Apoi a venit suspendarea, moment in care principiile noastre s-au inflamat, moment in care am crezut ca sintem implicati direct, in fine, intr-o lupta pentru dreptate si adevar, cum suna un slogan de odinioara. Slogan in care ei, cei care l-au inventat, n-au crezut deloc, dar care noua ni s-a parut ca inglobeaza un moment decisiv pentru Romania, momentul schimbarii reale. Pe urma a inceput campania.
Asist de citeva zile cu mina pe telecomanda la aceasta campanie. Si incerc sa schimb canalul ori de cite ori gasesc o noua dovada a faptului ca eu, votantul, sint un mare fraier de care el, politicianul, isi bate joc cu nonsalanta. Numai ca, dind pe alt canal, il descopar tot pe el, politicianul, cu acelasi zimbet jemanfisist pe fata. Chiar daca are alt chip, chiar daca datorita posibilitatii mele de a comuta pe alt post tv isi schimba cu viteza orientarea politica, fiind ba pedist, ba peremist, ba penelist, ba pesedist, el, politicianul, e de fapt acelasi. Ma priveste prin sticla exact in acelasi mod, incercind sa ma mai prosteasca o data. Si tare mi-e teama ca pina la urma va reusi, chiar daca, in aceste treizeci de zile, el, politicianul, isi arata mediocritatea si lipsa de idei, creind un circ grotesc.
Cum sa interpretam, de exemplu, incercarea penibila a liberalilor nu de a-si convinge electoratul sa voteze pentru sau contra, ci de a-l pacali, aruncindu-l in ceata prin flyere perfide cu „DA pentru Basescu”? Cum sa primim teza aruncata public de presedintele suspendat, conform careia actualii guvernanti se pregatesc „sa ne vinda tara” rusilor, facind aliante secrete cu un oarecare Kondyakov? Cum sa-i mai luam in serios pe politicieni, cind se intilnesc in Spania ca din intimplare, organizind mitinguri nu pentru a-i convinge pe capsunarii nostri, ci pentru a crea evenimente mediatizate in tara? Cum sa-l credem pe un Geoana care, adoptind limbajul „prezidential” si profitind de moartea unei tinere, ii infiereaza la gramada pe capitalistii straini care ne transforma in sclavi? Cum sa avem consideratie fata de cei de la P.D., care n-au gasit idei mai inteligente de a arata „coruptia” decit sa infiga 322 de tepe intr-un parc, sa scoata pe piata bancnote de 322 de lei fara valoare s.a.m.d.? Cum sa-i dam credit lui Tariceanu, care se contrazice cu Radu Stroe pe aceeasi intilnire cu Kondyakov, spunind ca, de fapt, nu e o contradictie, ci viziunile diferite sint cauzate de „lacunele de limba engleza” ale lui Stroe?
Intrati in campanie, politicienii nostri ne arata, de fapt, ca sint doar niste bieti oameni de cele mai multe ori ridicoli, iar lupta lor e una exclusiv pe ciolan. Ii doare undeva de „problemele tarii”, pe care insa le pomenesc continuu. Ii doare altundeva de „coruptie” si „grupuri mafiote”. Ii doare in cot de orice altceva in afara propriilor interese. Constienti ca sint niste circari care-si cistiga banii/ carierele doar mimind in fata spectatorilor si prostindu-i, nu fac decit sa-si imagineze cu asiduitate numere de circ cit mai spumoase. Si sa arunce petarde. Inca astept, de exemplu, sa explodeze promisiunea facuta in timpul primului miting electoral de Traian Basescu, cum ca in perioada suspendarii va spune adevarul despre aceasta guvernare. Si astept tocmai pentru ca domnul suspendat a stiut sa-mi creeze aceasta asteptare. Astept, chiar daca stiu, rational, ca asteptarea nu mi se va implini, pentru ca, la fel ca-n orice circ banal, Basescu a inventat doar o iluzie, o perdea de fum.
Campania pentru referendum e unul dintre lucrurile bune, o spun acum fara nici o retinere, care ni s-a intimplat in ultimii ani. Ne-a adus aminte cum sint ei de fapt si pare astfel a ne oferi o sansa ca, pina la urma, sa ne desteptam, in sfirsit. Singura problema cu desteptarea noastra, chiar daca va avea loc, este ca nu prea avem ce face cu ea. Alti politicieni nu putem inventa peste noapte. Asa ca, vrind-nevrind, dupa 19 mai, vom reveni in cercul nostru vicios si strimb: ei vor incerca sa ne minta ca lucreaza numai pentru noi, iar noi vom incerca sa ne mintim ca e adevarat. Pentru ca alta solutie nu exista.