S-a intimplat ceva incredibil din punctul meu de vedere: desi mai era doar o ora pina la inchiderea tirgului, lectura a reusit sa adune 50 de persoane. Asta in conditiile in care, chiar in timpul tirgului, am vazut nu putine manifestari cu patru, cinci sau zece oameni. Succesul se datoreaza unei traduceri foarte bune si a unei lecturi magistrale facute de Joscha Remus. Vocea si interpretarea lui efectiv atrageau oamenii de la standurile din preajma, tinindu-i captivi pina la sfirsitul lecturii. Va garantez ca nu e deloc putin lucru…
Aveti deja experienta in a va prezenta publicului strain. Care este reactia acestuia, cum percepe acesta temele romanesti?
In cazul lecturii de care vorbim, unii zimbeau, iar altii rideau cu lacrimi. Eu cred ca sala a reactionat foarte bine. Am avut inca o data dovada ca experienta romaneasca nu e atit de particulara si de incomprehensibila pentru „ceilalti”, asa cum avem tendinta sa ne plingem… Apoi publicul nu este uniform, nu-i o bucata de unt despre care putem spune ce culoare si ce gust are; e, in realitate, foarte eterogen. Unii apreciaza tema (familiara sau, dimpotriva, exotica), altii stilul, iar altii personajele cu care se pot identifica sau valorile morale transmise de un text. Nu exista o reteta a receptarii. Tot ce pot sa spun este ca nu cred ca e un handicap sa scrii despre Romania, dupa cum nu e nici un avantaj…
Alexandru Calinescu, prezent de curind la Luxemburg, vorbea despre un anume exotism degajat de autorii romani. Va simtiti un exotic printre francezi sau germani?
N-as putea spune asta. Ma simt doar diferit (ca autor), ceea ce e reconfortant. Identitatea, fie ea artistica sau sociala, e un proces subtil, nu un „lucru”; un proces de combinare, intr-o alchimie personala, a „asemanarilor” si „diferentelor”. Autorii din Vest au probleme mari sa se diferentieze unii de altii; noi, cei din Est, avem un capital de „diferente”, venit dintr-o istorie si un set de experiente particulare, care poate lua cititorul strain prin surprindere. In ce ma priveste, nu-mi propun deloc sa fiu exotic, ci doar sa fiu eu insumi – altfel nici n-as putea scrie…
O experienta comuna nu inseamna locuri comune
De curind, v-a aparut un roman scris parca special pentru publicul de afara – Sint o baba comunista! Cum credeti ca va primi publicul francez o a doua carte a dumneavoastra, cu multe locuri comune pentru cititorul de aici (si din acest motiv, poate, „nepotrivita”)?
E un roman in care am incercat, printre altele, sa fac comprehensibila experienta comunismului si pentru cineva care nu a trait-o. In acest sens, el se adreseaza publicului de afara in aceeasi masura in care se adreseaza si publicului tinar din Romania. As spune ca o experienta comuna nu inseamna locuri comune. E drept ca in unele zone lucrez cu cliseele epocii, dar astea nu sint decit materie prima pentru ceva mai complex, pentru o constructie mai sofisticata, pe care un ochi profesionist o poate vedea cu usurinta. Utilizez cliseele in aceeasi maniera in care artistii vizuali postmoderni folosesc kitsch-ul. In fine, nu cred ca e cazul sa ma explic prea mult.
Cred ca Sint o baba comunista! se va bucura de o receptare cel putin la fel de buna ca si Raiul gainilor. Cartea a ajuns deja pe mina mai multor traducatori nativi straini care o gasesc incitanta si surprinzatoare, placuta la lectura si bine scrisa. Eu sint foarte optimist, caci semnalele primite din partea lor sint pozitive. Faptul ca romanul a impartit critica romaneasca in doua nu poate decit sa ma bucure. Asta inseamna ca a picat intr-o zona estetica ce „imparte apele” in gustul criticilor romani, intr-o zona sensibila, capabila sa marcheze diferente.