Sunt convinsă că administratorii de la Théâtre de la Huchette au înțeles perfect, după lunile de corespondență din partea mea și răspunsuri binevoitoare ale lor, ce înseamnă perseverare diabolicum. Am parafrazat celebra maximă antică întrucât se potrivește perfect situației pe care urmează s-o descriu.
În februarie, micul teatru din cartierul latin a celebrat 60 de ani de suită neîntreruptă de prezentare în tandem a pieselor lui Eugen Ionescu, Cântăreața cheală și Lecția, montate în premieră absolută în anii ’50 de Nicolas Bataille, respectiv Marcel Cuvelier. Spectacolele de-acum legendare s-au născut cu greu în mici teatre unde avangarda, azi istorică, încerca să se impună, la un deceniu după război. Nu era așteptată tocmai cu brațele deschise, inerția unei receptări de tip conservator îi punea suficiente piedici în producție, în principal financiare, dar și privind interesul publicului care, prin plata biletului, ar fi putut întreține menținerea lor în repertoriu. Scoase destul de rapid de pe afișele teatrelor unde avuseseră premiera absolută (Les Noctambules și de Poche), La Huchette le-a preluat, la ideea unui critic teatral care a intuit importanța lor, și a sugerat acest trouvaille, iar de atunci ele se joacă continuu pe scena mignonă. Cu alți actori, firește, peste 200 de-atunci încoace, uneori din generație în generație în aceeași familie – printre ei, Marie Cuvelier, fiica regizorului Marcel Cuvelier, și Serge Noël, fiul scenografului Jacques Noël –, cu o lungă listă de așteptare pentru doritorii de-a intra în distribuție și de-a prelua un rol sau altul.
Locul acestor spectacole patrimoniale e acolo, pe malul stâng al Senei, unde le-am văzut și eu, chiar de mai multe ori, refăcând seară de seară o importantă lecție de memorie a teatrului contemporan. Intenționam, totuși, să marcăm și la Iași, în Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr 2017 (5-12 octombrie, ediția a X-a, consacrată Orizonturilor, al cărei curator sunt) aniversarea celor șase decenii unicat în istoria artelor recente.
„Bon exposition!“
Știam că, în 1963, Marin Karmitz făcuse o filmare la Cântăreața cheală, iar apoi, vreme de câteva luni bune, m-am străduit să dau de urma filmului. Mi-a fost alături Institutul Francez din Iași, partenerul FITPTI încă de la prima ediție (2008). Director era atunci Jose Maria Queiros, mare iubitor și cunoscător de teatru, cu sprijinul căruia reușisem să aduc, în 2011, trupa lui Joël Pommerat, Compania Louis Brouillard, cu senzaționala Scufița roșie; acum, cu același generos sprijin, edităm în FITPTI, pentru prima oară în România, Trei texte de teatru pentru publicul tânăr, sumarul incluzând trilogia Cenușăreasa, Scufița roșie, Pinocchio (traduceri de Georgeta Cristian, Mihaela Michailov, Ioana Moldovan). În prezent, directorul IFI e Vincent Lorenzini, iar minunata Raluca Vârlan-Bondor a rezistat stoică la nenumăratele mele insistențe, a trimis e-mailuri, a dat dovadă de zel și promptitudine, inclusiv în timpul concediului. A afla cine are filmul și drepturile de difuzare a devenit o adevărată întreprindere detectivistă. Cei de la Huchette, administratorul Les Comédiens Associés, asociația sub forma căreia funcționează teatrul, mi-a zis ca au întâmpinat aceeași dificultate în primăvară, când au vrut să proiecteze filmul. Nimeni nu mai știe pe unde s-o afla. Am apelat la generosul George Banu, care m-a pus în legătură cu Jean Noël Hazemann, care a vorbit cu Marie France Ionesco. Contactarea moștenitorilor lui Marin Karmitz nu ne-a ajutat din nou, nu ei dețin drepturile. INA, CNA-ul francez, are pe site-ul lor un fragment de vreo 10 minute, m-am gândit că ei știu unde-o fi restul. Nu știau.
Trebuie să recunosc că m-a surprins cum în Franța, o țară așezată, foarte culturală, se poate să se fi pierdut un film de patrimoniu. Nu mă îndoiesc că se află pe undeva, așezat în vreun ungher de arhivă. Doar că, de la un punct încolo, n-am știut pe unde să mai duc căutările.
Am revenit și insistat la Huchette, care mi-au propus finalmente, probabil ca să nu-i mai bat la cap, un documentar realizat de Remi Prosper despre activitatea teatrului lor. Și, pentru că o expoziție cu afișele princeps Cântăreața cheală și Lecția ar fi dat foarte bine și mai voiam să fac și asta, i-am rugat să fie de acord și să aibă bunăvoința să mi le expedieze. Mi le-au trimis. Gonzague Phelip, directorul Teatrului de la Huchette, mi-a urat cordial „Bon exposition“. În felul acesta, Cântăreața cheală și Lecția vor avea momentul lor de tinerețe fără bătrânețe, la 60 de ani, în cadrul FITPTI (9 octombrie, ora 13, IFI). Doar e un Festival Internațional pentru Publicul Tânăr!