In anul 2013, cand a publicat in Polonia Bucuresti. Praf si sange, Margo Rejmer avea douazeci si opt de ani. Ea este poloneza, ea este ziarista si scriitoare, ea a scris o teza de doctorat dedicata filmului romanesc. A ajuns in Bucuresti, a tot schimbat chirii, a scapat nesfasiata de cainii vagabonzi, a evitat contactul brutal cu pumnul unui boschetar, s-a incantat de marile bulevarde si de nebunia arhitecturii, a citit avangardistii, s-a dedat dadaistilor, nu l-a ocolit nici macar pe Urmuz, a cautat sa inteleaga planeta aceasta ciudata. A inteles-o.
Este anul 2016 si abia a fost republicata in romana cartea Bucuresti. Praf si sange, la Editura Polirom. Margo Rejmer locuieste acum in Tirana, Albania. Traieste acolo din freelancing, ceea ce iata ca, fiind vorba despre presa poloneza (care chiar exista), nu e tocmai o utopie.
Eu ma aflu intr-un tren care ma duce de la Bordeaux la Toulouse. Aici se intampla sa citesc Bucuresti. Praf si sange si sa ma predau entuziasmului. Caci nu cunosc prea multi romani in stare sa isi puna intrebarile pe care Margo Rejmer si le-a pus in aceasta carte – un cumplit exercitiu de a intelege Romania. Nu cunosc nici macar o suta de ziaristi romani in stare sa sondeze atat de adanc marile teme ale societatii noastre mutilate de ultimul secol de aventuri istorice – mostenirea legionara si mostenirea comunista, cum a fost posibil un Ceausescu?, care sunt costurile pe termen lung ale supravietuirii in dictatura ceausista (marcata de legea antiavort, nesfarsite santiere si sacrificii pentru zorii unei lumi noi, zori care n-au mai rasarit niciodata)?
Margo Rejmer nu ocoleste, desigur, nimic din ce e exotic in Romania – lumea irationala a farmecelor, voiajul cu trenul, practic o lunga calatorie prin bolgii dantesti, splendidele noastre injuraturi si sicriele scoase in strada, in statie la Lizeanu, ca sa imbie trecatorul sa fie prevazator, caci moartea e – uite – la fiecare colt de drum…
Margo Rejmer nu se fereste de adevarurile crude despre acest Bucuresti innebunitor, demolat si refacut iar si iar, haotic si sentimental – orasul care ne rezuma tara.
Si nu stiu nici macar zece scriitori romani atat de tineri in stare sa dea pagini de asemenea talent. Cartea lui Margo Rejmer recupereaza Bucurestiul multor epoci – ce minunata si absurda incercare de a cuprinde acest oras absurd si minunat!
Iata. Margo Rejmer, despre Bucurestii lui Carol al II-lea, care a lasat orasului cativa zgaraie-nori pitici si doua mari bulevarde (Magheru si Balcescu, astazi). Margo Rejmer, despre prelungirea acelui timp frant.
Iata. „In fotografiile lui Nicolae Ionescu, cladirile aflate de-a lungul bulevardului sunt ireal de zvelte si armonioase, simple si regulate si, totodata, pline de finete arhitectonica, cu albul imaculat al tencuielii. Nu amintesc de capitalele europene, ci mai curand de parti din New York sau Buenos Aires. Aceasta este Romania din visul meu, draga si imaginata, un mit, in care realitatea se frange, pentru ca nici o masura nu il poate egala. Cand vine vara, trotuarele inguste de pe bulevardul Magheru se transforma intr-o promenada provizorie, unde pierde-vara se instaleaza comod pe scaune pliante si privesc cat de mult ridica doamnele picioarele, ocolind baltoacele (…). Arhitectura interbelica a fost distrusa de cutremurul de pamant, transformarile comuniste si haosul de dupa transformari. Pe strazile laterale si chiar pe bulevard e plin de cluburi discrete cu iubire ieftina. Candva Bucurestiul nutrea o afectiune mai vizibila pentru prostituate.“
Divin.