t’aime si de New York, New York (?!), dar formula pare sa fie cea din Crush (2004) a lui Paul Haggis, unde mai multe povesti despre intoleranta (mai ales rasiala) se intretaie in Los Angeles. Ce ii era propriu lui Crush era aspectul de tapiserie umana in care destine indepartate reuseau sa comunice, influentandu-se, oamenii dezvaluindu-si pana la urma trasaturi pe care nu le banuiam. Egoistii faceau un gest de mare omenie, cei pe care-i credeam altruisti scapau o meschinarie, teza fiind ca nimeni nu e bun cu totul si rau cu totul, si ca tot ce facem reverbereaza in viata celorlalti.
Bucuresti nonstop preia ideea de tapiserie umana, pe care o plaseaza intr-un cartier bucurestean neprecizat, mai exact intr-un bloc strajuit de un butic nonstop tinut de un rocker (Gheorghe Ifrim) in slapi, care le stie pe toate. Chisu topeste fluent mai multe povesti una in cealalta: povestea prostituatei (Olimpia Melinte) care vrea sa fuga acasa, la Bot’sani, si a taximetristului (Tudor Smoleanu) care o toarna la pestele ei (Adrian Titieni); povestea iubitului (Cuzin Toma) care vrea sa intre in bloc la iubita suparata (Maria Obretin) si a buticarului care nu vrea sa-i imprumute telefonul mobil pentru ca e tigan; povestea cuplului de pensionari singuri (Dorina Lazar, Ion Besoiu), care se ciondanesc pe chestii de acum 40 de ani; povestea celor doi escroci (Alexandru Papadopol, Dorian Boguta) care fac bani din accidente regizate. Scenariul nu duce insa pana la capat reteta lui Crush. Buticarul e rau cu tiganul, dar empatic cu prostituata pe care o cunoaste; taximetristul o ajuta pana la urma pe prostituata si e empatic cu tiganul, dar scenariul n-are aceeasi consecventa si pentru celelalte personaje, desi incearca sa rasuceasca fiecare poveste si uneori le strica (vezi deznodamantul povestii cu pensionarii). Lipsa de consecventa si de adancime, preferinta pentru dialogul de suprafata, sportiv, haios, care pune in evidenta interpretarile fara a avea ambitia unei fresce sociale, mentin filmul in zona accesibilitatii. Uneori parca te si temi sa nu devina un fel de Las Fierbinti, dar scenariul nu prea are cioace, iar interpretarile sunt foarte corecte si prompte si salveaza scenele prea lungite (de pilda, cele dintre buticar si iubitul fara mobil). Pacat ca Dan Chisu nu a mai trimat scenariul, ar fi putut ridica sensibil filmul. Asa, el e condamnat sa ramana intr-o zona de comercial – putin dubios din cauza afisului, dar care poate avea priza la public. Bucuresti nonstop pare sa fi fost facut pentru publicul larg, cum se spune, fie si prin faptul ca are mai mult umor decat momente triste. Chiar daca e lipsit de dorinta de a epata, el e coerent si se achita de ceea ce isi propune. Ca isi propune putin e alta discutie.
Bucuresti nonstop, de Dan Chisu. Cu: Gheorghe Ifrim, Cuzin Toma, Olimpia Melinte, Ion Besoiu, Dorina Lazar, Alexandru Papadopol, Dorian Boguta, Tudor Smoleanu, Maria Obretin, Lia Bugnar, Ilinca Manolache