Odata era om, va spun. Era invatat, avea si facultate, da’ nu asta conteaza. Vreau sa zic ca de mic copil el visa sa construiasca poduri, mai exact, toata viata s-a trudit sa faca cel mai misto pod care a existat vreodata. Asa i s-a nazarit lui, dupa ce a citit o poveste unde, cica, pentru a castiga mana unei printese si imparatia imparatului nu stiu care, trebuia sa faci un pod nemaivazut… Deci a invatat pe rupte, a ajuns la facultate, a si intrat in Partidul Comunist, a si devenit activist, ca sa nu aiba probleme cu astia, ca sa-si ajunga visul… Totul parea ca-i merge ca uns. Planul era sa-i convinga pe tovarasii lui sa faca un pod nemaivazut peste Dunare, mai tare decat cel construit de unu’ Apolodor, pe vremuri… Bine, n-a reusit sa-i convinga, ca nu sunt bani, ca la ce bun un pod peste granita, da’ pana la urma i s-a dat pe mana sa faca un pod peste Siret, in tara. Nu era asta ceea ce visase Ingineru’, da’ tot era o chestie. S-a pus serios pe treaba si a proiectat cel mai misto pod care a existat vreodata, mult peste ceea ce au chiar si americanii… Unu’ crima si pedeapsa… Adica vreau sa zic ca a pus in podu’ ala peste Siret mai mult suflet ca si cum ar fi facut unu’ peste Dunare sau chiar peste vreun ocean intreg… Cica numai si dupa schita, daca s-ar fi uitat vreun imparat, i-ar fi dat mana printesei si imparatia lui… A primit toate aprobarile si s-au apucat de construit, fix dupa modelu’ lui, fara sa schimbe nimic. A iesit o minunatie. Toata lumea era incantata de cum arata podu’ peste care muncitorii si taranii vor putea trece de pe un mal pe altu’. Numa’ ca, atunci cand au dat drumu’ la circulatie, picioarele de sustinere s-au inmuiat, podu’ s-a crapat si mai-mai sa cada si sa omoare oamenii care treceau peste el… A iesit scandal mare. Va dati seama, atatia bani, atata incredere i s-au acordat si el si-a batut joc, a planuit un pod care, in loc sa ajute oamenii sa treaca de pe un mal pe altu’, era cat pe ce sa-i omoare. Ingineru’ s-a jurat – le-a si desenat pe hartie – ca schita lui era buna si ca podu’ dadea sa se prabuseasca numa’ si numa’ pentru ca muncitorii au furat din materiale, pentru ca altii nu i-au respectat calculele… Eu l-am crezut, da’ aia nu. Asa ca l-au bagat la parnaie, pe motiv de sabotare a statului. Cand l-am cunoscut eu, ceilalti ziceau ca-i cam sarit de pe fix. Se cam fereau sa-i vorbeasca. Da’ mie mi-a placut de el. Si nu pe degeaba. La un moment dat – am ramas masca, va spun –, cand am vazut cum a refacut, din bete de chibrituri, podu’ lui peste Siret…
— Cum adica un pod din bete de chibrituri?, nu s-a abtinut cineva sa-l intrerupa.
— Omu’ ala a refacut in puscarie podu’ lui, asa, mai mic, cat sa-ncapa pe o masa, din bete de chibrituri, curatate de gamalie, lipite intre ele cu aracet. Arata ca o jucarie, da’ puteai sa-ti inchipui cat de misto a fost in realitate. Nu ma credeti, asa-i? Stati sa vedeti, ca m-a invatat si pe mine tehnica, numa’ ca eu n-am facut un pod.
Nicu s-a dus la sacosa de carpa pe care o pusese grijuliu langa perete si a scos din ea o chestie care ne-a lasat pilaf: un castel in miniatura, facut numai si numai din bete de chibrituri, lipite intre ele cu aracet. Eu nici macar in cartile de povesti, alea cu poze, nu vazusem ceva mai frumos.
— Ei, ce ziceti de asta?, ne-a intrebat Nicu.
Ce sa mai zicem. Am luat castelul in mana, l-am trecut de la unul la altul, l-am pipait si nu ne venea sa credem ochilor.
— Ei, vedeti ca nu am facut parnaie degeaba? Am invatat si eu o meserie. De-acum am din ce trai. Pot face orice din bete de chibrituri: castele, case, poduri. Si-o sa le vand. Va dati seama cati bani se pot castiga din asta?
Nimeni nu i-a raspuns.