Mircea Kivu a explicat deja foarte limpede pentru „Adevarul“ ca atunci cand faci sondaje opiniei cu intrebari deschise (nu dai omului o lista pe care sa bifeze un nume sau altul), obtii rezultate de genul acesta si ca, in general, romanii confunda notorietatea cu „specialitatea“. Totusi, ca un fost prim-ministru ajuns celebru in presa internationala pentru ca si-ar fi plagiat lucrarea de doctorat sa fie vazut drept un mare intelectual al vremurilor sale de catre concetateni este un fapt care are talcul sau.
Inainte de a ajunge inapoi la celebrul „dottore“, va invit sa va amintiti Romania de dinainte de 1996. Adica de dinainte de a avea o lege a drepturilor de autor. La Iasi, imediat dupa 1990 au aparut televiziunile private. Mi-am petrecut copilaria urmarind la o televiziune care emitea numai noaptea, pe frecventa TVR 2, cele mai noi filme de la Hollywood. Acolo am vazut eu celebrul Terminator 2, iar mama s-a delectat saptamani de-a randul cu serialul Pasarea spin. Procedura era simpla: se lua caseta video de la centrul de inchirieri de la colt, dupa care se baga pe post. Ce mare filosofie, nu? Mai tarziu, o alta televiziune locala inregistra toate filmele si serialele de pe Rai Uno (si, ce ma interesa mai mult pe mine, desenele animate), insa facea efortul de a le traduce si subtitra. Era genial!
Televiziune prin cablu nu exista la vremea aceea, asa ca produsele premium de pe Rai Uno veneau prin televizor de pe un canal pe care il prindeai „la furculita“. Apoi au disparut asemenea programe din grilele locale, dar nu le-a dus nimeni prea tare dorul pentru ca deja aveam 100 de posturi pe televizor, iar furculitele s-au intors la locul lor, in bucatarie.
Uitasem de-a binelea Romania de dinainte de 1996, dar mi-am readus aminte de ea acum ceva ani cand, in Muntenegru, am descoperit pe litoralul lor o puzderie de tarabe insiruite pe modelul „Costinesti“ la care domnii si doamnele intreprinzatori vindeau DVD-uri cu cele mai noi filme americane si CD-uri cu mp3-uri, in general discografii complete ale tuturor formatiilor si solistilor care iti puteau veni in minte. Desigur, si DVD-uri inscriptionate cu cea mai noua versiune de Windows, cel mai nou Photoshop etc. Preturile variau intre unu si trei-patru euro. Mi-am dat seama, intr-adevar, ca Romania nu mai era chiar la fel! Sa fi aparut comercianti cu astfel de marfa la Mamaia, ar fi fost repede saltati de politie pentru ca vand materiale piratate, cam la fel cum sunt saltati vanzatorii ambulanti la Venetia care vand posete Vuitton false, dar ochioase.
Pirateria a devenit, in Romania, dintr-o chestiune publica una privata. Retelele de cartier care ofereau internet inainte de marii giganti de azi veneau la pachet cu accesul gratuit la servere uriase unde erau stocate cantitati pantagruelice de muzica si de filme. Le luai moca si te bucurai de ele. Treaba s-a mai sofisticat un pic odata cu aparitia „DC++“-ului. Dar in zilele noastre, pana la urma, cata lume da bani pe servicii legale de streaming cu filme si seriale si cata se uita la ele pe site-uri precum filmehd.ro si altele, cu serverele prin Insulele Canare? Net bun avem cu totii, asa ca practic dai click si te uiti (cu tot cu subtitrare) la ce s-a difuzat tocmai acum o zi in premiera in State.
In lumina celor de mai sus, de ce n-ar fi Victor Ponta pentru romani cel mai cunoscut intelectual? De ce ar reprezenta pentru noi, traitorii in teritoriul carpato-danubiano-pontic, un subiect real faptul ca un tanar care s-a descurcat in viata (a ajuns presedinte de partid, prim-ministru, candidat la presedintia tarii) a copiat pentru teza lui de doctorat niste sute de pagini si le-a prezentat ca fiind ale lui? Cat de serioase au fost si mai sunt temele care au legatura cu proprietatea intelectuala in Romania? In realitate, avem o lipsa crasa de cultura in privinta respectarii drepturilor de autor. Normalitatea pentru noi este sa primim gratis orice opera. In jocul copilariei, „flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti“, apar, pe langa produsele ambalate frumos la florarii (pe care dam bani), fetele si baietii (care leaga frumoase relatii amoroase – in principiu gratis), si artistii. Care ar trebui sa traiasca si ei, saracii, din banii publicului. Or, stim prea bine, cantaretii care canta melodii au trait mai mult din banii oferiti in schimbul concertelor la Zilele Comunei X sau la mitingul electoral al candidatului Y.