Si in Trenul-fantoma catre Rasarit, Theroux isi justifica minunat alegerea trenului ca mijloc de transport. „Intotdeauna m-am simtit norocos in tren. Atat de multi alti calatori se grabesc spre aeroport, ca sa fie interogati si perchezitionati, iar bagajele scotocite in cautarea de bombe. Le-ar fi mult mai bine intr-un tren, probabil cea mai buna cale de a surprinde un crampei din felul in care traiesc de fapt oamenii-curtile din spate, hambarele, sandramalele, drumurile laturalnice si mahalalele, adevarurile relevante ale vietii rurale, mizeria peste care avioanele trec in zbor.“ Calatorind o buna parte din viata si chiar traind de pe urma relatarii acestor aventuri, Theroux dezvolta, inevitabil, o adevarata filosofie a calatoriei, nu putine pasaje, raspandite de-a lungul intregii materii a cartii, fiind dedicate acestei reflectii ample. „Luxul este dusmanul puterii de observatie, un rasfat costisitor care induce o asemenea senzatie de bine, ca nu mai observi nimic. Luxul te rasfata, te infantilizeaza si te impiedica sa cunosti lumea. Acesta este scopul sau, motivul pentru care croazierele si hotelurile de lux sunt pline de tampiti care, atunci cand isi exprima vreo parere, parca sunt picati de pe alta planeta. Tot din experienta am invatat ca unul dintre cele mai neplacute aspecte atunci cand calatoresti cu oameni avuti, dincolo de faptul ca bogatii niciodata nu asculta, este ca se plang constant cat de scump e traiul – ba chiar, de obicei, bogatii se plang ca sunt saraci. In ziua de azi, cand calatoriile sunt ieftine, cand lumea s-a micsorat, oricine are acces la un computer stie ca viata e mai buna in alta parte. Locurile pe care le cunosteam, cu oameni asezati, de prin sate si orase, citadini ai marilor metropole, cu mandria lor civica si evlavii culturale, acesti sedentari al caror orizont se oprea la frontiera nationala devenisera cu totii (dupa parerea mea) acriti si nemultumiti. Lumea celor asezati devenise o lume de oameni care isi doreau sa emigreze.“
Theroux ajunge si in Romania, si nu are mila fata de cele observate (e drept, acum zece ani). „Duhoarea si dezordinea de Lume a Treia se simteau intens in Bucuresti, suburbiile pareau degradate, fermele agricole erau noroioase si primitive. Romania era inca o tara de unde oamenii pleaca, toti, spre Vest. Bucurestiul avea un aer disperat si dezgolit, aerul acela care nu cunoaste nici rusinea, nici jena: cu totii se zbat, cu totii imbracati ca si cum sunt gata sa plece intr-o drumetie pe ploaie sau la o slujba murdara. Nimeni dintre cei cu care am vorbit nu castiga ca lumea. Nicolae, care preda la universitate – era lector universitar – castiga echivalentul a 200 de dolari pe luna.“ Bulgaria are parte de un tratament mai bun, poate pentru ca nu a zabovit deloc in ea, indreptandu-se spre Istanbul, unde se intretine cu cei doi scriitori faimosi ai Turciei, Orhan Pamuk si Elif Shafak. Este fascinat atat de Turcia, cat si de India, dar nu suporta tarile Asiei Centrale ex-sovietice, una mai exotica si dictatoriala decat alta (Uzbekistan sau Turkmenistan). Ajungand din nou in India, face elogiul retelei feroviare, intr-un fel, chiar daca nu explicit, elogiul stapanirii coloniale britanice, care a lasat ceva durabil in urma. „In India, trenul este singurul mijloc de transport despre care poti fi sigur ca pleaca la timp si ajunge in siguranta. Unii spun ca trenurile sunt lente, dar in India daca te grabesti inseamna ca esti nebun si inchipuit – si, adesea, prost-crescut.“ Theroux nu este un calator care sa vada totul in roz, ci unul cu o mare experienta, care adulmeca si nu se lasa inselat sau prostit. „Era ciudat: odata ce orasele indiene isi schimbau numele – Bombay in Mumbai, Madras in Chennai –, si caracterul lor parea sa se schimbe, ca si cum nu mai trebuiau sa mentina acea veche alura de eleganta si puteau deveni cosmaresti in feluri noi.“ Descrierile Indiei emergente, o adevarata putere economica mondiala, suna destul de familiar urechilor romanesti, din multe puncte de vedere (mirajul, avantajele, dar si capcanele delocalizarii si mondializarii sunt evidente). „Angajatii platiti cu mai nimic reprezinta forta de munca a sectorului de inalta tehnologie. Intreaga economie indiana este dusa inainte de saraci, de salariile mici si, desigur, de o uriasa etica profesionala care in India inseamna abilitate si instinct de supravietuire.“ Ajungand in Punjab, calatorind cu trenul, se intalneste cu doi indieni care traiau in Marea Britanie, aflati momentan in vizita la rude. Ce ii spune unul dintre ei calatorului nostru? „Din pacate, in India sunt drumurile proaste – proaste din multe puncte de vedere. Nu tinem pasul cu alte tari in privinta drumurilor. Coruptie, proasta gestionare. O simpla calatorie poate sa dureze multe ore. Toate celelalte progreseaza, dar nu si construirea de drumuri.“
Din India ajunge in Sri Lanka, aflata intr-un lung razboi civil, dar in ciuda acestuia este totusi un taram fermecator. „Este usor sa-ti dai seama de ce Sri Lanka putea sa-ti rapeasca inima. Era mai ales placut sa te afli intr-un loc unde nu se schimba mare lucru. Cu toate acestea, era un loc violent – razboiul, tsunamiul il tinusera pe loc, il impiedicasera sa se dezvolte in vreun fel. Razboiul de secesiune al tamililor avusese probabil cel mai puternic efect. Razboiul are aceasta ciudatenie: timpul se opreste in loc, nimeni nu se mai gandeste la viitor, ci doar la cum sa supravietuiasca ori sa fuga.“ Revine si in Birmania, care se afla din 1970 sub conducerea represiva a unei junte militare ce mentinea tara intr-o subdezvoltare cronica. Rangoonul era o ruina, doar orasul imperial se pastrase, in mare masura fiind opera englezilor. Intr-un restaurant select, singurul, un muschi de vita specific birmanez costa 34 de dolari, exact cat castiga intr-o luna un profesor. „Birmanezii erau cel mai prost tratat, mai prost guvernat, mai subapreciat si mai persecutat dintre toate popoarele pe care le-am cunoscut – mai rau decat turkmenii, ceea ce spune foarte mult.“ Din Birmania trece in Laos, una dintre cele mai depravate tari prin care a calatorit, iar apoi revine pe vechiul lui traseu din Bazarul pe roti, coborand din Bangkok spre Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, si orasul-stat Singapore – unde Theroux predase trei ani de zile in tinerete, prin anii ’60 –, oras prin care trecuse si in 1973. Cum arata orasul-stat dupa trei decenii? Un alt portret in miscare ce poarta aceeasi forta de penetrare: „Nimeni nu era gras. Nimeni nu era sarac. Nimeni nu era prost imbracat. Dar multi singaporezi aveau (asa mi se parea mie) un aer pe jumatate malefic, pe jumatate copilaresc, din pricina faptului ca fusesera infantilizati si supraprotejati de guvernul lor, manipulator fara limite. (…) Era un loc unde nu se poate vorbi de solitudine. Peste tot erau camere de luat vederi, precum si informatori. Puteai fi arestat si amendat pentru ca umblai gol in propria casa, daca te zarea cineva pe fereastra si te turna“. De altfel, portretul sistemului politic, dar si cel al locuitorilor din Singapore sunt subiective, pentru ca autorul are polite de platit. Fiind scriitor celebru, in 2006, mass media controlate de statul autoritar singaporez s-au implicat intr-o adevarata campanie de denigrare. Theroux era mult prea liber in exprimarea opiniilor sale pentru gustul unui regim autoritar care oferea prosperitate, siguranta, predictibilitate, dar care cerea in schimb cetatenilor sai sa renunte la libertatea de gandire si expresie. Un astfel de pact social nu avea cum sa nu lase urme. „Vorbesc fluent engleza, chiar daca vocabularul lor e redus, iar prin pronuntie si confuzii idiomatice si-au insusit limba ca fiind a lor. Latraturile lor cu stalceli de maxilare si sunete glotale sunt atat de neasteptate si de galgaite, incat unele cuvinte suna mai putin ca un limbaj si mai mult ca un spasm laringian.“ Theroux a urcat inapoi in Thailanda, pentru a o coti la dreapta spre Cambodgia, pe care nu o putuse vizita cu trei decenii in urma, din cauza kmerilor rosii. Cambodgia se afla intr-o conditie proasta, mult subdezvoltata fata de Thailanda, acesta fiind efectul universal al comunismului. Paul Theroux nu a fost in nici o alta tara vizitata atat de inspaimantat si impresionat precum a fost in Cambodgia. Mica tara inca se resimtea dupa incredibilele masacre la scara industriala perpetuate si instigate de regimul comunist. Viziteaza mai multe locuri de langa Phnom Penh, unde au fost ucisi aproximativ 1,5 milioane de oameni. „Existau 343 de astfel de campuri de exterminare, raspandite in toata Cambodgia. (…) Multe dintre gropile comune mai erau si astazi presarate cu ramasitele hainelor purtate de victime. Cei mai multi dintre prizonieri fusesera ucisi in bataie, loviti cu lopeti, sape si tarnacoape – una dintre cele mai nemiloase si mai dureroase morti imaginabile. La multe cranii erau vizibile fisuri si fragmente lipsa, rezultat al unei lovituri puternice cu un topor bont sau cu lama unei sape.“ Intr-un alt fel de loc, gaseste cu groaza un copac pe care era scris „Copacul de executie“ – de care calaii izbeau copiii – „si se explica cum copiii aceia, vlastarele dispretuitei clase privilegiate a doctorilor, avocatilor si profesorilor, erau tinuti de glezne si izbiti cu capetele de copac“. Nu stie cum sa plece mai repede…
Trecand in Vietnam, gaseste o cu totul alta tara decat cea prin care trecuse in 1973, cand putuse „vizita“ doar Vietnamul de Sud, cel care peste numai doi ani de la acea calatorie avea sa sucombe sub presiunea ofensivei Vietnamului comunist de Nord. Intreaga sa atitudine este una pro-vietnameza, pacifista. Cum ar fi putut fi altfel, cand el luase parte, in anii ’60, in timpul studentiei, la pichetarea Casei Albe, in cadrul miscarii pacifiste americane?! Theroux este impresionat de noul Vietnam, de tineretea populatiei sale, fapt ce determina lipsa interesului fata de un razboi pe care tinerii vietnamezi nu l-au simtit pe propria piele. Cei mai in varsta, care au suferit, au o alta abordare. Este drept, in sud, in zona Saigonului, a intalnit si vietnamezi care luptasera de partea americanilor sau in cadrul Armatei Republicii Vietnam (sau Vietnamului de Sud) si care scapasera fie cu cativa ani de lagar, fie fugind de represiunea rosie de dupa 1975, care a fost feroce – un alt amanunt pe care Theroux il trece sub tacere. Ceea ce-l surprinde pe Theroux este faptul ca nimeni nu-i scoate ochii pentru ceea ce facusera americanii in Vietnam. Observand viata citadina din orasele vietnameze, Theroux mai comite o eroare de apreciere, remarcand cladirile sau bulevardele lasate in urma de administratia coloniala franceza, condamna faptul ca americanii nu lasesera in urma lor decat cratere de bombe sau mii de mine. Implicarea americana fusese de alta natura, militara si nu coloniala. In plus, francezii administrasera Indochina, parte a imperiului lor colonial, din 1887 pana in 1954. Din Vietnamul de Nord, ia trenul pana in Kunming, un orasel din sudul Chinei, de patru milioane de locuitori. Chiar daca in 1973 nu avusese ocazia sa viziteze Republica Populara Chineza, aflata in plina febra ucigasa (Revolutia Culturala a lui Mao), pleaca totusi rapid dezamagit. „China exista in forma ei actuala pentru ca populatia vrea bani. Odinioara asa era America. Poate ca asa se explica dorinta mea de a pleca. Nu era vorba despre dezgust, ci despre plictiseala si iritarea pe care le simteam cand ii auzeam pe oameni ca vor bani si ca ar face orice sa-i obtina. Cine vrea sa auda cum se lauda oamenii cu lacomia si promiscuitatea lor? Urata si fara suflet, China reprezenta oroarea unor rugaciuni implinite, visul de progres al unui taran lacom. Eram fericit ca plec.“
Theroux este prieten cu celebrul scriitor japonez Murakami, cu care se intalneste si are un lung dialog despre civilizatia japoneza, dar si despre psihicul japonez si tulburarile lui comportamentale (mai ales de natura sexuala). In 1973, Japonia nu-i placuse calatorului nostru in mod deosebit, si nici acum, in 2006, situatia nu se schimbase, poate pentru ca Japonia reprezinta complet opusul societatii europene sau americane, in ciuda capitalismului sau agresiv. Ceea ce ramane este insa portretul pe care i-l face lui Murakami. „Omul este cel mai retras scriitor pe care il cunosc, dar si cel mai energic si cu o minte agera. Aproape ca l-ai putea considera un tip normal. Se scoala in fiecare zi la patru dimineata, ca sa-si inceapa norma de lucru, si scrie pana pe la mijlocul diminetii; restul zilei si-l petrece facand ce pofteste – de obicei alearga. Dupa ora zece seara ridica din umeri si spune «Mi-am terminat treaba de azi».“ Ia din nou Transsiberianul din Vladivostok, care „fusese intotdeauna un oras al amanarilor si al mortii, iar acum era si lovit de saracie, indepartat, deconectat si ramas in urma si subfinantat“. Coboara la Perm, pe urmele Gulagului, despre care are informatii valabile (mentioneaza numele Annei Applebaum, a carei carte esentiala despre istoria Gulagului a citit-o). Intra in lagarul Perm-36, transformat intr-un fel de muzeu (Perm a functionat ca lagar represiv pana prin 1992). „Perm-36 inseamna 40 de ani de oameni infometati si muribunzi, pe jumatate inghetati, amortiti pe priciurile lor de scanduri, tremurand in zdrente“. Rusia „parea exact la fel ca intotdeauna: un imperiu pompos, cu o conducere nemiloasa, care ar fi fost neajutorata in lipsa politiei politice“. O caracteristica a calatorului adevarat: el cauta contactul nu numai cu diversele obiective turistice (Theroux le viziteaza, dar ele nu reprezinta scopul calatoriilor sale), ci si cu autohtonii, intalniri care ii ofera materia prima relatarii. Aceasta nu este deloc plictisitoare sau plata precum cea a ghizilor turistici reconvertiti in pseudoscriitori, ci plina de savoare si umor. Un calator adevarat trebuie sa aiba si simtul (auto)deriziunii. Sfatul lui Theroux pentru potentialii calatori? „Concentreaza-te asupra locului in care te afli; nu te ocupa de afacerile de acasa, nu-ti lua alte angajamente; ramai pe ideea ca nu poti comunica; tine-te deoparte. Cand calatoresti, este o necesitate sa fii deconectat. E un lucru bun ca lumea nu stie unde esti sau cum sa dea de tine. Fii atent la tara in care te afli.“ O viziune oarecum naiva in epoca Facebook, in care oamenii calatoresc tocmai pentru a lasa cat mai multe urme. De meditat: „Calatoria iti ofera crampeie de trecut si de viitor, ale tale si ale altora“.
Trenul-fantoma catre Rasarit, Paul Theroux, traducere si note de Cornelia Marinescu, colectia „Hexagon. Cartea de calatorie“, Polirom, 2015