Am sa explic mai tirziu ce vreau cu linkul catre "New York Times"... Deocamdata, tin sa va spun ca, daca l-ati considerat vreodata pe Eugenides un scriitor indraznet, nonconformist, dupa ce veti citi Will Self veti realiza ca primul scrie povesti nemuritoare adaptate pentru clasele I-IV.
Will Self este, categoric, unul dintre cei mai aparte scriitori britanici. N-are rost sa facem nici o incursiune prin literatura sau muzica pentru a stabili ca UK-ul a fost intotdeauna spatiul care a dat tonul in ambele domenii… Will Self a pornit prin a scrie jurnalism (tare ma intreb ce ar face un asemenea jurnalist pe plaiurile mioritice – probabil l-ar trimite la cultura), dupa o adolescenta petrecuta copios in lumea alcoolului si a drogurilor. Lume pe care a parasit-o cind si-a dat seama, ca si Anthony Hopkins, ca are o vocatie: literatura. A aparut in „Granta”, in 1990, cu niscaiva povestiri care i-au adus renumele de cel mai original autor al momentului. In fine, dupa debutul cu proza scurta, a comis romanul Cucul si Pupaza, publicat repejor si in State. Dupa care nu s-a mai oprit.
O noveleta si o fabula
Hai sa vedem, pe scurt, ce-i cu pasarile astea: in primul rind, cum nu-si da seama celebrul Michiko Kakutani de la „The New York Times”, criticul oficial al revistei, nu avem de-a face cu doua novelete, ci cu o noveleta si o fabula. Noveleta, Cucul, o urmareste pe draguta de Carol, o fiinta realmente draguta, in acceptia britanica – de fata de la tara usor emancipata. Nenorocul ei face sa-l cunoasca pe Dan, care ii produce primul orgasm (de fapt, il au impreuna), dupa 3… miscari.
Se casatoresc: „Atunci cind era cu Dan, Carol se simtea mereu cumva mai putin femeie. Nu ca ar fi definit vreodata ceea ce simtea in acesti termeni”. La inceput, beau amindoi pentru a se simti bine. Dupa care Dan incepe sa bea serios. Bea atit de serios incit uita ce a facut cu o seara inainte si alte treburi din categoria asta. Moment in care Carol realizeaza ca-l dispretuieste pe acest barbat slab, usor efeminat, impotent si care roseste mereu cind vine vorba despre sex. Cam tot in acest moment, lui Carol i se intimpla ceva ciudat: ii creste un penis de toata frumusetea, penis care nu-i anuleaza insa precedentele „calitati” feminine. Se abtine pentru ceva vreme, timp in care Dan reuseste sa se inscrie la Alcoolicii Anonimi si sa se abtina de la a mai pune bautura in gura. Dupa care, intr-o seara, ajunsa la deplina maturitate a penisului, il imbata si-l violeaza in toate orificiile posibile pina-l omoara. Totul este povestit unui narator neconstruit total (cu semnalmente de victima sigura), de catre „un profesor” mefistofelic, in vagonul izolat al unui tren de noapte. Profesorul se dovedeste a fi chiar Carol, care ii face felul si naratorului.
Buuun…, fabula acum. Personajul, John Bull (Ion Popescu), mare amator de rugby si jurnalist sportiv, este redistribuit de conducerea ziarului la sectia mondenitati (bine ca nu l-au trimis la cultura) – primul pas spre o lenta efeminare. Intr-o dimineata de mahmureala se trezeste cu o rana urita in spatele genunchiului. Rana pe care doctorul sau o descifreaza a fi un veritabil vagin… un organ superb, pur, neatins… iata gindurile doctorului Alan: „Ce orificiu! Prea rar se intimpla sa fie apreciat din punct de vedere estetic. Barbatii se indeparteaza stinjeniti de realitatea sa palpabila. Il ling si isi strecoara degetele inauntru, dar prea rar se intimpla sa-i adreseze o privire lunga si iubitoare. Prefera sa se uite la el asa cum ar face un copil, ca la o usa secreta care duce la camera plina cu dulciuri”. Pe scurt, doctorul Alan se indragosteste mai intii de vaginul lui Bull, apoi de intreaga fiinta a acestui rugby-ist amator. Care inca nu stie „ce are”. Avem de-a face cu doua socuri: cel al metamorfozatului Bull, dar si cel al frumosului, angelicului doctor cu nevasta perfecta, casa cu peluza etc., care isi crease o zona tampon intre existenta sa adulterina si cea de barbat-model. Cel din urma trebuie sa admita ca s-a indragostit de acest mutant purtator al erotismului total. Drept care-l seduce pe bietul Bull, cu care incepe o frumoasa poveste de dragoste. Asa cum o incepe o si termina, abandonind bietul rugby-ist (cu tot cu vaginul sau acum matur, paros si impur) pentru viata linistita alaturi de familie…
Un stil atit de „diferit” fata de tot ce citim acum
Cartea i-a placut foarte mult lui Michiko Kakutani. Atit de mult incit a laudat-o in 90% din articol, facind o multime de trimiteri utile cititorului inocent (de la Kafka, la Ovidiu, decizind in final – si corect, zic eu – ca influenta majora trebuie cautata la Burroughs), dupa care isi exprima parerea de rau pentru faptul ca Domnul Will Self isi iroseste talentul evident pe subiecte atit de misogine si de naive…
Ce vrea sa spuna poetul? Poetul e unul dintre cei mai ironici si mai cruzi scriitori ai momentului. Nu are nici un pic de mila fata de societatea mustind de falsitate in care traieste, nu are nici un pic de mila pentru femeile care sint cu „falocentrismul” in gura ziua intreaga, nu are mila fata de alcoolici (pe care-i descrie atit de bine si cu atita „naturalism” incit te prinzi din prima ca face sau a facut parte din rindul lor), nu are mila fata de sine.
Stilul sau e atit de „diferit” fata de tot ce citim acum, lupta lui fata de politicile sexuale sau razboaiele de gen atit de percutanta, cartea lui musteste de intertextualism absolut nederanjant (profesorul citeaza din Byron, D.H. Lawrence, fratii Grimm, Bakunin etc.) si parerile lui atit de deranjante incit un cronicar de „New York Times” (numit si Kakutani) nu putea decit sa-l savureze in secret, sa-i faca o descriere superficiala, pentru a-i plati apoi lipsa corectitudinii politice si misoginismul. Corect: Claire, care incearca sa-si ia viata-n miini si sa fie puternica, ajunge un violator plin de caracteristicile cele mai urite ale masculinitatii, pe cind sensibilul si dezorientatul Bill se transforma intr-o femeie.
Si totusi, un personaj din noveleta lui Self are un mesaj foarte clar pentru domnul Kakutani: „Sper, de dragul tau, ca nu consideri penisul lui Carol drept altceva decit este de fapt. Sper ca nu incerci sa-i descoperi o simbolistica. Si mai sper ca nu faci o analiza complicata a acestei povesti, in mintea ta bolnava si curioasa. Si cind spun curioasa iti dai seama ca nu-ti fac un compliment, nu?” Sincer sa fiu, am picat si eu in plasa simbolisticii cusute cu ata alba, pina in clipa in care mi-am dat seama ca Will Self se joaca, ca tese pinze cu ochiuri prea largi pentru a vrea sa te prinda in ele. Pur si simplu se joaca.
Apropo, pudibonzii, cei slabi de inima, mironositele sint indemnati sa nu citeasca aceasta carte: e absolut, dar absolut scabroasa, abjecta, pornografica, scatologica, imunda, minunata!